Imi aduc aminte (cu brio) de crema de zahar ars a bunicii… stia sa faca minuni din cuptorul ala improvizat intr-o bucatarie mica, taraneasca, undeva departe de aglomeratia orasului. Am crescut printre tarana, praf, santurile strazilor. Mi-am rupt coatele, mi-am “pus” un picior in ghips, am furat caisele verzi ale vecinii, am fost alergat cu nuiaua prin toata curtea, dar nimic din toate astea nu mi-au ramas imprimate in minte ca mirosul cremei de zahar ars. Te inebunea, te urmarea prin toata casa/curtea. Te facea mai cuminte, mai ascultator.
Doamne, bunica era o sfanta, doar ca facea gresala sa-si lase sticla “de lapte” ce tinea drept pusculita, mereu in acelasi loc… iar noi am fost multi nepoti… asta pana si-a dat seama ca sticla ei de lapte, plina de monezi, era aproape goala.
A urmat apoi perioada in care vindeai toate sticlele/borcanele din casa, pe 2 baloane…
Tags: crema de zahar ars
ce dragutz
strengarule!
mmm, crema de zahar ars e crima bunicilor.
ce misto de tine ca ai avut “tara”unde sa te duci cand erai mic, pun pariu ca te distrai de minune.defapt se vede din povestite.
Hai, Amintiri din Copilarie remix?:D
eu din cate stiu, eram mai prostuta, adica naiva. Ma prostea toata lumea… Aveam o prietena cu care ma vedeam zilnic si de fiecare data ne suparam una pe alta, apoi perioada cand te uram Dani, cand imi puneai guma de mestecat in par, cand imi taiai cu foarfeca rochitele papusii mele, unica mea papusa pentru ca eram saraci.
Ioi ce amintiri. Dar te iubesc!
@Anca, sincer nu-mi amintesc nimic
@Oaky asa este, toate verile le petreceam la tara. Poate de aia ma fac unii taran acuma… Cred ca am pastrat ceva din traditii… injuraturile de exemplu
@Tommy, bine ca ai fost tu cal breaz
@admin
vaaai dak ai sti ce tocilar am fost :)):))
si bunicii mei erau la tara, dar URAM sa merg acolo
mie imi puneau scaieti baietii in par, cata rautate :))
Faceau cate un “bulgar” de scaieti si aruncau cu el dupa mine, plangeam mereu, din orice.
Crema de zahar ars nu imi place:-&
Ummm, eu de la tara am ramas cu amintiri destul de multe de la furat
Cred ca era cea mai faina chestie sa ma bag in ciresul vecinilor.
Mai erau simpatice si plimbarile pe dealuri. Plecam dimineata, veneam acasa la bunici seara. Nu-mi trebuia mancare, nu-mi trebuia apa ( existau fantani pe deale ) cu mine, aveam nevoie doar de soare si de o bata.
“….si de o bata.”
Cainii, mama lor de caini ( nu iti fa griji draga Admin, era un singur om in tot satul care avea 5 caini si toti erau rai, asta o zis ca sa nu zici ca ma iau de caini in general si nici de paquita
)
Oricum, amintirile de la tara erau placuta. Stiu ca atunci cand eram mai mic ma cataram al dracului de mult prin copaci, stateam cu orele prin ei. Si ma suiam in aia inalti, ca sa vad si eu mai bine zona. Ah, ce peisaj….8->.
Acum nu ma mai pot catara, nu ca nu as mai putea, dar nu ma mai tin crengile la 95 de kg…..
Da, miroase excelent. Ce bine de mine ca stiu sa o prepar !
eu n-am avut bunici la tara, ci in creierii muntilor, erau administratori intr-o tabara scolara, iar amintirile mele se leaga de mirosul painii coapte afara pe vatra sau de sunetul lemnelor din soba…
@Oana, saraca de tine
@Liana, dau o fuga pana la tine sa-mi faci crema
@Marius, e de bine
@Mihai eu de bata am uitat, mereu aveam o bata cu mine.
@Nebu’ i love you
Admin, si io>:d<
Atatia km doar pentru o crema de zahar ars?
[...] de paine coapta Veve mi-a adus aminte de copilarie. De bunicii mei din varf de munte, care imi suportau cu stoicism [...]