In clasa a V-a m-am indragostit de o tigancusa. frumoasa foc si oferea prietenia tuturor baietilor, asta am aflat mai tarziu citind unul dintre oracolele care circulau prin scoala. La fel cum este pitipongeala la moda acum, asa erau pe vremuri oracolele. Pagini intregi de poezii, fluturasi din staniolul de la ciocolata, mine de creioane rupte si mandria de a scrie in oracolul cuiva.
Apropiera Sarbatorilor de Paste era o adevarata traditie! Joia Mare nu dormeam ziua deloc, astfel lenea trecea pe langa noi si eram harnici pana la Pastele (cailor de multe ori…) urmator. Si tot Joi trebuia sa ducem la bun sfarsit tot ce incepeam sa facem.
Bunica ne taia cateva fire de par la fiecare membru al familiei. Spunea ea ca in acest mod eram feriti tot anul de durerile de dinti. Vinerea Mare o asteptam cu groaza. Niciodata nu taia doar cateva fire. De cele mai multe ori ajungeam tunsi periuta! Ori ca era cald, ori ca aveam paduchi. Dumnezeu stie exact motivul!
Am crescut la oras. Si din copilarie imi amintesc cum rezistam la slujbele din Joia si Vinerea mare…ba chiar imi si placea. Iar intr-un an am stat la toata slujba de Inviere (pana la 4 dimineata). Vinerea nu era voie sa fac nimic. si acum am grija sa nu fac munci prin casa…ca de lucrat tot trebuie sa lucrez.
Interesant…am visat şofer, pompier, poliţist, da’ diriginte de poştă, veci! :))
mult domne, mult! Ispas/Pastele cailor is actually real! si aparent nu e asa de departe pe cum merge vorba :))
:)))