O mie de gânduri pe secundă, creierul procesează fără oboseală cerințele utilizatorului, oferind o  imaginație fără limite, un râu de resurse, vopsele viu colorate, confeti si sclipici. Aruncând toate detalile într-o cutie, mixate un pic cu sare și piper, observăm că acest organ fără de care nu am putea funcționa, deține același limbaj binar, același da sau nu, ca procesorul oricărui calculator.

Citind rândurile de mai sus, negi încet idea, spui, eh, nu e chiar așa, e mult mai complex, ne gândim mult mai mult… Da, așa este, o grămadă de if-uri, switch-uri și for-uri care ajung la un rezultat pozitiv sau negativ, la un 0 sau 1, adică la un da sau nu. Așa-i?

Problema e alta, ajunge un procesor, o bucată de siliciu stropit cu aur, mai puternic decât creierul nostru? Un benchmark ar rezolva repede întrebarea, ar arunca o serie de cifre, le-ar aduna frumos și ne-ar da un rezultat, dar din pacate nu deținem o astfel de tehnologie, cel putin așa cred.

Partea nasoală este că noi, calculatoarele organice, avem acces la 10% din tehnologia proprie și nu beneficiăm de overclocking sau upgrade. În schimb, un procesor folosim până la maxim, îl înșelăm cu unul mai puternic și ne bucurăm de el până, până îl ardem…

Da, doar 10%, un număr mic care a reușit să creeze și să dezvolte tot ce se află in jurul nostru, de la casuțe la metropole, trotinete la navete spațiale. Mii de ani de funcționare, aceași tehnologie, nimic în plus. Să nu mai vorbim de cana de cafea pe care o primim dimineața, nu pentru ca nu putem supraviețui fără, ci pentru că o primim cu drag, un alt sistem organic se gândește la noi, ne iubește, ne cunoaște, învață și ne este alături indiferent de procentajul bateriei sau a lipsei de curent electric.

 Va întrece vreodată metalul căpșorul nostru? Probabil, vrem asta, ne ușurează munca și viața dar va întelege un sentiment, o emoție, un răsărit de soare sau prima ninsoare, tu ce zici? (Foto- Balzes, Material din seria SuperBlog)