Ajutând Poliţia să prindă într-un timp record nişte ţigănuşi ce-au înfăptuit ceea ce toată lumea credea că este opera unor profesionişti cu vechi state în domeniu, analfabetismul ne-a arătat că are şi părţile sale bune. Fiind prinşi pe picior greşit pe teritoriul cifrelor şi-a literelor, puradeii cu pricina s-au dat în stambă cu până au atras atenţia unui alt tâlhar iar în final a Poliţiei care i-a umflat pe toţi şi băgat la beci.
Să nu credeţi că autorii ,,furtului secolului” sunt primii şi ultimii hoţi care nu ştiu să citească dar le-a pus Dumnezeu mâna-n cap, îngropându-i în purcoaie de bani. Nici posesorii de palate cu turnuleţe nu sunt mai breji, dar au avut norocul de-a ,,lucra” mai cu ştaif, actualmente fiind capabili să-şi aloce titluri regale şi să apară la tv pentru a da lecţii de viaţă românilor care după părerea lor ,,mor de foame cu pita-n mână”.
După acest furt se poate face un scenariu de film. Gândiţi-vă ce şoc a însemnat pentru o comunitate toropită de sărăcie apariţia bancnotelor colo­rate pe care puştii le risipeau aiurea, ca pe cele din Monopolly. Au dat pe un trening 5.000 de euro şi au îngropat în lovele lăutarii locali, de parcă erau Bozoncea din romanul ,,Groapa”, pe care nu o să-l citească niciodată pentru că nu ştiu slovele. În schimb, au avut de nenumărate ori şansa de a-l vedea pe Bercea Mondialul la ştiri, în celebrele sale petreceri cu manelişti ce nu au mai multă şcoală ca ei, dar au umblat prin lume şi au învăţat de la şcoala vieţii.
Cum corb la corb îşi scoate ochii, înainte de a suporta rigorile legii, tâlhăraşii au avut de înfruntat cafteala pe care le-a tras-o un consătean cu experienţă în ale ciordelii, care s-a prins că ceva nu este în regulă şi i-a bătut bine ca să le ia banii. Punând prin această metodă neordotoxă dar ruptă din rai mâna pe o parte din pradă, a plecat cu prada în străinătate, fiind prins la frontieră. Acum stă cuminte în arest, după ce s-a potcovit cu un dosar pentru tâlhărie, şi blesteamă clipa când bancnotele colorate i-au luat minţile.
Pe de altă parte, faptul că păgubiţii au preferat să scoată bănetul din ban­că şi să-l dosească la saltea spune to­tul despre încrederea pe care românii o au în leprele din sistemul bancar. Chiar dacă lumea îi condamnă pentru neglijenţă, îi înţeleg că nu au avut curaj să-şi încredinţeze economiile unor hoţi şi tâlhari mai mari de­cât cei enumeraţi mai sus.
Acestea fiind zise, la încheiere aş dori să spun că singura capabilă să facă lumină în acest caz este o expertiză psihiatrică pentru toţi cei implicaţi în cel mai colorat caz de furt de la Re­vo­luţie încoace.

Cu si despre Eclipsa… (more…)

Tin neaparat sa vedeti si voi editia de zilele trecute unde invitata mea in platou a fost Adela Cristea… Despre ce am discutat? In video de mai jos! (more…)

Domle, era prin 2006, pe vremea asta, de ani­versarea Luceafărului. Umblam năuc dintr-un cabinet notarial în altul ca să-mi legalizez sărăcia de diplomă şi monstruozitatea de buletin, acte necesare angajării în câmpul muncii. Urma să lucrez alături de personalităţi printre care îmi permit să enumăr pe Cătălin, Anca Bolânda, Cipri ori Contele în benzinăria căreia i-am dedicat articolul Sicriul Albastru”.
La notar, lumea şi ţara. În Românica zgu­duită de frisoanele febrei imobiliare totul se vindea c-o patimă de-a dreptul furibundă, nici un notarăş n-avea timp de pierdut cu lega­lizarea unor hârţoage. Sătul, am apelat la soluţia finală. M-am băgat într-un bar de lângă primărie şi după ce-am topit dintr-o suflare două sute de coniac, am intrat în primul birou notarial.
- Săru mâna, vin din partea domnului Bra­nea. Vă roagă să-mi urgentaţi legalizarea actelor. Şi încă ceva: Unde aveţi toaleta?!
Când m-am întors de la budă am achitat onorariul doamnei ce privea mirată dindărătul unor ochelari dreptunghiulari în agenda telefonică pentru a vedea ce Branea cunoaşte. Grăbit să-mi serbez triumful în localul părăsit de nici 10 minute, i-am plătit onorariul şi dus am fost.
Dacă-n 2006 boborul infectat de sindromul Becali se bulucea-n anticamerele notariale, astăzi, din pricina lipsei de creditare a băncilor şi crizoiul ăsta blestemat, treaba-i alta. Contractele fabuloase au ajuns o amintire iar când le mai calcă pragul o băbuţă adusă-n cărucior de familia iubitoare pentru o moştenire constând dintr-o vilă cu WC în spatele curţii li se pare că l-au prins pe Dumnezeu de un picior.
Da năcazu” notarilor nu se opreşte aici. Mulţi s-au pomenit că tocmai ei, tăticii banilor din cincinalul nebuniei imobiliare să ajungă- n postura de executaţi silit, vânduţi cu toba de Finanţe ca pe vremea lui Moromete, pentru neplata CAS-ului ori altor dări. Sau şi mai rău, cu portăreii băncii pe cap pentru a le umfla maşina ori locuinţa a căror rate le plăteau în trecut dintr-o semnătură.
Aşa cum au trecut vremurile când domnul Branea, proaspăt miar în euro după vinderea unui teren cumpăra 20 de sticle de şampanie odată pentru a face bile de băgat ştiţi voi unde, (meşteşug nobil, deprins de domnia sa în puşcărie), aşa s-au dus şi alea când să fii notar însemna boierie.
Staţi liniştiţi şi nu le plângeţi de milă, şi astăzi câştigă mai mult decât voi. Lăsaţi-i pe ei să suspine după vremurile din deceniul trecut când se trezesc cu Fiscul ori banca la poartă pentru că nu-i aşa, şi notarii plâng, câteodată. Mai ales atunci când se plictisesc de testat cu secretarele poziţia ,,cravata notarului”.