Si a trecut si bacul…

July 3rd, 2009 scris de Daniel M.
  Si uite ca au scapat elevii de bac… O felicit pe sora mea Anca, am auzit ca are numai note peste 8… Cu ceva vreme in urma era comentatoarea numarul unu pe blogul meu, acum a disparut cu desavarsire.  Proba F a avut loc ieri. Emotii peste emotii.  Primele rezultate se vor afisa duminica 5 iulie, pana la ora 16.00. Contestatiile se depun in aceeasi zi, pana la ora 20.00 Rezultatele contestatiilor se vor afisa in data de 07.07.2009
 "Elevii arădeni au considerat probele bacalaureatului relativ simple şi s-au declarat mulţumiţi de rezultate. Au fost puţine cazuri în care au fost eliminaţi elevi din probele examenului, în majoritatea centrelor de testare, activitatea decurgând normal."

"Bacalaureatul din acest an nu s-a derulat fără incidente, cadrele didactice care au participat la supraveghere şi corectură au fost plătite de două ori mai prost decât în 2008. Din cauza crizei financiare, Ministerul Educaţiei a stabilit prin ordin de ministru ca, la Bacalaureatul din acest an, pentru fiecare lucrare corectată, un profesor să primească 4 lei. Profesorii din comisiile pentru examinarea orală au primit 2 lei pentru fiecare elev examinat, iar o zi de supraveghere a fost plătită cu 25 de lei. Cel mai mult au primit universitarii preşedinţi ai centrelor de examen şi ai centrelor de evaluare, ale căror indemnizaţii pentru Bacalaureat au pornit de la 800 de lei, în funcţie de numărul elevilor din centrele pe care le-au condus." -aici ai  Rezultate bac 2009 de la Glsa. 

Intrebare. Aveti incredere in invatamantul din  Romania?

Tags:

26 Comentarii la “Si a trecut si bacul…”

  1. YODA says:

    Şi normal că n-am încredere.

  2. Florin says:

    -Profesoarele de franceza:isterice
    -Profesoarele de romana:imbecile
    -Profesorii de engleza:neseriosi.
    -Profesorii de sport:
    -Profesorii(ei) de desen:Betivani
    -Profesorii de economie/logica/psihologie/filozofie:Hello…..Hai bem supita

  3. doipedoi says:

    Profesoarele de franceza:isterice :)) asta e tare!

  4. In sistemul de invatamant romanesc e si normal ca nu am incredere, am incredere intr-un mic procent din cadrele didactice si de asemenea un mic procent dintre elevi. Din pacate multi sunt de umplutura (atat profesori cat si elevi)

  5. Oana says:

    Neata. Nu aveti somn?
    …Si totusi sistemul invatamantului in Romania este infloritor.
    @Cristi nu esti cam rau?

  6. Oana, ma poti contrazice?

    Orice elev care termina liceul si are bani de taxa poate intra, si chiar termina o facultatea. Nu conteaza cat inveti, dai re-re-re-re examinari pana esti trecut de mila. Colegii mei de liceu ce abia treceau clasa au acum facultate, iar unii sunt chiar la master.

    Foarte putina scoala se bazeaza pe practica, pe lucruri utile, cel putin la informatica in anul 3 am avut o colega ce invata foarte bine (era in top 5, avea bursa… etc) si m-a intrebat daca pot sa-i dau CD-ul sa-si copieze internetul. (exact asta a fost exprimarea ei)

    Rezultatele? Avem taximetristi, vanzatori si chelneri cu studii superioare.

    Am studiat 3 luni in cehia iar scoala a fost o adevarata placere. Trebuia sa fac doar 4 materii, insa am luat 6 deoarece imi placeau si erau extrem de atractive. Nu-mi venea sa cred, pentru prima data in viata mergeam la scoala de placere.

