II
…M-am imbracat in graba, era semn ca voi intarzia la serviciu. Adormit, incercam sa nu fac in asa fel incat sa ajung pe sub rotile unei masini. Priveam aievea, nu eram pregatit pentru nimic, cu siguranta nici pentru munca.
Dupa visul de seara trecuta mi-am zis ca ceva se intampla cu mine. Poate imbatranesc si nu imi dau seama de asta sau poate pur si simplu sunt foarte solicitat psihic. Imi trece prin minte sa schimb culoarea tavanului, albul ala parca deja este plictisitor sau eu sunt plictisitor.
Instalat la birou, ignor pe toata lumea, involuntar. Zambesc fals, mecanic. Daca pana acum eram foarte curios de povestile colegilor, care/cine a mai futut-o pe Clara, blonda de la contabilitate ( sincer sa fiu a ajuns pe postul ala pentru ca a fost darnica cu “roadele naturii”, inteligenta si mai ales pe postura de contabila nu o vad) de cafeaua fierbinte care-mi era nelipsita pe birou, acum nu aveam chef de nimic.
Spre seara ca totul sa fie de o perfect, constat ca acasa nu mai am curent… Cu noul sistem de plata a energiei electrice, am uitat sa-mi achit factura sau sa dau un telefon si sa anunt “numarul contorului”, oricum era ceva in ordinea asta.
Nici nu am simtit ca exist astazi! Am reusit performanta sa ignor chiar propria persoana. Mi-am aruncat hainele peste tot prin casa, cum am apuncat. Noroc ca EA a decis ca este mai bine sa mute la Timisoara, castiga mai bine cica. ( altfel imi facea scandal ca sunt un imprastiat) Totusi nu am inteles niciodata de ce nu mi-a zis ca este indragostita de un alt barbat, cu cativa neuroni in plus sau in minus fata de mine.
Adorm sau cel putin asa am impresia, maine pornesc iarasi, pe aceleasi drumuri pline de nebuloase.
Poate nu neuronii erau de vina, ci centimetrii! Asta te-ai intrebat?
Bai, sunt venit din urma rau, e deja partea a doua ? Despre ce ne povestesti ?
@Jiji, avand in vedere ca se spune ca mintea barbatului e pe undeva prin pantaloni, cateodata neuroni=centrimetri
@Admin, ai tu impresia ca se gasesc nebuloase pe toate drumurile? :))
@Mihai, pai vezi la seriale :)) Exista si o parte intai.
@Jiji cred ca centimetrii erau de vina:-\”
Sa nu fim rai! Sunt momente ale vietii peste care trebuie sa trecem. Centimetrii sau neuroni in plus sau minus, asta este putin important. Poate este mai bine asa, decat o convietuire plicticoasa si plina de cactusi, fie ei si imaginari. Din pacate avem tendinta lasitatii si suntem prea egoisti pentru a acorda “liberate” celui de langa noi, in momentul in care acele calitati care te-au apropiat, azi nu mai exista sau nu mai sunt indeajuns de hranitoare, trupeste, sufleteste. Urasc ipocrizia la fel cum uras si dragostea uneori, este un dulce amar.
EXISTI !