Dragă Cipri. Află despre mine că sunt bine şi sănătos şi odată ajuns la destinaţie nu am apucat încă să mă fac de comedie. Aici totul e fierbinte iar frigiderul abia poate birui să răcească vodca pe care am luat-o din duty free. Apropo, buticarii duty free de la Stamora Moraviţa au fost, cu excepţia unor boschetari dintr-o staţie OMV din Bulgaria, cele mai împuţite fiinţe întâlnite pe lungul drum pe care l-am avut de parcurs. Efectiv, jigodiile te sfidau la modul cel mai parşiv cu putinţă, dar mai dă-i dracu de prăpădiţi.
Pentru că roamingu e scump iar tu nu ţi-ai scos mesageria vocală, te rog pe această cale următoarele:

1. Să ai grijă de fată până m-oi întoarce, cu toate că momentan speranţele sunt minime, nu trebuie să uităm vorba „când doi se ceartă, al treilea câştigă”.

2. Dacă joi te duci ca de obicei la Săvârşin, plăteşte o jumătate de Mona la magazinul de lângă farmacie, menţionând să fie acordată domnului Kalman, cu ocazia zilei prieteniei între popoare.

Aici e cald iar marea e limpede. Mănânc la un restaurant în care ospătarul are un ochi de sticlă şi seamănă izbitor cu o maimuţă. L-am fotografiat, iar odată ajuns acasă îl voi recomanda pentru o grădină zoologică. Drumul a fost ok. Odată trecuţi de scârboşii din duty free-uri am fost întâmpinaţi cu o răceală protocolară de frontieristul sârb, drac ştie ce grad avea, un bondoc cu două trese subţiri ce mi-a zâmbit cu subînţeles după ce mi-a trecut în revistă sticloanţele cumpărate. Aidoma unei Românii mai mari sau mai mici (asta ca să împac pe toată lumea), Serbia a defilat din viteza autocarului precum un mixaj de filme româneşti din anii ‘90, unicul lucru care mi s-a părut demn de remarcat fiind Kafana Fortuna, un birt dărăpănat ce părea dezlipit din Underground-ul lui Kusturiţa. Dacă o fi deschis, trag nădejdea să-l vizitez la întoarcere. continuare