Se apropie Sarbatorile de Iarna si implicit urarile de Craciun. V-am mai zis ca urasc din tot sufletul soneriile cu “last christmas” si mai ales manelizarile isterice transformate in colinde veritabile… Vorbesc de locurile publice. In ograda lui face omul ce doreste si asta nu este treaba mea.
E inuman ca dimineata in cele 40 de minute petrecute in tramvai(+un autobuz) sa nu pot sa dorm linistit :))
Acum lasand gluma la o parte, sunt curios ce inseamna pentru voi Craciunul! Dar sincer!
o daaaa. Si in alimentari tot manelo-colinde se aude!
Din pacate Craciunul a devenit patria jucariilor chicioase si a oamenilor disperati ca nu au bani sa le cumpere copiilor brad!
Sincer, pentru mine inseamna: http://indiferentlianac.wordpress.com/2009/12/24/vine-noaptea-mult-asteptata/ !
Mie imi place dimineata, cand ma trezesc, sa pun colinde in surdine. Sa ,,împut” casa de mirosul cafelei, sa beau cafeaua apoi, sa citesc readerul si apoi o carte bună. În special în weekend, să fie colinde în surdină şi aer curat.
pentru mine inseamna brad!!!
http://maddyblog.com/2010/12/20/bradul-de-craciun-versiunea-2010/
si imi place atmosfera festiva, ca totul e impodobit, ca daruiesc/primesc cadouri.
De vreo 8 ani încoace văd Crăciunul într-un fel diferit. Vreau să am parte de Crăciunul acela tipic, cu toată familia strânsă în jurul bradului, fără certuri, fără griji. Vreau să simt mirosul acela plăcut de scorţişoară şi vanilie, să aud colinde simpatice şi să râd cu poftă. Vreau să fac bradul cu sora mea, să ne alergăm prin zăpadă şi să primim copiii care vin să vestească Naşterea Mântuitorului. Dar viziunea aceasta este aruncată brusc într-un cufăr cu amintiri şi speranţe, făcând loc adevărului, realităţii. E ca şi cum cineva ar şterge totul cu buretele.
Da, suntem împreună, dar viaţa nu mai e la fel de uşoară, defapt, dacă stau bine să analizez spusele celor din jurul meu, niciodată nu a fost. Există şi un brad, într-un colţ al sufrageriei, împodobit cu o mulţime de globuri lucrate manual de pe vremea bunicului, dar e din plastic. Grijile sunt cam permanente, şi nu ma refer la mine, ci la ai mei, care se tot gândesc la viitor. Au cam uitat să se bucure de prezent, de momentele drăguţe. Cearta izbucneşte aproape instant dacă cineva are curajul să pomenească ceva din/despre politică. Bradul nu îl mai fac cu sora mea, deoarece ea munceşte până la 7, 8 în fiecare seară. Colindătorii vin numai pentru bani, cântă doar două colinde, şi alea fără strop de pasiune în glas, iar dacă le dai fructe, se uită cam urât şi pleacă mormăind. Zăpada nu prea e în Bucureşti, iar aia care a căzut a fost colorată de maşini într-un maro mizerabil. Norocul meu e că stau într-un cartier mult prea liniştit, în care nu prea trec maşini, aşadar mai am câteva dâre de alb pufos pe ici, pe colo. Iar acum, bine că mi-am adus aminte, ce se mai poate spune de cadouri…? Joi, pe drum spre liceu, am auzit destui oameni zicând că nu au bani de cadouri. Lângă mine, în tramvai, o doamnă i se plângea cuiva la telefon că nu are cu ce să îi cumpere copilului ce-şi doreşte… E trist. Chiar dacă ţi s-a tot spus că “gestul contează”, te cam cuprinde durerea atunci când te uiti în ochii unei persoane dragi, aici mă refer mai ales la copii, şi vezi că ceea ce i-a luat “Moşul” nu e ceea ce visase. Că veni vorba de Moş Crăciun, sunt puţini cei care mai cred! Când am aflat că Moşul nu vine personal să îmi lase cadourile şi să mă ţină pe picior, întrebându-mă dacă am fost cuminte, mi-am zis că SIGUR bunicu este ajutorul lui, de aceea are barba albă şi se costumează mereu. Hehe, eu am continuat să cred. Chiar şi acum, la 16 ani, cred că există sau a existat cineva, care se gândeşte la copiii din lume şi le doreşte tot binele. Poate că pare absurd, dar merită să crezi. Într-o lume în care speranţa dispare încetul cu încetul, nu pierzi nimic prin simplul fapt că undeva, acolo, în suflet, crezi într-un bătrân grăsuţ şi-ntr-un ren cu nasul roşu.
Şi acum, vă spun cu cea mai mare sinceritate că merităm cu toţii măcar o seară pe an, dacă nu chiar mai multe, în care să ne bucurăm în familie, să râdem la auzul unor istorioare haioase şi să mâncăm preparate delicioase. Aşa ar trebui să fie Crăciunul în ochii fiecărui om, plin de armonie şi pace, glasuri vesele şi lumini haioase.
Sărbători fericite!
