Sunt foarte multe întrebări la care nu putem răspunde. Orientarea sexuală, fie ea homosexuala, heterosexuala sau bisexuală, ține foarte mult de sentimente şi foarte puţin de experienţele sexuale. Am intrat oarecum în viaţa Alexandrei Toader care ne-a făcut să cunoaştem mai bine gândurile unei lesbiene. Sunt randuri scrise cu mult timp în urmă, doream foarte mult să le vadă și cititorii mei. Lectura placuta!

Daniel Mitre : Te-ai întrebat vreodată de ce sunt diferiţi oamenii din jurul tău?

Alexandra Toader: Da, m-am întrebat, dar nu în ceea ce priveşte orientarea lor sexuală. M-am întrebat adeseori de ce oamenii sunt răi şi insensibili cu semenii săi; de ce se minte, de ce există interese proprii ascunse, de ce există făţărnicie şi de ce oamenii mă privesc ca pe un specimen aparte?!

Oamenii nu sunt diferiţi, ci doar au primit o educaţie diferită. Avem în spate un handicap de 20 de ani sub conducerea unui dictator care ne-a închis graniţele, ne-a subminat şi ne-a distrus chiar şi singurul lucru rămas pentru hrană suferinţei: biserica. oamenii au stat mult timp în inconştienţă, au fost îndobitociţi şi reduşi la un grad de civilizaţie aproape de 0. De fapt, au devenit o armată de forţă: munca în folosul partidului comunist şi cam atât.

Din satul din care provin eu, urma să se dărâme toate casele, familiile să fie mutate în cămine, oamenii desproprietăriţi de pământuri; urmăm să mâncăm la gamelă.

Toate acele întâmplări au avut repercursiuni grave cu care ne confruntăm şi  în ziua de azi, o lume care nu accepta decât două culori: alb şi negru. Tocmai de aceea eu am răbdare şi încredere în oameni. Ei sunt justificaţi datorită faptului că au un trecut controversat. Au învăţat de-a lungul timpului că homosexualii  trebuiesc persecutaţi şi aruncaţi în închisori. Li s-a insuflat imaginea de anormal.
Pe vremea mea, se ştia despre homosexuali doar că ar fi  nişte anomalii cu două sexe care se schimbă sporadic. Aceste poveşti erau izolate şi de regulă persoanele homosexuale trăiau în deplină minciună având identităţi false sau ascunzându-şi cu mare  atenţie adevărată imagine, pentru a nu fi condamnate.

Atât pentru noi,  homosexualii şi lesbienele, cât şi pentru oamenii heterosexuali, acceptarea se  învaţa în ambele tabere. Iată că fac o greşeală generală: delimitarea, dar doar astfel mă pot exprima momentan, aceasta este realitatea.

DM: Când ai devenit conştientă de orientarea ta sexuală?

AT: Orientarea sexuală nu am descoperit-o eu, ci ea pe mine, în timp. Au fost evenimente încă din frageda copilărie care mi-au clădit personalitatea.
Sigmund Freud susţine că toţi oamenii se nasc bisexuali, iar după câţiva ani, fie  rămân în acelaşi stadiu, fie se  se dispersează  în heterosexuali,  homosexuali, lesbiene sau transexuali. În copilărie am avut parte de multe evenimente care m-au format.

DM: Care este povestea voastră?
AT: Povestea noastră este una foarte frumoasă şi palpitantă. Ne-am cunoscut pe un site online unde aveau opţiunea de a alege categoria “Fete pentru fete”.
Când ne-am întâlnit a fost dragoste la prima vedere şi-am realizat că Ea este ceea ce am căutat  toată viaţa mea. Am avut un sentiment de împlinire desăvârşită. Mi-a umplut inima cu dragoste şi m-a făcut să mă simt în al nouălea cer. Se întorcea de la servici în Dacia ei papuc, transpirată şi obosită. Am petrecut toată noaptea pe o băncuţă în Parcul Tineretului.
A doua zi, nimic nu mai era la fel. Am cumpărat un trandafir roşu, cu părere de rău pentru fosta mea prietenă. Încă nu ştiam că va fi “fosta”, dar mă întorceam acasă cu o durere  şi un gol în stomac.
Din acea zi am bătut drumuri nesfârşite între Piaţa Muncii şi Militari, să o văd pe Ea şi să-mi dea din nou acea iubire răscolitoare. Îmi alergau picioarele şi sufletul meu rămăsese pentru totdeauna aici; aici unde sunt acum. În mai puţin de-o lună am început deja să-mi mut viaţa în Militari: azi un parfum, mâine un sutien… Întâlnirile erau înflăcărate, dar prea scurte, urmate de ore întregi petrecute pe canapea cu regretul că voi pleca. Ea plângea, eu plângeam…şi plecăm. Într-o bună zi m-am mutat la dansa definitiv şi ne-am completat. Am format o familie, avem prieteni, uşor, uşor, oamenii din jur au aflat despre noi şi ne-au felicitat. Pe 13 Iunie împlinim cinci ani de când locuim împreună, dar am încetat a mai număra anii, deoarece noi ştim că va fi pentru totdeauna.

