La noi nici sărăcia nu e la fel ca la alţii. Sărăcia înseamnă o viaţă lipsită de şansele de a  trăi  în cadrul unui anumit standard minim de nivel de trăi. O definiţie atât de relativă dă dreptul unui om care la noi ar fi bogat, în altă ţară şi alt mediu să se numească sărac. Tot oamenii care se ocupă cu definiţiile ne dau o definiţie mai bună puţin pentru români: insuficienţa venitului pentru acoperirea cheltuielilor necesare unei alimentări regulate, sau a necesarului pentru îmbrăcăminte, încălzire şi alte necesităţi indispensabile traiului. Câţi se recunosc?  Lăsăm capul în jos, oftăm şi concluzionăm: suntem o ţară de oameni săraci.

Ne-am obişnuit să trăim săraci, să nu ne ajungă banii nici pentru mâncare şi întreţinere şi ne declarăm sărăcia după cum ne convine. Sunt dăţi când o strigăm agresiv în mitinguri, sunt dăţi când o negăm dând maxim mp3-ul din maşină decapotabilă deşi suntem la fel de săraci de la un capăt la altul. Spre fericirea noastră, avem o genă specială numită “hazul de necaz”. Specific românului, din vremuri de demult, hazul de necaz l-a ajutat să treacă peste sărăcie şi boală. Am râs de noi şi-a noastră sărăcie, am inventat bancuri cu Bulă şi cu Ştrulă, am întârziat cu plata întreţinerii trei luni dar am reuşit să ieşim la un grătar cu un mic şi-o bere să uităm  de rate şi de datorii.

Suntem o naţie săracă dar în acelaşi timp suntem o naţie obişnuită să trăiască săracă. Generaţie de sacrificiu după generaţie de sacrificiu. Ne debranşăm de la căldură dar ne plătim anticipat abonamentul la cablu pe un an.
Dârdâim iarnă de iarnă privind  în televizor oameni în haine scumpe şi reţete din alimente ce costă mai mult decât tot ce-avem  pe numele nostru. Ne autoconvingem când ajungem la limita disperării, la limita de jos a sărăciei că există oameni mai săraci decât noi. Facem o glumă clasică cu somalezi şi mai supravieţuim o zi. Şi asta doar pentru că la un anumit capitol suntem cea mai  bogaţi.  La orgoliu.

Cu ce ne ajută dacă ne găsim vinovaţii. Cu ce ne ajută dacă îi dăm jos, îi împuşcam sau scuipam? Devenim mai bogaţi sau doar arătăm că am ales calea asta de a spune că ne-am săturat de sărăcie?
Ce-ar fi să fim bogaţi altfel. În noi. “Este inima, care face un om bogat. El este bogat sau sărac în funcţie de ceea ce el este, nu în funcţie de ceea ce are. (Henry Ward Beecher)”  Eu zic ca mai apoi celelalte bogatii vin singure.