La noi nici sărăcia nu e la fel ca la alţii. Sărăcia înseamnă o viaţă lipsită de şansele de a trăi în cadrul unui anumit standard minim de nivel de trăi. O definiţie atât de relativă dă dreptul unui om care la noi ar fi bogat, în altă ţară şi alt mediu să se numească sărac. Tot oamenii care se ocupă cu definiţiile ne dau o definiţie mai bună puţin pentru români: insuficienţa venitului pentru acoperirea cheltuielilor necesare unei alimentări regulate, sau a necesarului pentru îmbrăcăminte, încălzire şi alte necesităţi indispensabile traiului. Câţi se recunosc? Lăsăm capul în jos, oftăm şi concluzionăm: suntem o ţară de oameni săraci.
Ne-am obişnuit să trăim săraci, să nu ne ajungă banii nici pentru mâncare şi întreţinere şi ne declarăm sărăcia după cum ne convine. Sunt dăţi când o strigăm agresiv în mitinguri, sunt dăţi când o negăm dând maxim mp3-ul din maşină decapotabilă deşi suntem la fel de săraci de la un capăt la altul. Spre fericirea noastră, avem o genă specială numită “hazul de necaz”. Specific românului, din vremuri de demult, hazul de necaz l-a ajutat să treacă peste sărăcie şi boală. Am râs de noi şi-a noastră sărăcie, am inventat bancuri cu Bulă şi cu Ştrulă, am întârziat cu plata întreţinerii trei luni dar am reuşit să ieşim la un grătar cu un mic şi-o bere să uităm de rate şi de datorii.
Suntem o naţie săracă dar în acelaşi timp suntem o naţie obişnuită să trăiască săracă. Generaţie de sacrificiu după generaţie de sacrificiu. Ne debranşăm de la căldură dar ne plătim anticipat abonamentul la cablu pe un an.
Dârdâim iarnă de iarnă privind în televizor oameni în haine scumpe şi reţete din alimente ce costă mai mult decât tot ce-avem pe numele nostru. Ne autoconvingem când ajungem la limita disperării, la limita de jos a sărăciei că există oameni mai săraci decât noi. Facem o glumă clasică cu somalezi şi mai supravieţuim o zi. Şi asta doar pentru că la un anumit capitol suntem cea mai bogaţi. La orgoliu.
Cu ce ne ajută dacă ne găsim vinovaţii. Cu ce ne ajută dacă îi dăm jos, îi împuşcam sau scuipam? Devenim mai bogaţi sau doar arătăm că am ales calea asta de a spune că ne-am săturat de sărăcie?
Ce-ar fi să fim bogaţi altfel. În noi. “Este inima, care face un om bogat. El este bogat sau sărac în funcţie de ceea ce el este, nu în funcţie de ceea ce are. (Henry Ward Beecher)” Eu zic ca mai apoi celelalte bogatii vin singure.
Tags: opinii, saracie in romania, social
Bun text, buna morala.
Am impresia ca niciodata Romania nu o sa fie o tara bogata. Oricati ani trec de la Revolutie, comunismul exista in diferse forme.
M-am saturat ca toata lumea sa se planga… stiu, suntem saraci… cu totii suntem… si de asta suntem din ce in ce mai incruntati si rai in loc sa fim mai buni, mai cinstiti… Asteptam si cerem de la altii mai putin de la noi insine… in fine… Eu sunt bogata… si restanta la intretinere
@Liz eu sunt sarac si restant la intretinere. Macar avem ceva in comun.
Sunt speriata de moarte de a fi saraca. Nici nu imi imaginez asta. Este mai rau ca un cancer. Bogatia mea sunt oamenii din jurul meu, florile mele si cuvintele frumoase. Nu exista saracie in Romania atata timp cat langa tine ai pe cineva, infiferent de forma pe care o are.
Nu. Daca ii dam jos, ii impuscam sau ii bagam la racoare (ceea ce i-ar ajuta la caldurile care vin) nu ne face mai bogati. Violenta si revolta sunt printre ultimele optiuni pe care le mai avem din punct de vedere social. Ale noastre, celor care mai inteleg ceva. Ale noastre, cei care nu au vrut sa primeasca sacosa cu ulei si pui maltratat. Dar in Romania masa inconstienta de oameni are de castigat in fata oamenilor cu personalitate, a oamenilor cu putina logica.
Saracia e la fel pentru toti, depinde acum cum reusim s-o manageriem.
P.S. Bun articol.
[...] This post was mentioned on Twitter [...]
Dani, tu esti bogat!
Mihai, multumesc… cateodata e frustranta… oricat de bogati am fi sufleteste, oricat de mult am ignora lipsurile datorita interiorului… cateodata e frustranta si pentru noi saracia…
@Liz, eu sunt bogat. Si stiu asta! faceam pe spiritualul doar.
Cat adevar dureros in tot textul!
Oamenii saraci exista. E un fenomen real.
Pot confirma ca exista zone in care se moare de foame, la propriu. E o drama, dar bine ca nu e asa extinsa.
Da, mie imi pasa de oamenii saraci, dar numai in soapta… Ma gandesc ca dincolo de destin e si vointa si raspunderea proprie.
Nu ma simt vinovat pentru soarta lor, ei isi poarta crucea.
Sunt asa de multi farseori, incat ii descalifica si pe cei ce sunt suferinzi veritabili (in mintea mea, cel putin).
@Liz poti sa-mi raspunzi la o intrebare te rog? Imagineaza-ti ca ai puterea de a acorda bogatie oamenilor. De ce ai face acest lucru si mai ales dupa ce criterii. Multumesc
asta este un text comunist…cica de ce sa gasim vinovatii sau la ce ne foloseste? mai bine sa inghitim pt ca ne place si sa stam cu capul in pamant…
RUSINE
Sigur, e foarte bine sa fii bogat in tine. Daca ai ce manca, e chiar ideal
Cred ca important e sa gasim drumul de mijloc… sa cautam atat bunastarea spirituala/intelectuala, cat si bunastarea materiala…
Citesc de fiecare data cu mult interes ceea ce scrii si imi place…
Si ca o morala la materialul tau nu pot sa zic decat ca: ” Muntii nostri aur poarta,noi cersim din poarta-n poarta… “
Cu TOT respectul…daca incerci sa traiesti dupa acea zicala din sfarsitul postului vei consta ca vei muri de foame in timp ce altii iti zambesc had asteptand ca tu sa mori pentru a-ti putea lua si putinul pe care il ai.