La Arad s-a făcut shopping în mod civilizat

March 23rd, 2010 scris de Claudia Untaru

Dacă vrem putem fi civilizaţi. Ştiu că vi se pare un pic deplasat, mai ales că în ultima perioadă românii nu au prea dat dovadă de acest lucru. Miile de arădeni, care au vizitat ieri primul mall din Arad au arătat că se poate intra într-un nou spaţiu comercial în mod civilizat, chiar dacă s-au anunţat multe cadouri şi mai ales că urma să fie date, printr-un concurs 250 de vouchere în valoare de 150 de lei, fiecare valabile în oricare din magazinele deschise. Nu au avut loc împinsături, nu s-a aşteptat cu orele la uşă şi nici nu au fost dărâmate panorurile de recalmă. Este pentru prima dată în ultimii ani, când în ţara aceasta în ziua inaugurării unui mall sau centru comercial, oamenii aleg să stea frumos la rând şi să nu înghesuie sau să intre în faţă. Arădenii au înţeles că nu vor ajuge nicăieri, dacă se împing, iar dacă au noroc vor primi câte un voucher sau vor ajunge prin magazinele, care au avut ieri mari reduceri de preţ. Mall-ul Atrium Centers s-a arătat destul de încăpător pentru toată lumea, deşi după ora 17.00 nu prea mai aveai loc unde să arunci un ac. Magazinele au fost invadate atât de către cumpărători, cât şi de către curioşi. Nici parcarea nu a fost mai goală. Nu mai vorbim de şoseaua, care trece prin faţa marelului centru comercial. Pentru mulţi arădeni ziua de ieri s-a trasformat în una de sărbătoare. Doamnele şi domnişoarele au fost cele, care au stat ore întregi în cele aproximativ 50 de magazine deschise în ziua inaugurări. La Arad s-a făcut shopping în mod civilizat.

Tags: , ,

2 Comentarii la “La Arad s-a făcut shopping în mod civilizat”

  1. maddy says:

    aradul nu`i iasi lol :p
    voi vizita si eu mall`ul in weekend, niciodata nu ma duc la deschideri ca nu`mi place aglomeratia.

  2. Daniel M. says:

    Eu nu m-am dus. Prea multa lume!

Scrie un raspuns