Tu esti de acord cu sistemul de coplata din Sanatate?

March 24th, 2010 scris de Irina Ursu

Cred ca ni se intampla tuturor sa ii marturisim medicului de familie ca nu avem nimic personal cu el, dar nu va doriti sa il revedeti curand atunci cand plecati din cabinet dupa o scurta sau o consultatie mai lunga.

Eu una i-am spus asta recent doctoritei mele cand in prealabil o intrebasem ce mai stie de sistemul de coplata. Mi-a spus ca deocamdata lucrurile nu sunt stabilite pentru ca nu au semnat contractul colectiv pe 2010 si trebuie sa fie introduse si normele lamuritoare.

Cand am ajuns acasa am descoperit pe site-ul Ministerului Sanatatii ca proiectul de lege care reglementeaza sistemul de coplata a fost supus dezbaterii publice.

Daca e dupa mine mi se pare o alta nedpretate pe sistemul zicalei: “Cine are i se va mai da, iar celui ce nu are i se va lua si ce i se pare ca are”.  Insa daca as stii ca lucrurile se vor ameliora atunci as face si acest compromis, insa ramane de vazut.

Cei de la Sanatate spun ca sistemul de coplata prin tichetul moderator pentru sanatate creste accesul  la asistenta medicala la nivelul adecvat, creste eficienta  la nivelul sistemului de sanatate, responsabilizeaza cetateanul pentru propria sanatate, monitorizeaza  si transparenta cheltuielilor, astfel încât fraudarea sistemului sa fie mai dificila si mai usor de probat, introduce competitie în sistem pentru veniturile din tichete, ofera optiuni pentru reducerea efortului financiar al  contribuabilului, aduce  în sistem a peste 700 milioane lei anual, unitatile medicale îsi suplimenteaza veniturile si creaza conditii  pentru dezvoltarea sistemului de asigurari private de sanatate.

Principiile sunt bune, insa dupa cum bine stim rezultatele se vad in practica, iar la capitolul asta suntem uneori deficitari.

Daca aveti nemultumiri legate de sistemul de coplata participati la dezbaterea publica si exprimati-va nemultumirile, nu ii lasati pe altii sa faca asta.

Mai mult chiar daca aveti posibilitatea delegati pe cineva sa participe vineri, 26 martie 2010, la orele 10.00, la Ministerul Sanatatii. Se  va organiza la Institutul de Sanatate Publica Bucuresti o prima dezbatere pe aceasta tema, la care sunt invitati sa participe toti cei interesati, reprezentanti ONG, ai asociatiilor  profesionale sau ale pacientilor.

Daca proiectul va fi aprobat de catre Parlamentul României, noile prevederi ar putea intra în vigoare începând cu 1 iulie 2010, iar din buzunarul nostru vor iesi alti bani, dar oare asta ne va garanta conditii mai bune sa ne ingrijim sanatatea in cazul nefericit ca vom avea nevoie de asta?

Tags: , ,

Un comentariu la “Tu esti de acord cu sistemul de coplata din Sanatate?”

  1. dolghe says:

    [...] atunci cand plecati din cabinet dupa *o scurta* sau o consultatie *mai lunga.* :) ouch!

Scrie un raspuns