Blogul in viata mea
M-am gandit foarte mult pe ce pozitie ocupa blogul in viata mea si oamenii care ma citesc. In ultima perioada sunt organizate foarte multe evenimente – Blog Trip, conferinte, suete 2.0, etc. Sunt invitati foarte multi bloggeri care au ceva de spus… din pacate nu si de invatat.
Zic asta pentru ca in spatele a "20 de minute" de vorbarie stau ani de munca, de socializare, de online. Nu poti invata nimic daca participi la eveniment doar pentru ca speri ca 50% dintre participanti spera sa-ti de-a un link, sa-ti faci o poza cu B. Voicu sau alergand cu aparatul foto dupa Zoso. Am observat ca "blogosfera aia minunata" sta ascunsa.
-Nu am o viaţă perfectă. Nici pe departe. Nu am prieteni perfecţi. Nici atât. Oricând mă pot trăda cum unii au făcut-o. Oricând mă pot răni şi s-a văzut. Oricând mă pot dezamăgi şi nu am nici o îndoială. Dar nu am să trăiesc cu gândul că mă paşte o nenorocire, nu am să trăiesc cu gândul la defectele mele sau ale lor, nu am să analizez răutatea şi atacurile înconjurătoare şi nici nu am să las neîncrederea nefondata în gândurile mele. Am să mă bucur de zâmbetele lor şi-am să cred fiecare idee, declaraţie şi compliment. Am să îi cred ideali până la proba contrarie pe care nu o caut. O vor arăta singuri dacă e cazul. – zice Oana intr-un post.
-Eu am vrut să mă fac când o să fiu mare (în ordinea asta): librar, vânzător de panglici si mărgele, rabin, profesor de sport și pianist. Nu mă nemulțumește că n-am devenit nici una, nici alta, m-ar nemulțumi etern în schimb să uit să-mi pun întrebarea asta sau să n-am nici un răspuns cu zâmbetul pe buze când o aud. – scria Octavian acum cateva zile.
Sunt abonat la o gramada de bloguri care nu sunt foarte cunoscute. In fiecare zi descopar cava nou, persoane care scriu foarte frumos, persoane care iti inspira ceva. Cum iti dai seama ca un om este minunat? Citind. "Anonimii" au un mod frumos de prezentare. Cu fiecare articol postat descoperi ceva despre autor.
Cu timpul aceste persoane devin mai mult decat "anonimii aia"… devin intr-o oarecare masura prietenii tai imaginari intr-o lume a blogului in care principala rugaminte a fiecaruia este schimbul de link. Si poat Imi este dor de lucruri noi, de oameni noi, de posturi anonime.
Nu vreau intalniri reusite, nu vreau conferinte despre $$$$ din blogareala, nu vreau aplicatii XXY si nici popularitate. Acum vreau doar o cafea, o tigare si pofta de carte. :)
multumesc, dani, desi ai un talent de a cita partile pe care le scriu mai mult din frustrari pure decat din sentimente frumoase… Sa inteleg ca-ti place cand sunt categorica?
@Liz, imi place.
Pe la liz mai arunc si eu ochii
Scrie foarte frumos!
Multumesc, tiza mea…
Ceea ce e foarte fain este să mergi în urmă, să vezi postări vechi de pe bloguri. Eu aşa fac de fiecare dată când descopăr un blog care îmi place. Şi de multe ori găsesc lucruri foarte faine în postările vechi.
Te referi la blogosfera aia minunata
de care am zis eu ? ;;)
Defecte, rautate, tradare…există şi vor continua să existe, dar nu trebuie ca acestea să ridice un zid de teama şi prejudecati care sa ne impiedice sa descoperim si partea frumoasa a unui om.
Şi eu continui sa am incredere in oamenii de lângă mine, în prieteni, şi, chiar dacă uneori ma rănesc, îi iert pentru că ştiu că şi ei la rândul lor îmi iartă şi trec cu vederea foarte multe lucruri.
PS: Liz scrie minunat! Din când în când mă refugiez şi eu pe blogul ei. Are darul de a reuşi să mă smulgă din stările nevrotice de care uneori mă las cuprins.