
A doua temă a Războiului Bloggerilor m-a obligat să-mi iau geanta, un prieten şi să pornesc prin al meu minunat oraş în căutarea lui “1008P”. Ciudat model, e prima dată când 1201-ul meu nu se simte atât de în siguranţă.
Cu câteva poze pe telefon, 1008P scris pe mână, am străbătut drum lung prin supermarket-uri şi reprezentanţe. Mi s-a ridicat din umeri de multe ori, pe sistemul “Sorry Mario, but the princess is not in this castle“…
Într-un final glorios am pus mâna pe un model culoarea cafelei. E cu totul altceva, ASUS + Rashid = inovativ, interesant, actual (un fel de LOVE). Textura, materialul în forma valurilor, culoarea învelesc perfect ceea ce numim noi “Tehnologie indispensabilă”. Netbook-urile au fost inventate pentru portabilitate, comoditate. Asus şi-a dat seama că designul nu trebuie ignorat. Având peste 1700 de premii primite doar în 2010, multinaţionala s-a întâlnit cu echivalentul ei în lumea artei. Şi nu degeaba!
1008P ignoră tot ce s-a făcut până acum, trece peste clişeicele suprafeţe simple, lucioase sau mate. Îţi vine să stai calm şi să treci cu degetul peste fiecare val, ca apoi să-ţi aşezi palma pentru a simţi vibraţiile formelor. Pe lângă faptul că nu vrei să-l scapi din mână, nici nu poţi. Materialul e puţin cauciucat, oricât de transpirată mi-era mâna, micuţul rămânea la datorie în posesia mea. Inovativul nu se opreşte aici. Porturile din părţile laterale sunt inexistente la prima vedere. E ca şi cum marea cafenie ar fi acoperit tot netbook-ul, înecându-l sub valuri. Porturi sunt, dar după nişte clape magnetice (două pentru USB 2.0, unul pentru LAN, pentru microfon, căşti, unul pentru un miniWGA şi un Multi-Card Reader).
Aşa că orice vrei să-i faci, te face să conştientizezi importanţa designului. Până aici doar exteriorul. L-am deschis. L-am deschis şi pe al meu, să le compar. Display-ul cu tehnologie LED are doar 10.1 inch, dar se revanşează prin tehnologia Edge-to-edge, adică fără marginea de plastic care înconjoară de obicei ecranul. Aceeaşi tastatură plăcută la scris şi multi-touch trackpad-ul (la care încă nu am învăţat să fac scroll cu două degete sau să învârt ceva…) care face diferenţa dintre palmă şi degete.

De menţionat semnătura designer-ului în partea dreaptă, sub săgeţi. Camera video mult mai bună, de 1.3 MP. Orice element de design e conceput pe lumea asta cu menirea de a da pe lângă utilitate crescută şi stare de bine, confort ochiului şi minţii, exaltarea privirii şi amestec de senzaţii şi fiori. 1008P dă senzaţii şi fiori, încântă privirea, atrage privirea, susţine şi laudă simţul atrtistic în proprietarul său dar şi în creatorul său, completează, subliniază şi defineşte. E cel mai frumos Eee văzut de mine, mângâiat şi analizat. Are o geantă protectoare din piele cu închidere magnetică pentru ca stilul să pună şi punctul final pe înfăţişarea lui.
L-am pornit la început cu OS-ul de la Asus, Express Gate. Drăguţ, uşor de folosit pentru Internet (blogging, chatting, surfing, stuff). Ce să vă mai zic, am intrat şi în Windows 7, am văzut pe el un filmuleţ HD (720p), m-am uitat şi prin specificaţii care sună aşa: Procesor Intel Atom N450, care cu tehnologia Super Hybrid Engine ţine netbook-ul în viaţă până la 6 ore; Placa video încorporată, rezoluţie până la 1024 x 600; 1 Gb de RAM; HDD de 250 Gb (+500 Gb oferiţi de Asus WebStorage care apropo e foarte util).
