1. De ce să mă consum pentru politică ? Asta mă întreba fostul meu coleg de birou de pe vremea când lucram ca tahograf la Volanu’ S.A, sfătuindu-mă să nu mă implic prea mult în protestele din aceste zile (care apropo, sunt tot mai friguroase). Istoria, îmi spunea acesta, se repetă tocmai din cauza naivităţii atâtor generaţii de tineri ca mine, ce se încăpăţânează mereu să creadă într-o schimbare, complet iluzorie din punctul lui de vedere. Bun, trecut de şaize`şi de ani, omul a văzut de prea multe ori cum speranţa moare oricând în faţa realităţilor care apasă pe vieţile fiecăruia dintre noi. Ok, am înţeles din start că m-am născut să fiu făcut şah mat. Ce să fac însă, să rămân nepăsător ? În altă ţară nu mă pot duce. Nu că aş fi avut vreodată asemenea planuri; nu-mi stă în putinţă să scriu în altă limbă. Familia, copiii şi viitorul îmi sunt ameninţate nedemocratic prin tot felul de restricţii şi anomalii ale conducerii actualei Românii.

  Aşa e, nu avem cultură politică, votăm prost şi suntem uşor de manipulat, iar în vâltoarea evenimentelor, până şi un om întreg la minte îşi poate pierde uşor cumpătul şi poate gafa grav. Nu avem lideri de opinie, nu avem politicieni dispuşi cât de cât să se sacrifice, dar nici în avanposturi nu mai este nimeni. Oamenii lucizi şi capabili şi-au adunat catrafusele şi au plecat peste hotare. Nu prea s-ar întrezări nici o soluţie realistă şi viabilă spre o cale de ieşire, spune o vorbă care circulă des pe la noi în ultima vreme. Agitaţia pe care o vedem în ochii vicleni şi speculativi ai opoziţiei salivânde ne certifică clar acest lucru.

2. După ce imaginea jandarmului care a acceptat balonul în formă de inimă din mâna întinsă a unui copil a circulat în întreaga lume şi ne-a înmuiat pe toţi, este rândul locotenentului Gheorghe Alexandru să ne facă cinste, prin binemeritata sa apariţie pe postul american de ştiri, CNN.

  A ieşit în faţă şi şi-a spus numele, scârbit de conducere şi decis să ia atitudine, aşa cum nu a mai făcut-o nimeni din cadrul militar până în momentul de faţă. A riscat fără să câştige. Pe Facebook  are din partea noastră patru pagini de susţinere şi mii de admiratori. Până şi pe platou în faţa Primăriei Arad i s-a scandat numele. Mi-aş cumpăra o pălărie numai pentru a mi-o da jos în faţa acestuia. A făcut instrucţie cu toţi şefii statului, dar va fi, cel mai probabil, articulat şi el la rându-i, din păcate.

  În cadrul emisiunii ,,Sinteza zilei’’ de pe Antena 3, la intervenţia în direct a superiorului său, care enumera robotic, sictirit şi intransigent legile, respectiv ordinele pe care subordonatul său le-a încălcat, răspunsul celui din urmă venise imediat. Acesta explica pe un ton ştrengăresc şi plin de curaj că jurământul în faţa poporului este pentru el mai presus de orice ordin şi lege. Momentul a fost acompaniat de ropote de aplauze şi de reacţia spontană a publicului. Şi-a înfruntat, prin urmare, cu succes superiorul. Problema e că l-a cam şi înfuriat.

3. Gheorghe Alexandru are 27 de ani şi a venit în faţa camerelor să vorbească în numele armatei către popor, discursul acestuia referindu-se la situaţia disperată şi total ieşită de sub control în care se află astăzi ţara. Prin asta, a ţinut să asigure cetăţenii României că încă mai există ofiţeri patrioţi. Sincer, poate exagerez, dar mie personal mi-a adus aminte de discursul regelui Mihai.