DM: Ai scos de curând o carte. “Gândurile unei lesbiene”. Cum a apărut această carte? Ce impact a avut în comunitate?
AT: Cartea mea “Gândurile unei Lesbiene” a apărut mulţumită Editurii Lumen din Iaşi care s-a oferit să sponsorizeze cu 70% din costurile tipăririi printr-un program de promovare a tinerilor cercetători. Pe această cale ţin să îi mulţumesc domnului director Sandu  Stefan Antonio care m-a susţinut şi mi-a dat curaj în această iniţiativă.
Impactul a fost unul cât se poate de pozitiv; comunitatea a fost de-a dreptul încântată şi-am reuşit cu ajutorul  echipei din club Purple să organizăm  o lansare de carte unde am oferit cărţi gratuit pentru toţi participanţii.
M-am pregătit din timp să primesc şi reacţii negative sau critici, dar acestea au întârziat să apară. Cartea am împărţit-o oricui şi cu orice ocazie. Majoritatea prietenilor apropiaţi sunt  heterosexuali şi au fost de-a dreptul încântaţi, m-au felicitat şi i-am observat plăcut surprinşi în urma citirii cărţii mele. Cu puţin noroc speram într-o reeditare, dacă se oferă Editura Lumen să mă susţină în continuare, eu sunt destul de optimistă şi am încredere.

DM: Eşti o persoană optimistă?
AT: Deja am spus… Poate că debordez de prea mult optimism, dar asta mă face să câştig admiraţia şi prietenia multor oameni. Sunt o persoană copilăroasă, fericită şi spontană. N-am intenţii sau secrete ascunse şi datorită acestui fapt, oamenii mă văd că pe o carte deschisă, lucru foarte îndrăgit.

DM: Cum se împacă lesbienele cu matriarhatul?

AT: Permite-mi să-mi zâmbesc în barbă:)) Eu visez foarte mult şi nu întotdeauna ce scriu are contact foarte mare cu realitatea. Textul acesta l-am gândit mai mult ca pe o fantezie răutăcioasă. Mai pe scurt, nici eu nu cred ce-am spus, deşi ar fi un model recomandat pentru unele specimene de oameni (în ghilimele) şi-aici fac referire mai mult către persoanele homofobe.
A fost din partea mea o reacţie răzbunătoare, flirtând cu irealitatea şi imaginându-mi cum ar fi, dacă şi ei ar fi puşi la zid, aşa cum suntem noi.
Cândva am scris asta… “Noi suntem făcute din coasta lui Adam, adică, bietul de el nu fusese altceva decât o “gazda” pentru rasa noastră.
În continuare cred că bărbaţii sunt o subspecie menită să ne servească interesele; un covoraş pe care noi trebuie să călcăm agale purtând pantofi cu toc “cui”.

În viitorul apropiat se vor populariza băncile de spermă, fertilizările în vitro, eventual şi posibilitatea de a alege sexul copilului şi mai ştiu eu ce nebunie!!
Ne vom familiariza şi mai mult cu lesbiene, homosexuali, transsexuali, bisexuali şi bisexuale ce vor întemeia familii în deplină armonie.
Se vor vota legi, se vor legaliza căsătoriile între persoane de acelaşi sex şi se vor crea priorităţi din ce în ce mai mari.
Uşor, uşor, femeia ocupa teren.
O slăbiciune, un viciu, un eşec, va egală cu încă o bătălie câştigată în plus!
Iar dacă vor mai exista şi bărbaţi str8, aceştia vor servi muncii celei mai de jos (cineva trebuie să facă şi muncă grea), vor reprezenta mâna de lucru cea mai ieftină, vor practică muncile cu factor de risc ridicat şi vor trăi în sclavagism total.
Dările către stat vor fi duble pentru ei şi vor putea fi salvaţi doar dacă vor fi aleşi de către femeile str8 să le stea alături.”