  7. Neamtu' says:

    preshu’ nostru, baselu’ a zis ca din scoala ies numai tampiti, ce incredere sa mai am in invatamant :))? glumesc, evident…

  8. pris says:

    eu am dat examenul de bacalaureat acum! pot spune ca subiectele au fost relativ usoare,insa la proba de oral,la limba romana am luat 8,pt ca profesorii examinatori m-au confundat cu o alta eleva…tot ce pot spune,e ca notele nu reprezinta cunostintele unui elev! fara bani nu poti face nimic in Romania! nici macar sa inveti,pt k notele se dau in functie de clasa sociala din care faci parte… sunt total dezamagita de sistemul educational din tara noastra…

  9. dragos says:

    Nu prea am incredere.
    Sunt profesori care isi dau interesul si incearca sa fie corecti dar acestia sunt considerati ai dracului, elevii îi apreciază pe cei care-i lasă să copieze, sa plece de la ore etc. Tatal meu e profesor de matematica(urăsc materia asta din tot sufletul) si cand lasa corigent pe cate un idiot, incepeau telefoanele(parintii, alti profesori, directoarea) cu induplecari, oferte, amenintări mai mult sau mai putin voalate doar ca sa-l treaca pe respectivu’.
    Daca bacu’ s-ar da pe bune nu cred ca l-ar lua mai mult de 40%. Iar facultatea stim toti cum se face.
    Sunt si profesori foarte buni, sunt si elevi si studenti extraordinari, dar îi dau dreptate lui Cristi, majoritatea sunt umplutura.

  10. bobo says:

    si io am dat acu bacu si a fost destul de nasol ca io sunt in dubii daca trec iar analfabetii liceului care sunt plini de bani se gandesc daca il iau cu 10 sau 9,5

  11. alexa says:

    eu nu am incredere in invatamantul nostru….toata conducerea tarii e formata din niste burtosi care stau si dorm si cica ne conduc cum pot ei mai bine tara….daca asta inseamna sa fi un om destept mai bine plecam toti cei care suntem contra lor in Tibet,sau mai bine sa plece ei.Cat despre profesori,intr-adevar sunt unii care incearca sa fie corecti,dar atata pupincurism din partea anumitor elevi ii atrage de partea cealalta si asa devin cu totii niste corupti,care pentru niste craci goi si un decolteu generos,sau un zambet si o suma de bani ar fi in stare sa ii treaca clasa si pe cei care nu stiu nici macar sa articuleze verbul “a fi” (aici fac referire la toate ciorile de pe hi5 care in loc de “e” scriu “ie”)….asa e la noi cum se aude asa se scrie tot…asta au invatat ei,daca nu i-a pus nimeni la punct cand a trebuit.si uite asa ajung care este sa ne conduca…sicer imi este rusine ca fac parte din tara asta,dar cu parere de rau trebuie sa ne continuam viata printre aceste personaje si sa incercam sa aratam tuturor ca in Romania asta exista si oameni cu adevarat destepti,nu doar ratati.

  12. alexa says:

    si inca o chestie ca a zis si bobo,si eu am dat bac-ul acum si la fel sunt in dubii daca iau la toate,iar toti tampitii din liceu petrec ca au luat bac-ul…DE CE?!?!?!pentru ca lor le-a dat mamica si taticu bani sa ia examenul,in schimb eu am invatat un an intreg cat pentru ceilalti 3 ca sa fiu sigura ca o sa fac o treaba buna…si cu toate astea,nu sunt sigura.dar cum spuneam,asta e tara in care traim.Traim in Romania si asta ne ocupa absolut tot timpul :|

  13. adelutza says:

    Ei, nici chiar asa… dak ai trecut pe la scoala si ai invatat cat de cat cu siguranta vei lua. Sunt trei posibilitati: dai bani, copiezi(asta dak ai de la cine) sau inveti. Perfect ar fi sa inveti… V-am pupat

  14. Flavius_ineu says:

    Am terminat si bacu’..multumesc lui Dumnezeu,fiecare dintre noi ar trebui sai multumim lui Dumnezeu pt tot ce fake pt noi,…”Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.” (Ioan 3:16-16).

