Iarna 2009/2010 ne-a lăsat în urmă gropi în majoritatea drumurilor, fie că vorbim despre cele judeţene sau naţionale. Materialul antiderpant folosit de către autorităţile din toate judeţele a distrus drumurile, spre disperarea şoferilor. Şi cum nu sunt bani pentru ca acestea să se poată repara în totalitate, în oraşele în care temperaturile sunt mai ridicate au început lucrările de plombare a lor.
Lucrări, care şi după spusele muncitorilor în mod sigur nu vor dura foarte mult. Aşa că şoferilor nu le rămâne decât să se consoleze cu ideea că aşa sunt toate drumurile noastre şi să spere că peste ani vor arăta şi ele la fel ca în celelalte ţări europene. Cred că mai avem mult până acolo.
Mai este cale lungă până nu vom mai auzi că din cauza unei gropi din şosea s-au distrus maşinile sau mai rău s-au întâmplat accidente. Trist, dar adevărat. Sunt drumurile nostre toate şi oricât de mult am comenta cu privire la starea lor, tot nu se va rezolva nimic. Nu spun că autorităţile nu îşi dau interesul pentru a plomba aceste gropi, doar că „cârpeala” făcută nu durează mai mult de un sezon. Aşa că indiferent de anotimp tot ajungem să dăm cu maşinile în toate gropile pentru care mai plătim şi taxe. Traiul din România ne ocupa tot timpul şi mai adaug ceva ,,ne goleşte buzunarele de bani pentru repararea craterelor din şosea, care apar imediat la loc ca şi ciupercile după ploaie.



Azi, pentru a scrie un articol m-am documentat putin inainte. Si asa am aflat ca din aproape 16000 de km de drumuri nationale, 11000 sunt in stare proasta sau foarte proasta. Ce te mai mira atunci? Dau cu masina zi de zi in gropi, chiar a trebuit sa merg la service pentru o roata avariata…Romania!
Ne mutam cu totii pe Pandora.
…sau ne cumparam tractoare. E un vis urat ceea ce ni se intampla.
hai sa-ti spun unde gresim. Am intalnit in multe locuri texte de genul: “materialul antiderapant distruge astfaltul”. Gresit. Intr-adevar, substantele alea au partea lor de vina… dar principala cauza este lucrarea prost facuta… iar a doua este gerul. Gerul distruge instantaneu asfaltul turnat prost… fara niciun fel de substanta. Se infiltreaza apa… dupa care inghiata. Se stie ca-si mareste volumul… astfel, cand se va dezgheta… vor aparea cratere. Asta e cauza… principala cauza.