Am ajuns la serviciu, ciudat… exact la ora la care trebuia sa intru in tura. Mi-am cumparat din piata un pachet de cafea cu care am inlocuit cafeaua de la job care este pur si simplu foarte slaba si nu-mi satisface “intelectul adormit”… Este atata liniste astazi incat am apucat sa ascult tot albumul Amy Winehouse, “Back To Black”. Este fermecatoare vocea asta, mai ales ca am ascultat si aproape toate piesele demo aparute.
Suntem dependenti de foarte multe lucruri. Fumam, bem alcool intr-o oarecare masura, stim cand este momentul sa temperam “nocivitatea” dar nu facem nimic in acest sens.
Spunem mereu ca “asta este ultima data”… ne bucuram de momentele respective, apoi foarte convinsi si mandrii de decizia noastra, mergem mai departe…
Dupa o perioada mai lunga sau mai scurta, “nocivitatea” apare. Uitam cu desavarsire ca ne-am propus o schimbare, iar daca nu uitam zicem cu siguranta ca de data asta, “chiar este ultima data”.
Deci suntem plini de vicii si cu toate astea putem zice ca viciile astea ne fac oameni normali sau mai bine zis ce este normalitatea la urma urmei?
Am admirat zilele astea pe Oana Turcu. O femeie cu perceptii largi care a reusit in viata datorita faptului ca a fost increzatoare in planurile ei, a avut ambitia sa duca pana la capat “lupta” cu viata, cu problemele. Imi plac romanii fericiti si straluciti.
Incercam “sa fim” normali inca din adolescenta, atunci cand imprumutam obiceiuri din anumite cercuri de prieteni/cunostinte. Dorim sa fim in centrul atentiei, “luptal” pentru a castiga simpatia celor din jurul nostru. Taxele pe viciu nu au descurajat fumatorii si alcoolistii si nici nu o va face. Anturajul poate ca este mai distrugator decat o tigare , zic. Paharul de bere o sa fie intodeauna “fara numar” asta pentru ca asa se procedeaza in “trupa”. Si totusi cum arata normalitatea oameni buni? Exista? Sunt dileme la care nu stiu daca o sa gasesc un raspuns.
Uitasem, zilele ce urmeaza ma mut in “casa noua”, adica o sa-mi schimb locuinta, obiceiurile de zi cu zi si cate ceva din viata mea. Este un nou inceput.
Tags: oana turcu
tot in arad noua casa?
Ai dreptate Dani aici. Anturajul este poate mai nociv uneori decat o tigare mai ales la varsta in care te formezi ca om, ca adult. Normalitatea o percepem fiecare diferit. Suntem atat de ciudati si diferiti si poate asta ne face fascinanti.
Tommy pai in Arad. Este orasul meu de suflet, nu plec de aici.
@Oana cata filozofie nocturna zace in tine
Ah, apropo de cafea :)) frate de cateva zile tot face un coleg la birou cafeaua, Allah, nu stiu cata pune da o face atat de tare, la noi e ok da e atat de concentrata. :-s
Iar AmyW. este foarte tare :>, am si eu Back to black si Frank (albumele).
Hmmm… ce este normalitatea? Eu consider ca este precum si perfectiunea, nu exista. Sau… tindem tot timpul sa atingem perfectiunea, sa mergem spre mai bine da nu si reusim, si nici nu vom reusi… consider ca asa este si cu normalitatea.
Si da, ai dreptate… tot timpul spunem si ne dorim in privinta multor lucruri sa fie precum spunem si sa fie “ultima data” da in putine din dati si reusim.
Cum arata normalitatea? Cum este? La cine ne putem uita sa vedem cum se manifesta? Greu de zis ca ai putea sa raspunzi la una din intrebarile astea… fiecare este normal in felul lui, nimeni nu ar ajunge indiferent de cum este sau cum percepe si traieste viata sa spuna ca nu e normal. Si in plus, normalitatii nu ii putem da o definitie. Putem vedea oamenii din jur atat de normali pe cat ne si dorim sa fie.
Sa fie de bun augur noua casa, cand te muti, si s-o uzi, dupa ce reusesti sa te mutzi. ;;)
normalitatea nu-i buna, te face sa intri in rutina si te plafoneaza; eu n-as vrea sa fiu normala din nici un punct de vedere
spor la mutat, striga daca ai nevoie de ajutor, sunt la 2 pasi
Normalitatea este ceea ce funcţionează pentru fiecare. Eu cred că este normal să nu plec de acasă nemâncat, dimineaţa. Foarte bine, ar spune mulţi. Pe de altă parte, eu cred că tot atât de normal este că sunt Napoleon. Aici nu mai e bine, ar spune alţii. Dar funcţionează pentru mine. Adică mă îmbrac frumos, vorbesc frumos şi am o atitudine de învingător întotdeauna. Ca Napoleon. Atât timp cât nu deranjez pe nimeni şi funcţionează pentru mine, mi se pare normal.
normalitatea este alta pentru fiecare individ in parte, dar asta si-o decide fiecare pentru el.
poate mie nu mi se pare normal sa nu duci gunoiul in fiecare zi, dar altii nu au nici o problema cu asta, din contra, lasa pungile acolo in bucatarie:))
@nebuloasa: stii ce e culmea? tocmai asta te face sa fii normala:)) faptul ca iti doresti sa nu fii normala:))
Exercitiu de normalitate: doi copii mici .. singuri pe o insula. Conform standardelor societatii, unul e normal si unul nu. Cei doi cresc mari si observa ca sunt diferiti. Din punctul lor de vedere … care e cel normal si care nu? Ce va defini normalitatea in “societatea” lor de doua persoane? Morala … normalitatea este stabilita de majoritate ( la fel ca si alegerile democratice). Dar … sa nu uitam ca oamenii inteligenti se afla in minoritate in orice societate (la fel si intre cei … alesi). Concluzie … majoritatea face regulile, dar daca esti normal nu inseamna automat ca esti si inteligent.
@ nebuloasa – subscriu
Asta e viata pana la urma. Un complex de actiuni care ni se par banale, grele, aiurea, dar din care ne intretinem financiar. Alta nu avem. Normalitatea a plecat demult dintre noi…
Cafeaua cea mai buna mi se pare Lavazza sau aia pe care o face mama
Normalitatea se instaleaza printre noi in momentul in care suntem impacati cu noi insine, cand facem lucrurile asa cum trebuie. Cat despre cafea, irish coffee rulllzzz