  15. alexa says:

    bai baiete noi vorbim aici despre increderea in invatamant nu despre Dumnezeu….El are grija de noi,dar mai sunt si momente cand ne da cu paru in cap….dar vorba aia,numai celor care nu merita:|…iar tu mai adelutza de ce esti asa fericita si linistita,faci parte cumva din grupul de ratati care sunt in stare sa plateasca si aerul pe care il respira doar ca sa le fie lor bine? :))

  16. roby says:

    ce usurinta am scapat de bac !bafta in contionuare la toti

  17. Valentino says:

    Imi place ca toti va laudati ca sunteti destepti, criticati in stanga si-ndreapta… Prietene, daca vrei sa inveti, te duci in alta parte, in Romania nu.
    In al doilea rand, ceea ce faci la liceu este egal cu 0 la facultate.
    In al treilea rand, degeaba ai 3 facultati, ai 10 pe linie la liceu, ai diplome cu zecile – esti un mare rpost, un prost cu diploma, chiar.
    Sistemul scolar este facut in asa fel incat sa prosteasca si sa indobitoceasca omul de rand.
    Conducatorii ( cei care apar pe sticla sunt de forma, cei din spatele lor conduc ) nu au nevoie de savanti, de oameni cuc apacitate critica si analitica – au nevoie de neanderthali, au nevoie de populatie in spirit ‘turma’, ca de pe urma lor isi scot ei interesele si pe ei fac experimente sociale.
    Ce face un cetatean de rand? Se trezeste, bea cafeau, se duce la servici, se intoarce acasa, inghite cu voiosie toate aberatiile si tembelismele de la televizor, rade un pic, si aia e.
    Asta e viata lui, asta e rutina lui, asta e scopul lui in viata.
    Ce a invatat de mic aceasta persoana? Te trezesti de dimineata, te duci la scoala, nu conteaza daca stii, daca n-ai absente esti elev model.
    Ce invata elevul? Cretinismele spuse de profesor, inghite cu voiosie aberatiile de prin carti, invata/copiaza/repeta in clasa pentru nota comentariile din care nu pricepe/nu-l stimuleaza in niciun fel/tembelisme despre cutare poezie/autor/poet.
    In concluzie, ce este un elev silitor, care studiaza, invata, isi da intereseul pentru carte? Un robot. Ce ajunge in viata acest robot? O oaie. Ce fac mai multe oi unite? Merg/behaie/isi dau blana dupa cum vrea ciobanul.
    Uitati-va la aceste doua documentare, poate invatati si voi cam cu ce se mananca viata tzugulanului de rand:
    Zeitgeist
    Zeitgeist.Addendum.DVDRip.XviD
    Eu nu am mai invatat din clasa a 6-a, si am ajuns in acelasi liceu, in aceeasi clasa cu cei care aveau note de 8,9,10.
    Acum am dat si bacu’, si parca vad ca o sa iau note de 9-10.
    Plus, ca eu am intar la facultate cu o saptamana inainte de bac.
    Trebuie s amai duc diploma de bac si foaia matricola.
    Ce le-a folosit lor ca au tocit cartea, cand eu care am chiulit, m-am distrat, am muncit, m-am descurcat am ajuns cu ele in clasa, am luat bacu si am si intrat la facultate, iar ele inca nu si or sa dea zeci de milioana pe an.
    Scoala vietii e cea mai importanta scoala pentru elevi.

