Cu prilejul Balului bobocilor al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, am avut șansa de a vedea un spectacol mișto, plin de muzică, dans și umor.
Interesantă a fost reacția publicului în momentul în care prezentatoarea a anunțat că în sala teatrului se află și primarul Aradului. Din 500 de persoane cred că doar două l-au aplaudat…Păi se poate așa ceva?
Angela Petrean Varjasi a prezentat foarte bine evenimentul, era nasol doar când urla in microfon, în rest mi-a placut tipa, se vede ca este actrita. Una buna, din toate punctele de vedere! A fost o adevărata patroana de Burlesque!
Trupa umoristica Brigada 2/3 au incalzit atmosfera cu numărul pe care l-au prezentat la Romanii au Talent, lumea a aplaudat mult, le-a placut! Tot umor au dorit să presteze și într-un alt calup umoristic, de data asta momentul a fost ușor vulgar, foarte lung și de-a dreptul plictisitor pe final.
Petrecerea a continuat până în zori, eu ca un om bătrân respectabil… mi-am luat o shaorma și am folosit patul pe post de distractie. Vă asigur ca am dormit foarte bine! A fost totuși un eveniment reușit. Bravo bobocilor și celor care au făcut posibil acest eveniment. Alexandra Murar este de astăzi miss… si mister Alex Frăţilă!
Vă las in compania celor două minute de la finalul spectacolului, asta mi-a plăcut cel mai mult.



Boboacele au fost frumusele. Bobocii au gost grasuti.
Angela = Love. Pacat ca nu am putut ajunge azi.
Eveniment frumos, bine organizat….felicitari organizatorilor si felicitari concurentiilor pentru prestatia reusita
@Ana lasa rautatea :))
@Daci pacat! (intradevar Angela=love)
Liz nu era prin sala?
Foarte frumoasa boboacele din acest an :X:X