La 1.1 Kg, 26 mm grosime, raportul calitate preţ este foarte bun. Micuţule Seashell 1201, dacă ştiam de 1008P înainte de tine, m-aş fi scăldat într-o mare cafenie până acum.
Colecţia din care face parte cuprinde şi varianta în negru, roz şi alb. Ce m-a mirat este că nu e deloc scump cum m-aş fi aşteptat la un netbook în ediţie specială semnată de un designer faimos. E accesibil şi frumos. E un accesoriu ce gâdilă doza esenţială de snobism din fiecare.Şi dacă tot folosesc un netbook în 90% din timpul în care stau trează atunci clar aş alege să folosesc un Eee frumos, cu stil, cu eleganţă debordantă şi scos în ediţie specială.
Gandeste sincer ca in loc de-o suprafata rece si gri, lucioasa sau mata pe care o atingi cu nerabdarea sunetului de deschidere a sistemului de operare atingi o suprafata calma si calda in culoarea ta preferata. Personal l-aş alege pe cel cafeniu. Şi despre asta este de fapt vorba… nu e design-ul unui netbook care îţi place ci e desing-ul care îţi place şi pe care îl vrei la un netbook.
Și pentru cine vrea și mai multe detalii… pe Techinstyle găseşti tot ce te interesează.



Wow. Foarte frumos Oana. Felicitari.
Asus webstorage e gratuit in primul an doar. si eu ma cam uit pt un netbook si asta e unul pe lista de favoriti alaturi de alte modele de la Samsung si Dell.
Sunt tare curios de Asus WebStorage, o sa-mi fac cont.
Multumesc. Eee-ul asta e chiar frumos… nu excentric, nu prea galmourous… ci elegant frumos… am vazut doar cafeniu si roz… dar cred ca si negru sau alb ti-ar lua ochii…
E clar… asta e anul netbook-urilor
E ciudat ca-l prefer pe cel maro?
Arata bine carcasa aia maro(sau ce culoare e).
@Iulia oricum mai bine decat ROZZZZ ala
Me back, long break (maps done, Cioro met)…
Frumos laptop intr-adevar.
Astept comentariul cuiva, oricui… Care Asus? Hai cu iPad!
Coome oon, Puf… de dragul disputei? Eu ador eee-ul din posesie dar sigur m-as indragosti si de un ipad asa cum m-am indragostit de nebunia asta cafenie…
Din pacate orice disputa o voi “taia din fasa” – cu iertare sa-mi fie. Cititorii care pot comenta despre articolul in sine sau subiect… aici este locul lor. O sa vina si vremea Marului, deocamdata discutam de altceva!
Nu fac nimic de dragul unei dispute… Nu mai am de gand sa incep una. Citez din Adi“E ca si cum ai convinge-o pe bunica ta ca nu exista Dumnezeu“.
Ceva ce am vazut scris de diversi, dar nu de Asus sau de vreun Dealer Asus: Am vazut bateria, e subtire, stiu. Dar chiar tine doar 3 ore si Asus da una in plus pentru schimb? Adicatalea in loc de 6 ore cursive, 3 cu schimb? True?
Eu mi-am luat nu demult netbookul asta :(sunt un fan Toshiba cand vine vorba de laptoape, mai am unul de la ei …iar inainte de asta l-am avut pe asta )
Ce ma deranjeaza la netbook e ca rezolutia nu e mai mare, sa incapa mai mult in ecran (1200 x 800 parca). Si ecranul ar putea fi ceva mai lat (ca are loc in stanga si dreapta). In rest nu am ce-i reprosa, isi face treaba ptr care a fost conceput.
Ce rezolutie are Asus?
1024 x 800… mica intr-adevar.
Cu toti avem preferinte sau obiceiuri, dar maro nu e capat de lume,
Felicitari
Modelul de culoare roz (fuxia) este si mai atragator…Laptop News le-a testat in urma cu ceva vreme si sunt in top preferinte in redactie:)