
Ei bine v-am mai spus in trecut ca am inceput sesiunile de Limba Franceza alaturi de echipa Amvest si seara asta a fost incendiara. Am invatat multe lucruri noi si mai ales cum sa ne comportam la magazin. Conversatiile se poarta desigur in franceza, cativa voluntari europeni gazduiti de Asociatia Drept.
Sesiunile se bazează pe comunicare, diverse teme de interes pe care le putem aplica în viaţa de zi cu zi. La sesiuni vor participa şi voluntarii europeni găzduiţi de Asociaţia Drept, în cadrul proiectului EVS CREW. Voluntarii sunt găzduiţi pentru o perioadă de zece luni prin intermediul Programului Comisiei Europene – Tineret în Acţiune, Acţiunea 2, Serviciul European de Voluntariat. O componentă importantă a activităţii voluntarilor o reprezintă iniţierea de acţiuni interculturale. Aveţi astfel şansa de a cunoaşte tineri motivaţi, posibilitatea de a învăţa cultura şi limba unei ţări europene şi nu în ultimul rând, socializarea dincolo de monitorul unui calculator. Lucrăm foarte mult cu voluntari, voluntariatul presupune acţiune, iar acţiunea produce experienţa. Mulţumim pe acestă cale asociaţiilor Drept şi Pro Tineret Vest care dau dovadă de profesionalism şi sunt dedicaţi acestor acţiuni. Sesiunile de comunicare în limba franceză sunt programate în fiecare zi de marţi a săptămânii şi cei care doresc să participe la aceste evenimente se pot înscrie la următoarea adresă de e-mail – amvestarad@gmail.com, accesând site-ul asociaţiei www.amvest.ro sau la numărul de telefon 0730533014
Ma bucura interesul tinerilor pentru aceste intalniri si sper ca in fiecare marti a saptamanii sa ne adunam cat mai multi! Am zarit-o si pe Verde de Paris prin zona, poate data viitoare va participa si ea la conversatiile noastre.



Hey, thx, but Im not really a people/chaos person