DM: Lesbienele au fantezii? (zâmbesc uşor, Alexandra zâmbeşte şi ea…)

AT: Am avut destule fantezii în trecut, am cochetat şi-am flirtat cu multe fete,  am avut şi experienţe trecătoare, dar acum nu văd fantezia decât ca pe o neîmplinire sufletească. Omului, când îi lipseşte ceva, cea mai uşoară soluţie este să se refugieze în fantezii.
Când am cunoscut-o pe Ea, toate fanteziile au ajuns la capăt de drum, deoarece visul meu a devenit realitate.

DM: Comming Out … Cum a fost pentru tine, sau cum trebuie să fie în general?

AT: Această problemă delicată tine de fiecare individ în parte. La început are loc o luptă interioară de acceptare a sinelui. Ne confruntăm cu realitatea şi ne comparăm, vedem că este ceva diferit şi nu înţelegem de ce. Aceasta este cea mai grea etapă din viaţa fiecărui homosexual, după care, totul vine de la sine. Problema neacceptării de către societate este spulberată tocmai datorită încrederii în sine, ca tu ca om eşti normal aşa cum eşti, indiferent de orientarea sexuală.
Eu nu ezit să mărturisesc cu orice ocazie şi niciodată nu am întâmpinat reacţii neplăcute, deoarece am încredere în mine, iubesc din toată inima şi împărtăşesc sentimente sincere, iar oamenii din jur, de regulă interceptează starea ta de spirit. De aceea, a trăi în secret este o mare greşeală. Oamenii nu vor să fie minţiţi şi nici să vadă o falsă imagine a celui de alături.

DM: Cum te împaci cu religia, cu Dumnezeu?

AT: Eram sigură că o să vină şi această întrebare! Permite-mi să subliniez o diferenţă: religia nu are nimic de-a face cu Dumnezeu. Religia este doar o comuniune de dogme şi rituri vechi, transformate de-a lungul timpurilor. Din punctul meu de vedere, pe Dumnezeu Îl găseşti oriunde, doar la Biserică nu!
Îl regăseşti în toate fiinţele pământeşti, în frumuseţea naturii care ne dezvăluie necontenit o multitudine de mistere, în fluturaşii din stomac pe care îi simţi atunci când trăieşti un sentiment puternic, în dărnicie şi intr-ajutorare, în lacrimi  şi  iubire. Şi când spun iubire, nu mă refer strict la legătura strânsă dintre doi indivizi, ci la tot ce ne înconjoară.
M-am gândit o mare parte din viaţă, cine este Dumnezeu pentru mine şi-am descoperit, contrar celor susţinute de religie, că  existăm ca să trăim scurta noastră viaţa cât mai bine posibil. Tu, ca om, te autoeduci şi descoperi în tine resurse inepuizabile de-a face bine.
Momentan, pe Pământul nostru drag se întâmplă cu totul altceva şi, dacă există Dumnezeu, mă întreb de ce permite creaţiei sale să fie distrusă sistematic de aceste mici gâze fără creier, numite simbolic “oameni”.