  18. Robert says:

    Parerea despre sistemul din Romania? intrebarea mea este: exista un sistem? NU. deci nu am cum sa am incredere in ceva ce nu exista. o asteptare de 3 ore in salile de examen, alta ora pentru multiplicare, caldura insuportabila de la sport…asta nu ma face sa cred dekt k cineva isi bate joc de noi. dar hai sa nu ne mai vaitam atata. sa ne asumam responsabilitatea a ceea ce votam. Noi i-am votat, astia ne conduc. va mirati de ce este asa in Romania? pentru ca mai nou este interzis sa ai vise…sa speri intr-o tara mai buna, fara coruptie, fara minciuna, si fara mitocani. da. sistemul la noi lasa de dorit. dar hai sa ne uitam si la cei din africa…aia au invatamant? NU…ma rog..nu fac geografie cu voi, ca nici nu stiu makr c nota am luat dapai sa zic k stiu, dar ca raspuns ar fii acela ca sistemul in romania lasa de dorit…si ca ar trebui sa facem ceva cu asta. nu sa asteptam de la ei , k nimeni nu va face nimic pentru noi, intr-o tara unde nu conteaza decat EU… nu cred in criza economica cat cred in lipsa de creier la romani…si mai ales la cei care ne conduc. anul acesta s-a facut o mare discriminare pe plan national,. Bac-ul se va lua pentru ca s-a vorbit in sali, la greu. de ce? pentru ca e normal k proful ala kre sta sa n pazeasca sa nu isi fak treaba la 25 de lei primiti kre sunt impozabili, ramanand cu doar 19 lei…nu? ma rog…sa auzim de bine..si la anu sper sa fie mai bine, dar ma indoiesc, k in Romania nu va fii niciodata un MAI BINE..asa ca BINE ar trebui scos din dictionar…PAPA

  19. jeni says:

    Ai dreptate Valentino cei care s-au condus dupa principiile tale au ajuns acolo sus si ne conduc, iar noi care am invatat si care am crezut ca acest lucru este important ne dorim (cu multa tristete) sa emigram din tara
    PS Am participat la toate votarile din 89 pana acum si ce am schimbat? (cu execeptia faptului ca nu a iesit Vadim presedinte)
    Dar…. SPERANTA MOARE ULTIMA…

  20. scorpion1313 says:

    Draga Robert,ai perfecta dreptate si imi place cum gandesti;daca ai scoala vietii te descurci in viata asta de r. in care traim si inca ceva conform unor studii facute de niste psihologi elevii care au note medii se descurca mai bine in viata decat unul care are numai note de 10.Pt. ca un elev de 10 nu stie alt ceva decat sa invete, iar cand ajunge sa lucreze nu stie sa faca altceva decat domeniul in care lucreaza, pe cand un elev mediu se descurca in orice situatie.Succes tuturor in continuare si nu uitati noi santem singurii ”creatori”al destinului.

  21. Naty says:

    OOOOOHHHHHHHHH!!!!!:)))):))))….cum pot sa mai am incredere in invatamantude la noi?Ar trebui sa fiu o eleva care ia numa 10 la care ii da taticu bani ca sa fie si ea in frunte si sa o laude toata lumea si sa para o fata desteapta care face greseli ce da de banuit tuturor”deci ca care mai vorbeste!!!cum pot sa mai am incredere?cand o groaza de profesori dau 10 la elevii care(scuzati expresia)ii pupa in fundsi zambesc aprobandu-i in toate afirmatiile stupide iar daca ai si u o parere despre ce se vorbeste in clasa la materia profesorului respectiv esti dus in comisie.De ce?
    pai ii logic!!!pentru ca taticu nu ”sponsorizeaza ”scoala(directoarea,diriginta,profesoru)nu umbla cu plasute si etc….oare sa mai am incredere in invatamant?multi nu ne baga in seama comentariile crezand ca noi suntem revoltati fiindca avem note de 2-3-4-5…eu una nu am….deci dagii mei u din aceasta cauza sunt revoltata pe sistemu de invatamant de la noi din scoala….ce sa mai zic de minister:))))daca as putea la toti le-as da foc in frunte cu…..CATY:P.profesorii fac gura ca le trebuie salarii de 20 de mil!!!!pe langa orele din particula cu 600 de mii sedinta ori cati elevi are pe luna…ii ceva..;)si noi…prostii si mucosii de elevi ne ajung 420 de mii…PE LUNA!!!!!cum naiba se poate descurca un elev cu 420 de mii pe luna?!?!?!?!da noi stam in bancuta noastra si joc de glezna;)ii dezastru la noi!!!!BANU EE PE VAL;)

