Wed
Nov
12

Cand dragostea dispare

Scris de Daniel M. -
Postat in  Zilele Noastre     28 Comentarii

Ce alternative avem in momentul in care constati ca nu mai ai nimic “de impartit” cu persoana cu care ai trait bine/rau cativa ani de zile? Pai continuarea unei prietenii consider eu. Personal trec prin astfel de momente ale vietii, am avut o discutie foarte interesanta cu Remus si am zis amandoi lucrurilor pe nume. Pe de-o parte imi pare foarte rau ca nu pot cultiva o poveste, de dragoste pot sa-i zic, care in timp a ajuns o relatie de prietenie/convietuire. Am cantarit totul si ne-am dat seama ca avem nevoie de libertate, avem nevoie de dragoste, din alta parte daca nu aia pe care o ai acasa. Nu cred ca o sa mai intalnesc un asa om minunat ca el, drept pentru care am ales sa-l tin aproape de mine chiar daca nu mai suntem un cuplu. Simt o satisfactie in momentul in care imi dau seama ca El o sa ramana mereu apropiat sufletului meu. Asadar pot zice cu putin regret faptul ca sunt singur, sunt putin dezorientat si vulnerabil. Dragostea asta se joaca cu noi… sau poate noi nu stim sa o controlam. Realizez ca toate senimentele de iubire pentru o persoana, la un moment dat dispar sau se transforma in alte sentimente, care alimenteaza sau nu o prietenie. Au fost cativa ani minunati in care am invatat ca in doi viata este mai frumoasa, cativa ani minunati in care am simtit ca sunt iubit si am iubit.


28 Raspunsuri


  1. of, cat de trist…stiu cum te simti, am trecut si eu prin asta la un moment dat, e greu cand te desparti de cel langa care ai trait bine si rau deopotriva
    insa, spre deosebire de tine, despartirea mea a fost totala…

  2. este ingrozitor ce ai scris aici. Nici nu vreau sa ma gandesc, erati cuplum meu favorit.

  3. eu merg pe principiul orice minune tine 3 zile .. adic nimic nu tine pana’i lume .. da la un moment dat dispare acel sentiment .. si sunt momente cand reapare fara voia ta .. imi pare rau pt tine bro:(..

  4. cel mai bine cand te desparti de persoana iubita e sa o faci in conditii civilizate, sa ramana loc de buna ziua ca apoi dintr`o astfel de relatie sa se dezvolte una de prietenie.
    sunt momente triste dar timpul le vindeca pe toate.

  5. Bai, aici nu stiu ce sa raspund! ce sa zic ?

    Timpul..timpul le rezolva

  6. @unu in plus esti prea drastic. Minunile tin mai mult timp.
    @Maddy asa este, dar de trecut nu prea o sa treaca repede.
    @Anca, asta-i viata. >:D<
    @Nebu, total nu pot. Chiar nu pot!

  7. Hai mai, imi pare rau sa aud asta. Pentru ca sunt o persoana care se incapataneaza sa vada partea plina a paharului: asa, poate next time, iti vei gasi adevarata ta jumatate.
    Si nu esti singur, noi, “nebunii” tai care te citim, suntem alaturi de tine. Pup si tot raul spre bine!

  8. este de apreciat faptul ca ai puterea sa vorbesti asa frumos despe el. Prin astfel de momente am trecut cu toti cred.

  9. tine minte ce iti zic eu. Dragostea nu dispare niciodata, se diminueaza doar. Mereu o sa ai atata dragoste de oferit incat si tu te vei minuna. Asa suntem noi, oamenii. Te-am apreciat intodeauna din umbra si din tot ce am citit eu despre tine pe aici, mi-am dat seama ca esti un copilas. Iti doresc numai fericire in viata si puterea de a merge mai departe in momentele in care constati ca esti obosit de atata drum. Oamenii cu un suflet curat sunt astia ca tine, simplii, deschisi si inimosi. Sunt milioane de oameni aproximativ egali cu tine, dar tu esti unic, fiecare suntem unici in felul nostru.