DM: Care este relaţia cu familia?
AT: Relaţia cu familia este una foarte strânsă. Ne aflăm la a doua tinereţe,  trecute peste pragul de 30, moment în care familia ajunge pe primul plan.
Nu pot să spun că a fost ceva de acceptat, deoarece pentru ei nu este nimic anormal ca două femei în toată firea să trăiască împreună în deplină armonie. Sunt alături de noi, la doi paşi de casa chiar.
Când am intrat în această familie mi-a fost teamă de reacţiile lor, dar vreau să spun că ei au făcut absolut totul: m-au primit cu braţele deschise şi m-au tratat ca pe un membru al familiei.
Cumnata mea, respectiv soţia fratelui iubitei mele, mi-a făcut de ziua mea un cadou care sună cam aşa: “prietenii sunt familia pe care ne-o alegem singuri” .A ştiut foarte bine ce vrea să spună când l-a ales special pentru mine şi nu pot decât să îi iubesc şi să le mulţumesc din suflet.
Ca să vă fac o imagine a familiei noastre, am să vă povestesc un incident:
În urmă cu 3 ani am participat împreună la un botez, unde un “prieten” al finilor ne-a observat. Când am rămas singură şi vulnerabilă la masă, oaspetele nedorit m-a pus într-o situaţie foarte neplăcută, cerând detalii, lucru total nepotrivit la prima vedere de acest gen. În acel moment, fratele iubitei şi cumnata mea ne-au luat apărarea, subliniind că nu este problema lui cine suntem noi şi care este relaţia noastră. Ba mai mult, l-au dezarmat de argumente şi am acceptat scuzele de rigoare. Mai evident de-atât nu poate fi. M-au scos dintr-o situaţie jenantă şi m-au acoperit.
Care este adevărată imagine a unui cuplu de lesbiene?
Prin această întrebare, poate că am să dezamăgesc mulţi bărbaţi fantezişti care se visează alături de două dive  făcând amor nebun. A se înţelege clar că o lesbiană întreţine relaţii sexuale doar cu  femei şi-atât. Am momente de curiozitate, recunosc şi mai caut  pe internet videoclipuri cu lesbiene. Nu pot să înţeleg cum bărbaţii se complac în a viziona acele imagini confecţionate! De fapt sunt simple poveşti. Lesbiană adevărată nu se regăseşte într-un film conceput pentru plăcerea bărbaţilor. Poate fi mai degrabă vorba de bisexualism, dar nici măcar atât, observând cu uşurinţă cât de false sunt acele scene. Este doar o amăgire conştientă, pe care bărbaţii, din lipsă împlinirii o acceptă drept consolare. Ei bine, noi, lesbienele nu suntem şi nu ne veţi găsi în acele scene. Nici măcar nu ne apropiem de acea imagine!
Cu această ocazie vin şi subliniez  o altă ipocrizie: în general, consumatorii materialelor pornografice (în număr foarte mare, asftel nu s-ar fi ajuns la această diferenţiere…) ,mai degrabă accepta un cuplu de lesbiene decât un cuplu de homosexuali. Vă spun că nu există nicio diferenţă… decât în mintea bărbaţilor aşa zişi heterosexuali.
Iată, avem aici un alt gen de “normalitate absurdă” sau vânătoarea de himere. Ar trebui să se facă o diferenţiere clară între bisexualitatea pornografica şi lesbianismul autentic, deoarece, din acest punct de vedere, se aduce un serios prejudiciu imaginii de lesbiană sau al oricărei persoane minoritare.
În cartea mea povestesc mult mai pe larg despre viaţa noastră de cuplu, presărată cu mici picanterii, momente reale pe care le-am trăit împreună; sper că am reuşit să ofer o imagine în ansamblu a ceea ce înseamnă de fapt, gândurile  şi trăirile unei lesbiene.

DM: Cum socializezi cu exteriorul?

AT: Ne place să călătorim în ţări străine, unde simţim că avem mai multă libertate de exprimare. Mi-aş dori să pot merge pe strada ţinându-mă cu iubita mea, braţ la braţ, fără să auzim comentarii în spate. De aceea, în România nu prea ne afişam în exterior, atât doar că îi spun Mami neîncetat, indiferent unde ne aflăm.
Îmi scapă, pur şi simplu! Este numele de alint pe care ni-l  apelăm reciproc, se creează o obişnuinţă. Când suntem observate, adesea oamenii zâmbesc, îmi place să îi privesc.
V-am mai spus, nu există noi şi ei. Atât, doar că nu  s-au obişnuit  şi le ia timp pentru acomodare. Nu mă deranjează, pentru că oamenii învaţă şi se adaptează repede. Încă odată, puteţi să spuneţi că sunt prea optimistă, dar luaţi în considerare că avem în spate un handicap de 20 de ani. Dispun de timp şi înţelegere. Până în momentul în care eu voi putea spune Da, la starea civilă alături de iubita mea, fac tot ce-mi stă în putinţă ca lumea să redescopere ca iubirea nu are gender!

*intre timp fetele s-au despartit si fiecare  a mers pe calea ei. Mi-am dorit mult sa va prezint  o perspectiva de viata vazuta de o femeie speciala.