  22. camelia says:

    buna si eu am dat bacul anul asta :
    romana oral:8,50
    engleza oral:10
    romana scris:5,15
    desen tehnic :7,50
    mate scris:8,60
    sport:7,50
    media generala: 7,87

    vreau sa zic ca sunt foarte dezamagita de nota la romana scris nici nu ma asteptam adika un prost de la mine din clasa sa ia la romana 7.30 si media total are 8,20 si el nici nu stie sa conjuge verbul “a fi”, nu pe bune si in sala de examene am observat ca majoritatea aveau copiute la ei sau se laudau citez” a eu am dat bani la un profesor si o sa iau cu 10″ multe chestii aberante se discutau in timpul examenului , nu stiu vreau sa imi exprim regretul sincer ptr sistemul de invatamant romanesc ptr ca este la pamant . este sub orice critica sunt de acord cu , comentariile de mai sus ca da daca ar fi ca cei care au dat bacul si au dat bani sa il dea pe merit cred ca ar lua doar 1 din oficiu sincer ;nu stiu ce profesoare mi-au corectat lucrarea de examen la romana dar vreau sa zic ca sunt niste inculte si analfabete deoarece o lucrare se corecteaza cu atentie si nu cum fac sau cum am auzit ca doar trec asa peste ea ca si cum ar fi o lucrare anume , ci ar trebui sa ii acorde o mare atentie corectatului , ; iar organizarea da a lasat de dorit la toate probele si la oral , si la scris si la proba practica ; la sport tipa un profesor in varsta numele si eu am alergat la viteza cu o fata care a a cazut si din cauza ei eu am luat atat la sport si la gimnastica era o profa de sport in comisie isterica tipa la noi , sunt asa de trista pe de o parte insa fericita deoarece am luat bacul ,; in tara asta niciodata nu o sa se faca dreptate , dreptatea trebuie sa ne-o facem noi singuri……………………

  23. rasfatata85 says:

    cand o sa aflam rezultatele la bac k nu mai am rabdare ?

  24. Deea says:

    sunt in totalitate de acord cu valentino , cam totul este facut in asa fel incat sa nu reusesti , totul e o mare minciuna , suntem prostiti de un asa numit sistem in spatele caruia sa ascund multe lucruri despre care omul de rand habar nu are , am vazut documentarele Zeitgeist cu ceva timp in urma , erau lucruri pe care le stiam dar sa zicem ca mi s-a dat un refresh :)) , tot ce putem face este sa numai inghitim aberatii si sa punem ‘botu’ la tot ce se intampla , pur si simplu sa ne gandim la noi si la viata noastra asa cum este ea , doar sa traim fiecare clipa ca si cum ar fii ultima !!!

  25. simona says:

    mai oameni buni!!!!decat sa stati cu degetele pe tastatura si sa scrietzi akolo niste chesti mai mult sau mai putin adevarate,faceti ceva dak tot aveti initiativa asta cu invatzamantul din romania.dak avetzi tupeu duceti-va la ispectoratul scolar din judetzul vostru si spunetzi clar si raspicat de ce ar avea nevoie romania; tara in care ne nastem,traim,si apoi murim dezamagitzi…sunt multi dintre noi care putem gandi dar suntem si mai multi care NU putem face nimic.asa k ne continuam rutina vietzii(cu trezitu’ si cafeaua):D

  26. Manuel F says:

    Important e sa rasufli usurat cand l-ai luat, ca apoi ce se intampla si cat e de corupt sistemul n-ai ce face. Dar nici fara Bac nu e bine!

Scrie un raspuns