Julius Constantinescu

”Eu fug cu toporul după cocoş, tataie cu parul după mine.
- Mă, lasă cocoşul!, ţipă tataie, fluturînd parul deasupra capului.
Eu:
- Îl omor!
Cocoşul o zbugheşte pe după fîntînă, eu sar peste nişte tufe de mărar şi-i tai calea, să nu intre sub lemne. Ticălosul de cocoş îşi schimbă fulgerător direcţia şi încearcă să ajungă în vie. Dacă ajunge în vie, nu-l mai prind. Alerg spre vie cît mă ţin picioarele, cocoşul simte că nu sînt în spatele lui şi virează la stînga.

- Lasă cocoşul!, urlă tataie, şi aleargă gîfîind după mine. Uuu, nebunuleee!
N-am nici cea mai mică intenţie să-l las pe cocoş să-mi scape. Ocolesc hambarul după el şi aştept să-l încolţesc undeva, ca să-i pot crăpa capul cu toporul. Mamaie se frămîntă pe prispă:
- Iuli, lasă toporul, n-auzi?! Gicăăă! Lasă parul, Gicăăă!
Eu fug după cocoş, tataie după mine, mamaie după tataie. Cocoşul e cel mai sprinten dintre noi – e drept, e şi singurul pe care-l aleargă cineva cu toporul.” citește continuarea

Tags: julius

This entry was posted on Tuesday, March 17th, 2009 at 11:38 am and is filed under betisoare parfumate. You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.