Nuntă la tot judeţul

June 15th, 2011 scris de Bebitu

Recent, în toate mediile s-au prezentat detaliile nunţii anului, o încruscreală între căpitani de judeţi şi oameni de afaceri.

Amintind izbitor cu nuntoiul pus la cale de Nicolae Mischie în vremurile când păstorea judeţul Gorj, fericitul eveniment a îmbinat fastul primitiv al nunţilor ţigăneşti cu obedienţa şi arivismul specifice catârilor numiţi politic pe funcţie.

Pentru cei ce l-au uitat, Nea Mischie, inainte să ajungă la puşcărie şi să lăcrimeze după meniul nunţii lu fiu-su între două linguri de arpacaş a fost tata hoţilor din Gorj şi chiar dacă părea întronat pe vecie a avut inspiraţia să organizeze un ospăţ la care a cotizat de voie, de nevoie toată lumea strângând astfel vreun milion de euro din daruri. Bani albi pentru zilele negre când a fost săltat cu duba şi s-a ales praful din toată aroganţa şi prestanţa sa de fost prim-baron de România.
Urmându-i exemplul şi fiind conştienţi că este ultima sută de metri când îi mai bagă cineva-n seamă cu excepţia DNA, cei de-o seamă cu le­gendarul baron s-au pus pe făcut nunţi ca să spele o parte din agoniseala realizată prin furăciuni de cea mai joasă speţă. Astfel, săptămâna trecută s-a mai săvârşit un nuntoi în care locul babelor ce se ocupă de murături şi-a unchiului ce dă porcul a fost luat de şefii de la deconcentrate ce-au cotizat pentru reuşita evenimentului cu mic, cu mare după cum i-au ţinut puterile.

Aşa că în ciuda fastului, nunta bogătanilor n-a avut nici pe departe costuri exorbitante, ci doar câştiguri pe măsură. După cum în ziua de azi pe nimeni nu mai interesează starea pu­ţulicii miresii, n-a contat nici pro­- venienţa bucatelor puse pe masă ce au fost strânse ca pe vremea lui Iancu Jianu Japciul de la diverşi întreprinzători cu bube pe chelia afacerilor lovite de criză. Lumea a chefuit în draci şi fiecare şi-a decartat obolul cuvenit din furăciunile permise de onoraţii socrii, în funcţie de cât li s-a permis să-şi moaie laba în borcanul cu miere al banilor publici.
Dacă sezonul nupţial 2011 aparţine celor cărora le ticăie-n fund bomba cu ceas a corupţiei, la anul se vor căsătorii amărăştenii ce speră să dea lovitura după ce-i vor cinsti ca­tindaţii la primărie. De aceea cei mai avantajaţi vor fi cei cu nunţi la ţară iar evenimentul ar fi ideal să cadă taman înaintea alegerilor, însă să aibă mare atenţie să nu-i pună pe toţi la aceaşi masă că se încaieră precum coropişniţele-n bălegar şi le strică bucuria ospăţului.

Recomandari: Laptop Timisoara, Calculatoare Timisoara, PC Timisoara, Monitoare Timisoara

3 Comentarii la “Nuntă la tot judeţul”

  1. Cosmin says:

    Hahahaha! Excelenta postare! Nu m-am gandit ca asa se pot spala bani.
    Dar cred ca si aia se impoziteaza, nu?

  2. “Pentru cei ce l-au uitat, Nea Mischie, inainte să ajungă la puşcărie şi să lăcrimeze după meniul nunţii lu fiu-su între două linguri de arpacaş a fost tata hoţilor din Gorj şi chiar dacă părea întronat pe vecie a avut inspiraţia să organizeze un ospă…

  3. Anunturi says:

    Un post foarte bun. Sper ca DNA sa nu doarma si sa ii rezolve si pe nuntasii astia care isi bat joc de inteligenta noastra. Macar sa vada asa cat a dat fiecare si de unde a dat.
    Macar sa ii puna la niste impozite, ca tot se practica.

Scrie un raspuns