  A fost probabil prima ştire pertinentă şi serioasă (şi cu siguranţă ultima) pe care a transmis-o Antena 3 de câţiva ani încoace. Ba, mai mult, l-au primit chiar şi în studio pe locotenent, pentru a ne oferi cât mai multe detalii referitoare la apariţia sa în Piaţa Universităţii. Staţi liniştiţi, nu laud pe nimeni. În mod normal, nu îl suport pe Gâdea & Co., iar în rest nu mă uit la televizor.

    A pătruns în mijlocul oamenilor şi mi se pare extraordinar faptul că a fost lăsat să vorbească. Un om în uniformă e în multe cazuri privit cu ochi răi. Asta pentru că suntem neîncrezători în orice. Suntem o naţie sceptică, mutilată de sechele, pentru că prostimea a votat… prost, de la alegerile din `89, până la cele mai recente. Am rămas profund dezamăgit în faţa părerilor copilăreşti şi pline de prejudecată a colegilor mei de generaţie cu privire la acest fapt, a căror ferme convingeri nu prezintă vreo urmă de argument măcar. Nu ştim şi nu suntem capabili să privim puţin mai în detaliu o situaţie ca asta pentru a desprinde esenţa din amănunte, ci aruncăm din prima cu noroi fix în oamenii de bună-credinţă. Pe de altă parte, sunt dezgustat de lipsa generală de interes a majorităţii tinerilor privind evenimentele ce au avut şi vor avea loc în continuare în mai toate marile oraşe.

 4.  Am putea spune că un locotenent ce câştigă un salariu lunar în jurul a 30 de milioane lei vechi trebuie să fie cu adevărat ,,loco’’ să iasă în stradă şi să îşi anunţe în public un manifest atât de curajos împotriva Puterii.

 Mai mult, venind în capitală, părăsind zona în care îi era permis să activeze (avea voie să ajungă numai până în Sibiu) şi purtând uniforma militărească în afara serviciului, şi-a atras grave consecinţe. Atât din partea comisiei de disciplină, cât şi din partea ofiţerilor săi, care de azi înainte îl vor lua din ce în ce mai serios la ochi. Nu a considerat însă că ar fi dezertat, întrucât în dimineaţa imediat următoare a revenit la postul pe care era încadrat.

 Nu are mantie, dar poartă pe lângă cravată, lauri şi nasturi nişte principii solide în piept, decorat pe umerii săi kaki cu epoleţi roşii, care nu s-ar potrivi poate nimănui mai bine de atât. Este încadrat la Flotila 71 Aeriană din Câmpia Turzii, alias Air Force 71 – pentru CNN. Un om cu principii, în scurtul său discurs vorbea despre: Constituţie şi valoarea ei supremă, un guvern cu nasul mult prea lung, jignirea de către actualul sistem a oamenilor simpli, muncitori şi de bun-simţ şi încercarea hoţească a Puterii de-a confisca revoluţia oamenilor (ultraşii fiind egalul vechilor huligani), desfiinţarea spitalelor, soarta elevilor din şcoli şi dezorientarea lor totală, suferinţele vârstnicilor, libertate, democraţie, lupta adevărului cu răul, instigările la care a fost provocat, ameninţările şi intimidările la care a fost supus, jurământul faţă de ţară, valoare, demnitate, dreptate, corectitudine ş.a cuvinte-cheie.

5. Nu are bocancii grei, pantalonii camuflaţi sau atitudinea răspicată a idiotului de Radu Mazăre, un personaj mai într-o parte din punctul meu de vedere decât tâmpita aia de beretă cu care mai nou se afişează în public. Durerea mea cea mare este că acest Udrea masculin a devenit peste noapte idolul mult prea multor tineri.

6. Prin gestul său onorabil a mobilizat şi mai tare oamenii. A vorbit coerent, corect, pe un ton calm, ponderat şi puţin timorat, plin de bun-simţ şi de entuziasm. A ştiut ce avea de spus. A fost scurt şi concis. Este eroul de care avea nevoie ţara, deşi e trist să admitem că avem nevoie de aşa ceva. Sper ca presa să-l dea în continuare drept exemplu şi să difuzeze imagini cu acesta ori de câte ori ar avea ocazia. De 1 decembrie îmi era scârbă să văd în faţa Primăriei manifestările fastuoase ale armatei ş.a.m.d. Acum, privesc această instituţie la fel cum priveam soldaţii (şi implicit soldăţeii) pe vremea când eram copil. Cu admiraţie şi mult respect !

