Despre iminenta criză a Ţinutului Secuiesc

March 14th, 2010 scris de Lucian M.

Se tot vorbeşte în ultima vreme prin presă de gafele monumentale pe care le fac iubiţii noştri politicieni. Începând de la faptul că Marko Bela a ajuns vicepremier până la faptul că acesta elaborează acte oficiale în altă limbă decât cea naţională. Asta nu e o problemă. Mai nasol, pentru românaşii care trăiesc în această minunată ţară, este că secuii vor autonomie. Treabă veche cu care s-au obişnuit: “vor ungurii autonomie? Or să o aibă, la ei în Ungaria” şi chestii gen. De data asta e altfel. Oamenii chiar vor autonomia aia. Şi-au tras cereri şi vor referendum.

Referendum pe care este foarte posibil să îl piardă, având în vedere faptul că mare parte a românilor nu îi au la inimă pe unguri. Sau ne putem gândi de două ori. O prietenă îmi spunea îeri şi o citez “măi, românii ar trebui să se resemneze cu faptul că Transilvania e pierdută de mult. A fost colonie austro-ungară, românii de acolo nu îşi mai vorbesc limba deci ar fi cazul să recunoaştem că au ceva ce le aparţine”. Oare aşa să fie? Şi Constituţia să nu fie pe măsura cetăţenilor care locuiesc pe teritoriul românesc? Care sunt argumentele pro şi contra pentru înfăptuirea acestei mici scindări? (nu vreau să văd argumente gen “huooooooo unguri!”, spuneţi-vă părerea doar dacă sunteţi în stare să o susţineţi civilizat)

Tags: ,

6 Comentarii la “Despre iminenta criză a Ţinutului Secuiesc”

  1. [...] continuarea pe doipedoi [...]

  2. Ozana says:

    Da, acum vad ca ai doua bloguri, nu e nimic. Am sa scriu si aici ce am scris pe celalalt blog si voi si argumenta.

    “De ce tre’ sa ne gandim de doua ori?
    Clar ca NU.
    (Vei intelege cand vei locui in Transilvania de ce.)”

    Prietena ta greseste, poti sa dai pe Google, Wikipedia eventual, Cluj-Napoca, Alba-Iulia etc.(orase din Transilvania, dau si eu intre timp) si vei vedea cati romani si cati unguri sunt. Iti pot explica mai multe, de exemplu Adunarea Nationala care a avut loc la Alba Iulia unde 100.000 de oameni au dorit unirea Transilvaniei cu Romania.

    Eu nu inteleg alt lucru, daca in Ungaria se traieste mai bine decat in Romania, de ce vor sa stea aici? De ce doresc atat de mult din Transilvania? Doar pentru bani? Nu chiar:
    Transilvania este cea mai frumoasa zona din Romania, cea mai dezvoltata, cea mai plina de istorie si aduce bani Romaniei. Este total diferita de Moldova, Dobrogea, zone care merita si ele aprofundate si investite.

    Inca ceva: ungurii au un plus benefic, sunt uniti. :) Putini, dar mai uniti ca noi.

    Sper ca asta sa nu se intample.

  3. Daniel M. says:

    @Ozana, da. Lucian este autor si pe acest blog.

  4. Lucian M. says:

    Uniţi. Ăsta e cuvântul cheie care îi defineşte. Şi da, au mai multe beneficii în Transilvania faţă de cele pe care le-ar avea în Ungaria. Pentru că, dacă putem spune aşa, Ungaria este saturată. Noi mai avem mult de mâncat până o sa ajungem la nivelul lor (economic vorbind – pentru că tot veni vorba de bani). Transilvania poate fi o bună sursă de contribuţii la bugetul statului, dacă acesta ar investi în români care să se ocupe de ea. Şi problema poate continua şi în alte domenii de interes.

    ps: aici sunt doar autor :D

  5. Marius Moga says:

    O prietenă îmi spunea îeri şi o citez “măi, românii ar trebui să se resemneze cu faptul că Transilvania e pierdută de mult. A fost colonie austro-ungară, românii de acolo nu îşi mai vorbesc limba deci ar fi cazul să recunoaştem că au ceva ce le aparţine”.

    Aici nu sunt deloc de acord! Transilvania nu inseamna doar 3 judete! Daca intri intr-un magazin din Covasna auzi vanzatoarea “Tesek”, sau ceva de genul, imi povestesc colegii de acolo. Eu unul as fi jignit de asta, si sunt, chiar daca am avut “norocul” sa nu mi se intample. Ei sunt in Romania acum, trebuie sa inteleaga asta si ar trebui sa puna mana pe o carte de limba romana daca vor sa lucreze cu oamenii.

    Pacat ca li se permite, totul pleaca de la varf…

  6. Lucian M. says:

    Eu nu am spus ca as fi de acord cu ceea ce a spus ea. Am vrut doar sa ilustrez faptul ca nu toti romanii ii urasc pe cei din categoria “nem tudom romano” (scuzati ortografia). Da, totul pleaca de la varf. Au spus ca sunt discriminati, au partid la guvernare li se da dreptul sa isi vorbeasca limba dar ei vor sa sara peste Constitutie…

Scrie un raspuns