  10. :-< dureros. Imi pare rau sa aud asta. Oricum prietenii iti vor fi tot timpul alaturi >:D<

  11. Ma simt apreciat, magulit si poate o oarecare mandrie. :P Multumesc mult tuturor !

  12. E greu momentul in cauza, dar este mai bine asa. Si este absolut superb faptul ca ati ramas prieteni, asa macar despartirea nu te va durea atat de mult. Ai pierdut un iubit, nu ai pierdut si sufletul pereche.

    Vei gasi pe altcineva de iubit si vei ajunge dupa ani multi sa realizezi ca iubirea inca exista. Exista acel cineva si pentru tine, e o chestie de tmip sa va gasiti unul pe altul :)

    Iti tin pumnii si iti doresc fericire. Si iubire ;)

  13. las` ca trece
    trebe sa vezi tot ce`a fost frumos, si sa continui..numai de bine:D
    suntem cu tine

  14. dupa 3 ani dragostea dispare, de parca nu stiai asta

  15. Ce mai e de spus ? Nu iti fa griji, pana la urma se va rezolva. Nu uita ca noi suntem alaturi de tine :)

  16. ba pula dar chiar nimeni nu te injura? tot tin cu tine? :)

  17. Si, iata … ai ajuns in faza “indiferent”.Multe semnificatii mai are si cuvantul asta, iar cand am hotarat sa scriu pe blog a fost si pentru ca … http://indiferent.ro/16-pentru-ca.html … Ai grija de tine !

  18. Jiji, n-avem de ce sa il injuram. Yet :P

  19. O relatie este o usa care este tinuta deschisa de ambele persoane implicate. Prietenia nu este o usa deschisa, dar este o usa ca ti se va deschide oricand vei avea nevoie. Follow your heart, but keep your eyes open. :)

  20. Ai apărut la REVISTA PRESEI PE BLOGURI pe europafm.ro http://www.europafm.ro/stiri/itc/cele-mai-interesante-insemnari-pe-bloguri-in-perioada-10-16-noiembrie-2008~n23021/

  21. J.Mihai Says: “Bai, aici nu stiu ce sa raspund! ce sa zic ? Timpul..timpul le rezolva”.

    Timpul nu rezolva nimic, doar noi suntem aceia care alegem sa luam sau nu atitudine intr-o situatie. Da, o data cu trecerea timpului ai sa-ti gasesti probabil o alta persoana, dar totul tine de tine, daca vrei sa cunosti acea persoana acum, aici (in metrou, la supermarket, oriunde) sau peste 6 luni.

    Apoi .. dupa o alta, tot o alta vine.

  22. Dragoste este un sentiment greu de pretuit si cand se rupe este dureros. Pretuiti ceea ce aveti!

  23. Elvis, te contrazici singur. Tu spui că timpul nu le rezolvă pe toate, dar odată cu trecerea timpului poţi găsi pe cineva care să umple golul lăsat de altcineva. E un paradox aici sau sunt eu prea prost ca să mă prind?

  24. Timpul in sine nu rezolva nimic, poate face doar ca sentimentele sa paleasca in intensitate. Daca vrei sa te agati de un fir de ata, o poti face, o poti face o viata intreaga.

    Rezolvarea nu vine din trecerea efectiva a timpului, ci din dorinta de a inlocui golul.

  25. chiar daca ai zis sa te las mai usurel cand am vb atunci cu tine pe mess… si vorbit despre una, alta… sti tu despre ce. si m-ai suparat cu alea, atunci. sti ca sunt langa tine, si-mi pare rau ca sa terminat, cu Remus. :*

  26. Frate sincer imi pare rau nu stiu ce sa mai zic… E o veste trista pentru mine… Pe undeva aceasta despartire ma doare… Tin mult la voi

  27. Dragostea dureaza 3 ani de Beigbeder.O recomand :)

  28. dureros…

Lasa un comentariu









* Campuri obligatorii