Viaţa noastră de dincolo de cuvinte

February 24th, 2010 scris de Alexandra Nadaban

În calitate de studentă la momentul actual, îmi permit să „cârcotesc“ puţin cu privire la sistemul educaţional din ţara noastră, care după părerea mea, seamănă mai degrabă cu o gaură neagră decât cu un sistem care ar trebui să ne asigure viitorul, unul îndestulător şi fericit, după cum văd situaţia oamenii din vârful ierarhiei politice româneşti.

Părerea mea este că  în acest moment, copiii şi tinerii care bat băncile şolilor şi facultăţilor româneşti, au parte de o adevărată misiune imposibilă – nimic nu este cum ar trebui să fie. Şcolile reprezintă doar o obligaţie faţă de părinţi, iar facultăţile doar o metodă de a face o sumedenie de bani, nu pentru studenţi, desigur.

Paragina educaţională  este vizibilă peste tot, iar noua generaţie este învinovăţită pentru această situaţie – o mare greşeală. În fond, marea vină este a celor care fac regulile şi care nu dau nici un semnal de mai bine.

Profesorii, fie ei de şcoală sau facultate, aruncă  vina în traista elevilor/studenţilor, argumentând cu cea mai dezolantă replică: „nu ne putem înţelege cu ei“.

Aşadar, avem pretenţia la învăţământ de calitate, avem necesitatea de a fi respectaţi  şi mai presus de toate, apreciaţi. Ne-am săturat să cerşim burse sau să ni se pune beţe-n roate când aplicăm pentru un anume proiect.

Dincolo de cuvintele politicienilor şi ale profesorilor, este realitatea noastră, viaţa noastră. Vrem să studiem lucruri de calitate, într-o ţară de calitate. Cu toate că  avem potenţial, nu ne putem exprima pentru că sistemul ţării noastre nu îşi dă voie să fii motivat şi optimist, ci ţine să-ţi prezinte realitatea în adevărata ei spendoare.

Indiferent cât de optimist şi de motivat eşti, uiţi de aspiraţiile tale în momentul în care te trezeşti dimineaţa să  mergi la muncă, după ce noaptea ai studiat din greu pentru examenele care nici gând să fie flexibile, ci cât se poate de complexe. Nici gândul la plata chiriei nu te motivează mai mult. Când vine vorba despre burse, mai ales în străinătate, toată facultatea se trezeşte din adâncul ei somn nepăsător şi dă din coate…să nu reuşeşti.

Renunţând la aerul tragic, voi scrie şi câteva rânduri optimiste şi de încurajare – am găsit reţeta pentru a fi un tânăr de succes în ţărişoara noastră sau în alta, după caz. Prima regulă este să studiezi pentru tine, iar următoarele spun să profiţi de fiecare mic avantaj pe care îl poţi capta prin intermediul şcolilor sau al facultăţilor. Cereţi burse – pentru că nu pot să fie refuzate dacă le meriţi, insistaţi şi fiţi curajoşi şi cel mai important – nu vă temeţi de profesori.

În cazul în care nu reuşiţi, faceţi-vă bagajul şi căutaţi în altă parte, pentru că merită orice sacrificiu. Cât despre patriotism, aş prefera să aştept de la cei cărora le plătesc taxe, să fie patrioţi. Situaţia este astfel – când pleci dai dovadă de trădare de naţiune, dar când pleci şi reuşeşti dai dovadă că eşti român.

Până  se trezesc personajele ilustre care dau legi în ţară, din somnul profund în care sunt, tinerii români vor deveni altceva şi altundeva. Cuvintele lor spun o poveste, însă ale noastre spun o realitate.

Tags: , ,

Un comentariu la “Viaţa noastră de dincolo de cuvinte”

  1. Diana says:

    Foarte interesant articolul! Pentru ca am terminat o facultate in Romania si acum sunt studenta la una in State cred ca pot face comparatia intre cele 2 sisteme. Sistemul universitar american este net superior celui romanesc.Voi scrie mai pe larg in curand pe blogul meu,pentru cei interesati.

Scrie un raspuns