Viaţa sexuală a unui cuplu poate ajunge la un moment dat în impas, atunci când el nu are chef de sex şi tu nu înţelegi de. Poate fi o situaţie trecătoare sau una care să dureze foarte mult, depinde doar de rezolvările pe care le găsiţi împreună.
Iată care sunt cele mai frecvente explicaţii şi gânduri pe care o femeie aflată în această situaţie le are.
1. Este vina mea!
“Am demonstrat foarte puţin interes pentru sex, nu am făcut nimic pentru a ţine pasul cu moda, cu schimbările, cu viaţa sexuală, m-am ruşinat de fanteziile lui sexuale şi acum tot ce pot face este să-mi atribui toată vina pentru ce se întâmplă între noi”
Sfat : Lamentarea nu ajută! Nu este niciodată prea târziu pentru shopping… Cumpără-ţi cea mai sexi lenjerie în care te simţi apetisantă, prepară-i o cină romantică şi oferă-i mici surprize.
Fii altfel, fii aşa cum el nu te cunoaşte. Dacă lucrurile nu se schimbă nici în cazul acesta… atunci este momentul să aveţi o discuţie serioasă!
2. Cu siguranţă există o altă femeie în viaţa lui!
“Nu văd alte explicaţii, viaţa sexuala era bună… ca în orice relaţie, cu urcuşuri şi coborâşuri, dar el a început să iasă din casă la ore târzii, lucru pe care înainte nu-l făcea… Mă priveşte din ce în ce mai puţin şi sunt mai mult decât sigură că există o altă femeie în viaţa lui.”
Sfat : Încearcă să vorbeşti cu o prietenă în care ai încredere. Poate o să aibă altă părere. Eşti geloasa şi gelozia îţi cam tulbură gândirea. Oricum, comunicarea este cheia problemei de cele mai multe ori. Nu uita că, dacă bănuielile tale sunt adevărate, este bine să afli acest lucru cât mai curand posibil. Citeste continuarea
Tags: viata sexuala




Bune sfaturile astea, sexologule
Anumite femei dupa ce se marita uita sa mai aibe grija de ele. Atunci e normal ca masculul sa caute placere in alta parte
:)) @Damian nu discutam despre femeile alea
Daca partenerul nu (mai) are chef de sex inseamna ca incep sa apara sau, ca au aparut problemele in cadrul cuplului. In acest caz cel mai important lucru este comunicarea, ca tot ai vorbit de ea. Trebuie aflata cauza pentru a putea gasi solutia.
La pct1 e clara lipsa oricarei compatibilitati la pat, asa ca nu stiu de ce respectivii si`ar mai bate capul cu asta. “m-am ruşinat de fanteziile lui sexuale”…as vrea sa vad un cuplu cu o viata sexuala sanatoasa care ar spune asa ceva.
La 2, daca pe langa cele enumerate am adauga ca el isi schimba freza, parfumul, stilul vestimentar, adica dintr`o data incepe sa acorde o atentie sporita felului in care arata, e clar ca o inseala si atunci problema trebuie pusa in alt mod.
La 3, cateva zile de evadare din cotidian ar face minuni…aici ar intra si lenjeria sexi, masaje, uleiuri, lumanari, jucarii erotice…experimenatarea pe plan sexual o sa`i aminteasca ce poate sa piarda si cu alte ocazii cand va ramane peste program la job.
La 4…nu inteleg sexul virtual…
La 5 e un pic ciudat dar asta e. Si daca intradevar batranetea incepe sa se faca simtita exista intotdeauna pastile
Daca nu exista o viata sexuala satisfacatoare intervine frustrarea care duce la probleme serioase in cadrul cuplului sau cel care se simte neglijat va cauta in alta parte ceea ce`i lipseste.
Sexul virtual nici eu nu-l inteleg.
Sunt multe femei care nu mai vor ele sex! De ce? Sunt multi barbati care nu se mai ingrijesc ei… Si unele femei au vina lor, dar nici cu barbatii nu imi este rusine.
Nu suport misoginii, barbatii ce nu isi rad parul de sub brat, barbatii care asteapta ca doar femeia sa faca dus inainte de sex si exemplele pot continua.
Daca la inceputul unei relatii sau casatorie este totul okay, dupa ani de zile ajungi sa iti fie scarba de barbatul de langa tine.
Si atunci da, te faci curva si ti-o tragi cu primul barbat care arata bine si este ingrijit, caci esti super satula de barbatul puturos de acasa. Voi posesorii de penis sa intelegeti un lucru. Nu poteti fara noi si invers. Iar daca as fi pentru o zi sefa amazoanelor… vai si amar de voi.
daca el nu are chef de sex……, cred ca e cazul sa-ti gasesti alt partener care are chef de sex, si sa incetezi sa te mai gandesti in termeni de ce. care ajuta la orice, numai la libidou, nu.
Este posibil sa nu mai aibe chef de sex din cauze care nu au legatura cu tine/ ca si femeie; de exemplu stiu oameni care s-au apucat de baut si dansat prin cluburi si treaba asta e totul pt ei; s-au apucat sa mearga la pescuit si stau pe balta in fiecare weekend. Posibil sa aiba legatura cu batranetea- sa fim seriosi, ca 35 de ani nu inseamna tot 24!!!
Ia sa trimit pe mail aceste sfaturi unei frustrate sexual
E bun articolul, poate e bine, din cand in cand o schimbare. Un menaj a trois, sau ceva asemanator.
bun articolul dar uite ce imi apare cand dau click pe tabu.ro http://pyrro.co.cc/tabu-ro-fail/