  Deşi sunt genul care sfidează autorităţile ori de câte ori apucă, de data aceasta ţin să-mi ridic mâna la tâmplă către acest om, căruia îi puteam vedea în permanenţă faţa umană şi privirea blândă, sinceră, dincolo de stemă şi însemnele cu arme.

 7. Pentru că în România te poţi aştepta la orice, un ofiţer militar aflat într-o asemenea situaţie, ca măsură de precauţie, are în primul rând nevoie de susţinerea mass-mediei.  Mă bucur că acest Gheorghe Alexandru a rostit alte două cuvinte care alăturate sună magic, ,,presă liberă’’. Chiar dacă Antena 3 egal PSD, acesta a avut posibilitatea să-şi exprime o părere, luând o gură de aer cu fiecare ,,vreau să mai spun ceva’’ pe care îl rostea, lungind şirul revendicărilor. Aşadar, a crezut în canalele TV şi în capacitatea  acestora (reală, dar în acest moment iluzorie) de a se debarasa de orice influenţă politică.

În zâmbetul său punk puteai observa o mare victorie sufletească, imposibil de descris în cuvinte. Deşi scaunul pe care stau la ora asta (e târziu la şase jumate dimineaţa ?) pare să mă fi înţepenit, aş sta toată ziua în poziţie de drepţi în onoarea acestuia.

Date noi referitoare la situaţia sa vom afla cel târziu astă seară, întrucât în urma solicitării făcută de acesta către Statul General Major, fusese înştiinţat că va primi un răspuns joi, 26 ianuarie, la ora 16:00.

Transformând verbul ,,explic’’ la prezent într-un haios ,,explicitez’’, dom’ Tiberiu Frăţilă, contraamiral de flotilă şi purtătorul de cuvânt al MApN, se bate pentru locul întâi la pocit cuvinte cu dom’ preşedinte. În ultima conferinţă către popor, Băsescu făcea din substantivul comun la plural ,,pancarte’’  ,,plancarde’’.

Gheorghe Alexandru – ,,Jur să-mi apăr ţara, chiar cu preţul vieţii !’’

8.   Cu această poveste mi-am amintit de o întâmplare petrecută la Timişoara în anul trei de facultate. Din cale afară de fumat şi destul de beat, păşeam în toate direcţiile, vrând să ajung cât mai repede acasă în pat. Era spre patru dimineaţa. La un moment dat, ce să vezi, în faţa mea o dubiţă sosită de nicăieri, un comandant de ofiţeri şi trei perechi de jandarmi. Cei încă doi din maşină îşi notau nu ştiu ce, uitându-se insistent înspre mine. Sau cel puţin aşa credeam eu. Dintr-o dată, văzându-mă că nu pot trece pe trotuar de patrula celor şase jandarmi, superiorul acestora despărţea ceata încolonată de o parte şi de alta, pocnind din degete în semn de comandă. Trei în stânga, trei în dreapta. Toţi cu mâinile la spate. M-am simţit din nou în clasa întâi, trecând pe sub tunelul acela de flori destinat premianţilor.

 Notă ! Nu consider că prin această postare împânzesc în plus mediul online, întrucât şi în pânzele corăbiilor lui Băsescu a suflat vântul destul timp. Îmi închei însă aici seria de articole bazate pe teme politice. Totuş’, l-aţ’ văzut pe Băse cum arată ? Priveşte în gol, paranoic. Un ochi aproape că i s-a închis de tot, la celălalt pare să aibă strabism. La faţă-i buhăit, aberează şi tremură când vorbeşte, ciuntind din cuvinte. Şi parcă-i tot mai gârbovit.

Tags: Gheorghe Alexandru, proteste arad