My treehouse

September 2nd, 2010 scris de Liz (Oana)

Surmenaţi de un job solicitant. Bombardaţi de idei ecologiste, unele mai costisitoare decât altele. Speriaţi de încălzirea globală şi resursele planetei din ce în ce mai mici. Nu trebuie să crezi tot, nu trebuie să asimilezi informaţii suplimentare şi indicaţii mult prea preţioase pentru a alege un stil de viaţă ecologic. Simplu ecologic.  Să fim puţin mai atenţi la deşeurile pe care le lăsăm în urma noastră. Să folosim mult mai înţelept maşinile şi aparatele electrice.

Dacă  vreau de azi să fiu eco, pot. Direcţia producătorilor de orice este spre conservare de energie, spre folosirea de materiale reciclabile şi spre economia de resurse.

Dacă  vreau de azi să  fiu eco, pot. Am să caut o pădure frumoasă  de perennial evergreens. Am să mă îmbrac cât mai hippie posibil, am să mă înarmez cu cele mai odihnitoare gânduri şi am să mă ascund într-o căsuţă mică şi răcoroasă cocoţată într-un copac. În cea mai eco friendly pornire mă voi relaxa nemaivăzut de bine la câţiva kilometri de un sat pierdut în desişul vreunei păduri care să poată să mă alimenteze din când în când cu ce am nevoie. Am să scriu o carte cu amazoane. Bagaj mic, o fustă de camuflaj, o praştie doar de ornament şi-un laptop. O scară din frânghii groase, o tufă de orhidee sălbatice, pereţi curaţi din bambus şi un panda leneş să-mi ţină de urât.

Soluţia ideală  în cazul laptopului trebuia să fie un model ce putea să  se integreze perfect visului meu de sălbăticie. U53 Asus Bamboo. Ştiam de el doar pentru că fusese lansat de ziua Pământului(22 aprilie) pentru că Asus când gândeşte un produs îl gândeşte în cele mai mici detalii. Ce laptop eco friendly mai bun în compania unui panda decât noul U53? Inspirat de natură, creat de Asus. Doar pentru faptul că are carcasă din bambus va fi îndrăgit de micul meu animal de casă. După prima versiune de portabil din bambus din 2008, Asus a revenit cu o soluţie mai accesibilă. Seria U Bamboo se lăuda cu îmbinarea perfectă a tehnologiei cu natura. Tehnologie care nu e în stare să deranjeze buna funcţionare a mediului înconjurător. Nu pot merge în mijlocul salbaticiei  cu o uzină de poluare portabilă…

Cantitatea de CO2 degajat de U53 este micşorată semnificativ datorită dualismului Nvidia Optimus-Super Hybrid Engine.  N-am să-mi părăsesc căsuţa foarte des pentru a-i încărca bateria, tehnologia Optimus ştie să economisească puterea indiferent de activitate. O baterie încărcată mă poate ţine până la 10 ore. Putere de lucru nu-i lipseşte, configuraţia sunând chiar mai bine decât a multor portabile: procesor intel core i5, 3 GB de memorie RAM DDR3, HDD de 500 GB. Transferul de date este cu atât mai ecologic cu cât este mai rapid: multi-card reader,  cititor optic Blue-Ray, noile sloturi albastre usb 3.0. Calitatea imaginilor afişate pe display-ul de 15,6 au rezoluţii de până la 1366×768 pixeli şi pot fi smulse către un proiector sau un alt display prin ieşirea HDMI. Tehnologie de vârf  sub o înfăţişare eleganţă ce se integrează perfect în natură. Sună a Asus.

Bambusul dă o senzaţie plăcută la atingere şi este o materie primă regenerabilă, el creşte până la 1 metru pe zi. Mai mult decât poate mânca micul panda sau decât foloseşte Asusul meu. Bambusul e solid şi rezistent la amprente şi are o culoare naturală calmă şi liniştitoare ce-şi schimbă nuanţa în timp făcând fiecare laptop original şi unic. Să nu mai spun că şi restul componentelor din plastic sau metal sunt 100% reciclabile. Clar U53 e alegerea perfectă. Cu el pot să “blend in” with the wildlife. Culoarea elasticului bambus îi permite, închis fiind să stea camuflat în podea şi decor. După ce-l găsesc şi-l deschid, un display şi o tastatură cresc din textura predominantă de bambus. Restpalmul îndeamnă orice panda la a roade fericit de colţuri şi touchpadul e uimitor de plăcut la atingere fiind din acelaşi rezistent bambus.

Vreau să fiu green, Asusul ăsta mă ajută. Aerul respirabil e mai în siguranţă, materialele sunt 100 % reciclabile, conservă  minunat de bine energia şi arată exatraordinar construit dintr-un lemn frumos, elastic, rezistent şi cel mai regenerabil de pe a noastră planetă.

Visul meu calm de sălbăticie eco friendly e în siguranţă şi e perfect. Mângâi frumos taste moi, mă legăn leneş într-un hamac legat lejer de două mari tulpini de bambus şi scriu poveşti nemuritoare despre triburi de femei sălbatice.

Green living is an ideal. An aspiration. Above all, a choice.

9 Comentarii la “My treehouse”

  1. Daniel M. says:

    Asta se potriveste cu actiunea noastra de curatarea Parcului Eminescu de gunoaie. Sambata! Frumos articol. :)

  2. Nalina says:

    How calm, how peaceful…
    A perfect nature-technology situation…
    Beautifully written.

  3. Liz (Oana) says:

    Daniel, si cu actiunea Let’s do it Romania pe care o promovez..
    Nalina, Thank you…

  4. Eva says:

    Ce fain e! Chiar ca ma tenteaza, desi nici cu notebookul meu HP Mini Vivienne Tam rosu, pictat cu flori superbe, nu mi-e rusine. Cu siguranta nu e atat de prietenos cu mediul cum e acest laptop, deci cel de sus e in avantaj. Asa ca o sa il am in vedere cu prima ocazie cand ma voi gandi sa-l schimb pe cel de acum!
    Frumos si original articol!

  5. Doru says:

    Foarte tare materialul. M-ai facut curios de laptopul asta

  6. Iulia Mihai says:

    Liz, daca e prin Geenie, cred ca am sa vin si eu :D

  7. Liz (Oana) says:

    Iulia, te astept cu mare drag chiar daca eu colind tara in lung si-n lat acum…. cred ca pana duminica sunt acolo pentru Intalnirea Bloggerilor Galateni.

  8. carmen says:

    super misto si camera de relaxare si laptopul. Recunosc mai abordabil imi pare laptopul si clar mult mai folositor ;)

    imi place cum scrii!

    poate ajung si eu la intalnire, pana acum nu am facut-o caci ma vad a fi mica mica…in ale blogurilor.

  9. Liz (Oana) says:

    La multe intalniri vin si oameni care n-au blog dar citesc … si vorbim diverse si socializam si ne scoatem netbookurile sau doar unul si-l pasam din brate in brate… e frumos! sa vii!

Scrie un raspuns