După ce trec peste noi ceva ani vechime în câmpul muncii, câteva locuri de muncă schimbate, câteva runde de interviuri date şi perioade de probă sau preaviz suportate, putem sau ar trebui să putem spune cum ar arăta jobul perfect, ideal pentru noi.

Ne cântărim experienţa în muncă, ne contorizam punctele slabe scoase în evidenţă de diversele joburi şi ne exagerăm orgolios şi doar puţin punctele forte. Toate astea apoi le filtrăm prin preferinţe sau le împărţim la dorinţa sau visul ăla de când eram copii şi care răspundea la: “ce te faci când ai să fii mare?” Binenteles, cu singura condiţie, să nu fie anulat din start, gen cosmonaut sau pilot de F1.

Eu mi-am dorit să fiu profesoară. Am fost. Aş putea trăi fiind profesoară sau educatoare. Era frumos şi drag mie jobul.

Un vis mai recent al meu e să am o florărie. Îmi doresc enorm să am grijă de un butic plin de găleţi de flori. Aş putea trăi vânzând flori.

Sau aş munci cu drag într-un magazin de tricouri inscripţionate. Cum am şi făcut timp de doi ani. Încă mai văd tricourile mele plimbându-se prin oraş.

Sigur şi precis n-aş putea presta un job de care ar depinde vieţile oamenilor. N-aş putea fi doctor sau asistentă. Nu. Clar nu.
Ceva uşor, creativ, liber şi vesel. Raportul direct proporţional între stres şi remuneraţie, între responsabilitate şi bani îl ştiu şi nu îl susţin. Îmi prefer nervii întregi şi cât mai puţine lucruri care să-mi fie imputate. Eu sunt probabil un caz aparte. Nu îmi doresc o carieră clasică sau un job bănos.

Cât de des ne întrebăm unde suntem şi unde ne doream să fim când eram copii? Chiar şi în cazurile în care dă cu plus.

Cât de mult contează viaţa liniştită, cariera corporatistă şi bănoasă sau talentele negate sau accentuate?

Cineva mi-a spus o glumă anul trecut. Probabil circulă pe internet. E mai mult o povaţă şi mi-a plăcut enorm. În ea e vorba de un om foarte bogat şi destul de în vârstă care se plimbă cu iahtul sau luxos pe Amazon căutând un loc pe mal să pescuiască. Întâlnind un pescar pe un mal îl întreabă cine e şi ce face. Acesta îi răspunde că e un om simplu care trăieşte acolo. Toată ziua pescuieşte, copiii se joacă prin păduri,  seara se întoarce la colibă, soţia găteşte peştele, stau în jurul focului, cântă la chitară, privesc luna şi-apoi se retrag, se iubesc şi se odihnesc. Citeşte mai departe »