M, am nimerit si eu aici mai mult sau mai putin din
greseala, si am citit postarea lui Mandy care m-a impresionat
placut. Cred ca ar fi bine (cel putin mai sanatos) pentru toti daca
am inchide ochii si urechile cand auzim vreun pseudo-colind, cand
vedem zapada murdara sau mutrele obosite ale copiilor care vin
pentru bani (nu le spun colindatori pentru ca acest termen are un
sens foarte special), sa inchidem ochii la absolut tot ce ne poate
pata conceptia de Craciun ideal, asa cum il vedem cu totii si cum
ni-l dorim. Sunt sigura ca sora ta poate sa se invoiasca cu o ora
mai devreme, sau daca nu, o poti astepta sa impodobiti bradul
impreuna. Sunt sigura ca va veti alerga prin zapada aceea pufoasa
de la tine din cartier, sunt sigura ca tot ce iti doresti se va
implini daca refuzi orice alta realitate in afara de cea pe care o
astepti. Cat despre Mos Craciun… Cine zice ca nu exista o sa aiba
de a face cu mine!
bravo mandy…imi place cum gandesti…..nu mai e craciunul cum era odata cand eram si eu copil..si ma jucam cu fetele si cu baietii in fata blocului si faceam oameni de zapada,ne bulgaream….sau impodobeam brazii din mijlocull gradiniii….erau vremuri frumoase…asteptam 12 luni sa ma duc sa colind pe la usa vecinilor..o faceam de drag….cu placere….nu pentru bani…craciunul….s-a cam pierdut acum..romania se duce de rapa…se sinucid sute de persoane in preajma craciunului din cauza ca nu au ce sa puna p masa…au datorii prea mari la stat..nu au ce manca….te pot ruga la mos crciun sa iti dea toate astea….?nu…doar la Dumnezeu sa iti dea sanatate..si puterea sa treci pete toate….craciun e asteptat in ziua de azi ca o zi in carre astepti cadouri……putine sunt pesoanele care le place sa faca cadouri..eu sunt una dintre ele care fac cadouri din placere…amintiri…acelea sunt cadourile……
@nymph – Dupa ce am citit ceea ce ai scris, am spus cu un zambet ciudat pe buze: ce dragut! Cat despre ideea ta de a inchide ochii si urechile in fata noilor “obiceiuri” de Craciun, este buna, dar numai temporar, cred eu. Nu stiu daca este intradevar o solutie optima pe un timp mai indelungat. Chiar nu poti ignora la infinit ceea ce se intampla in jurul tau doar de dragul imaginii apuse. Mediul schimba multe! Chiar azi vorbeam cu un amic prin mesaje si i-am zis, citez: “Nici nu simt ca sunt sarbatorile de iarna. Oamenii sunt super amortiti, aerul este usor primavaratec, zapada lipseste si colindele non-stop de pe postul pe care tata-l asculta in masina ma innebunesc. Chiar nu e spiritul Craciunului in atmosfera.”. Nu crezi ca am dreptate? Nu vad zambete, nu vad incantare, nu vad buna dispozitie de odinioara. Cand eram mai mica ma duceam cu tata in parcul Carol, unde ma dadeam cu saniuta pana la epuizare pe un deal micut si radeam cu lacrimi inghetate, la propriu. Anul trecut m-am dus cu o prietena sa exploram zona cu multe amintiri inzapezite si nu am vazut decat pustani de vreo 10 ani care se impingeau si se loveau. Faceau din simpaticul parc acoperit cu zapada un teren de lupta. Atata violenta… Dovada ca timpurile se schimba destul de brusc, si nu tocmai in bine! Si poate te intrebi de ce ma innebunesc colindele, cand spun ca imi e dor de ele. Ei bine, ma enerveaza faptul ca pana si ele devin comerciale, trecatoare. Ar trebui sa fie ascultate o perioada mai scurta de timp, si in primul rand, nu numai cantece straine. Unde sunt frumoasele noastre colinde? Adevaratele colinde, dealtfel… Nu cred eu ca mama mea mergea prin cartier cantand “Santa baby just slip a sable under the tree, for me..”. Dar, in fine, ai dreptate pe o parte! Trebuie sa incuiem undeva in sufletul nostru aceste traditii vechi, acele zambete, acele colinde fantastice, si sa creem un univers numai al nostru, impenetrabil, prin care sa ne bucuram de adevaratul spirit al Craciunului. Si apropo, ma bucur ca ai inteles ce vroiam sa zic in acel comentariu. Tare mi-era ca am scris prea mult! (M-am lasat dusa de val!)
@ andreea – E dragut sa crezi in alte personaje inafara de Dumnezeu. Intotdeauna am crezut ca Mos Craciun este numai un trimis, un ajutor lasat de Dumnezeu pe Pamant. Stii, cadourile raman oarecum impregnate in memorie. Nu stiu cum sa ma exprim mai bine, dar sper ca intelegi cam pe unde bat. Uite, sa-ti dau un exemplu. Aveam 6 ani si imi doream un bebelus Nenuco. Abia aparusera si era fantezie mare cu scutecele si biberoanele acelea. Eh, nu l-am primit niciodata, dar mama mea, femeie practica, mi-a luat o papusa, sa ii dau cam 4 anisori, Arabella, cu parul castaniu si cret, cu o rochita albastra cu floricele galbene, cu piciorusele usor flectate si cu chilotei in loc de scutec. Nici nu-ti poti imagina cat de mult mi-a placut. Acum, chiar daca este pitita pe undeva, pe canapeaua cu jucarii de la bunica, mi-o amintesc perfect. Imi aduc aminte fiecare secunda din seara aia! De aceea zic, cadourile chiar au un impact asupra omului, in special cand e copil si are mici dorinte. Este frumos ca macar pe parcursul copilariei sa primeasca ceva impresionant. Dar, recunosc ca nu sunt de acord cu rasfatatul. Ce-i mult, strica! Amintirile sunt pretioase, dar, vezi tu, sunt influentate de acest impact provocat de cadouri. Darurile sunt de moment, dar se aseaza linistite intr-un sertaras al memoriei, de unde ies sub forma amintirilor.
Va urez sarbatori fericite! Nu uitati sa va incropiti acel univers magic!