În toate societăţile au existat şi vor exista legături între părinţi şi copii, în toate societăţile copiii vor considera părinţii responsabili de necesităţile, reuşitele şi insuccesele lor.

Relaţiile între părinţi şi copii presupun un mecanism deosebit, filtrat social, un pattern de conduită. Ne creştem copiii astfel încât aceştia să devină independenţi şi să aibă o viaţă împlinită, însă în momentul în care acest lucru se întâmplă, păstrarea unei relaţii apropiate devine mai complicată decât oricând.

Analizând relaţiile copil-părinte, putem identifica două atitudini esenţiale extreme:

-acceptarea; neacceptarea.

Copilul neacceptat de familia sa, are următoarele caracteristici:

-brutalitate, pus pe ceartă; se joacă mai mult singur;

-este respins de colegii săi; nu e partener bun de joacă;

-se supără când pierde; este închis, necomunicativ; se exprimă slab în compuneri;

-neîngrijit şi murdar; -în general, îi lipsesc rechizitele, caietele, etc.la şcoală;

-părinţii se plâng de el profesorilor; părinţii cer profesorilor să fie severi cu el.

Sub raport psihologic vom constata că:

-se cramponează de adult; caută simpatie; face pe bufonul;

-e şovăitor, are probleme cu pronunţia, viitorul şi-l reprezintă vag şi confuz;

-trăieşte sentimente de frustrare; consideră mediul familiei ca fiind neprimitor.autoritatea părintească i se pare dură şi ostilă.

Copilul acceptat este liber şi creativ. El se caracterizează prin:

-originalitate şi sponteneitate, preferă jocul de construcţii şi de imaginaţie;

-are autonomie şi capacităţi de a se descurca singur; tendinţa de a se impune celorlalţi, de a fi conducător;

-are dorinţa de a fi mare, are capacitatea de a se apăra, chiar o agresivitate exteriorizată;

-prezintă nivel de aspiraţie înalt şi dorinţa de a înfrunta dificultăţile;

-perseverenţă în urmărirea scopurilor; dezinteres pentru sarcinile indiferente;

-autoritate şi putere de concentrare, individualitate puternică, ce caută să se afirme în lumea exterioară.

Părinţii sunt primii educatori ai copilului. De aceea este foarte important ca ei să-şi cunoască responsabilităţile şi să dezvolte practici educative adecvate.

-Cine şi cum îi învaţă pe părinţi să-şi crească şi să-şi educe copiii?

În acţiunile întreprinse pentru a-i sprijini pe părinţi, se nasc două tendinţe de care pedagogia ţine seama astăzi:

-dezvoltarea unor programe educative la nivelul societăţii civile şi al comunităţii care să asigure sprijinul necesar familiei şi părinţilor aflaţi în dificultate;

-proiectarea unui curriculum şcolar care să aibă în vedere, de la vârstele mici, nevoia educaţiei parentale-educaţiei în favoarea familiei şi a comportamentelor specifice în cadrul acestuia.

 

Tags: Copil acceptat, copil neacceptat, frustrare, parinti