Am devenit sălbatic.  Ieșirile nu mai sunt pasiunea mea. Prefer să stau toată ziua în casă, să-mi fumez liniștit țigările, să-mi beau cafeaua puțin amară înconjurat de cabluri, prize și adaptoare pentru carduri.  Din câte îmi dau seama ăsta e semn că mă ramolesc sau poate doar am mai îmbatrânit cu câțiva ani, fără să-mi dau seama.
Se zice că există o vârstă pentru toate, o anumită perioadă din viață dedicată fiecărei activități. Vârsta copilariei, a dragostei și a maturității, cu toate că maturitatea asta uneori refuză să vină și e bine pentru că reușim astfel să ne păstram tinerețea… întipărită în mintea noastră.
Mi-am propus să iubesc anul ăsta. Este unul dintre planurile mele ce nu le-am spus nimănui. Vreau să fiu narcisistul ce nu am fost niciodată. Vreau sa-mi iubesc defectele și cine-mi stă aproape.

…………………………………………………………………………….

Cu toţii avem nevoie de o zi care să ne salveze. O zi în care evenimentele să se aşeze şi întâmple într-o ordine atât de bizară şi anormală dar dând senzaţia de familiaritate încât sufletul nostru să renască. Şi nu trebuie să o căutăm sau să o cerem neapărat. Trebuie doar să ne-o dorim. E primăvara miracolelor şi sunt zilele de lună plină. Deci orice e posibil şi ziua fiecăruia cu puteri salvatoare poate începe şi surprinde azi mâine. Şi spre dupamiaza, când soarele se pregăteşte de un apus mai plictisit şi totuşi mai evident ca-n alte zile poţi gândi retrospectiv că ziua asta ţi-a dat tot cât ar putea o zi să-ţi dea. Că puterea şi entuziasmul simţit acuma sunt noi nouţe.

… zice fata asta pe blogul ei. Recunosc, citesc pe nerăsuflate ce scrie ea. Așa, într-un mod anonim, însă azi doresc să-i mulțumesc, pentru posturile din trecut pe care le recitesc de fiecare dată când am nevoie de ele și pentru cele proaspete, mereu în același stil, frumos colorate cu pasiune!