Coșmar la Eforie Nord

August 11th, 2012 scris de Daniel M.

Și dacă tot sunt la mare, hai să vă spun ce văd eu în Eforie Nord. Trecând peste faptul că este foarte frig și din când în când plouă, mai multă mizerie ca aici nu am văzut nicăieri în România.

Faleza

Faleza este atat de murdară încât este mult mai ok să mergi pe sosea sau direct pe malul mării. Nu pot să-mi imaginez cum naiba nu se ocupă nimeni de spațiile verzi. Gardul ornamental a devenit un copac în toată regula, coșurile de gunoi sunt inexistente, clădiri aproape părăsite.

Oamenii

Am observat că majoritatea sunt oameni săraci. Nu ai ce face în Eforie și probabil că a devenit stațiunea clasica în care oamenii vin cu familia și petrec liniștiți câteva zile. Nu am văzut să-i deranjeze mizeria din jur, munții de gunoaie din jurul lor și toate aspectele negative pe care le poți vedea în momentul în care realizezi că un concediu într-un astfel de loc, probabil o să-ți strice pofta de viață.Mâncarea

Dacă tot vorbeam de sărăcie și oameni normali, fără posibilități financiare ieșite din comun, când vine vorba de mâncare parcă trăim într-o altă lume.

Mâncarea este sfântă. Autoservirile sunt pline, oamenii stau și o oră la rând pentru a pune pe tavă o ciorbă și felul doi. Aici nu mai vorbim de criza financiară. Românul mănâncă bine, iubește ceafa de porc și porțiile astronomice din care mai mult de jumătate merg la gunoi.

Cadouri

Nu am găsit nimic frumos. Am căutat mici atenții pentru cei dragi. Am găsit doar zeci de tarabe care comercializau aceleași porcării chinezești sau turcești. Nu mă întind pe acest subiect, am încercat să trec peste.

Personalul Hotelier

Suntem la mare cu treabă, adică muncim, dar ne-am rezervat și ore libere în care putem să ne bucurăm de soare și apa mării.
Hotelul în care suntem cazați te întâmpină cu un aer comunist încă de la intrare. Personal extrem de acru și care încurcă turistul în loc să-i ofere suport.
Cum internet avem doar în recepție, imaginați-va că la un hotel cu 1000 de camere sunt foarte mulți care au nevoie de acces la internet, majoritatea coboară în recepție, acolo unde ai decât două prize funcționale și la un moment dat erau și 10 oameni care se îngrămădeau să scrie repede un email sau să trimită o raportare.

În restaurantul hotelului  să nu cumva să ceri o informație. Ai să primești un răspuns foarte acru care este posibil să-ți strice spiritul concediului. Mâncarea este adusă în scârbă, cu priviri ucigătoare. Ulerior am înțeles că oamenii ăștia sunt obosiți, că muncesc mult și probabil și-au pierdut politețea, pote regula numărul unu când lucrezi într-un complex turistic.

Ca un exemplu, seara trecută la cină, o colegă a cerut o ciorbă. După jumătate de oră a venit o tanti care a zis că doar felul doi se poate comanda, că ei seara nu au ciorbe și că alea se mănâncă la prânz, nu seara. Am rămas toți mască, în condițiile în care nu poți comanda clientului ce să mănânce pe banii lui. Ai un meniu în care nu specifici că nu se servește ciorbă seara, deci trebuie să onorezi comanda! Punct.

Colega mea nu a acceptat acest lucru și a “luptat” cu personalul până când a primit la masă exact ce a dorit. Ciorbă. Acum că probabil i-au tăvălit chiflele prin toată bucătăria este o altă poveste. Cine știe!

Taxi

Toate cursele încep de la 15 ron. Fără bon. Dacă vrei o mașină care emite bon fiscal, aștepți mult și bine. Dacă ești slab de îngeri riști să te urce în taxi cu forța.

Concluzie

După atâția ani de la revoluție, nu văd nimic schimbat. Ba încep să cred că atunci era mult mai bine, mai curat și organizat. În ipoteza în care alegeam Eforie Nord pentru petrecerea concediului, probabil era greșala vieții mele. Am mai discutat și cu alți turiști. Noi avem noroc că în camere este curățenie, miroase frumos și prosoapele sunt schimbate des. La alții încă mișună gândacii prin saltele.  Trăiască telefonul mobil. Cu ajutorul lui am scris acest articol. Că internet într-un complex de 4 stele nu prea exista!

Tags: , ,

rss

9 Comentarii la “Coșmar la Eforie Nord”

  1. Oana says:

    Vai, sper ca nu este complexul la care mă gandesc eu. Am fost anul trecut cu micuta si mi-am jurat că nu mai calc niciodata in Eforie. Acolo pana si cladirile sunt comuniste. Patru stele cred ca sunt diferentiate doar de numarul de camere, condițiile sunt cu mult sub doua stele, in majoritatea hotelurilor.
    Si le merge pentru ca acolo merg oamenii saraci, care inchid ochii la conditii si se bucura efectiv de cateva zile cu soare, nisip si apa sarata.

  2. Cristina says:

    ah Doamne! nu am calcat vreodata la hotel la mare in Romania. am fost in trecere in Constanta in 2006 si mi-a trecut tot cheful. la Bacau , la 3 stele, aveam net in camera (e drept intr-un anume loc, dar aveam si puteam lucra) dar privirile ucigatoare cred ca sunt standard in Romania.
    decat sa dau banu la noi la hotel, mai bine la o pensiune la munte sau in strainatate.

  3. Daniel M. says:

    @Cristina ai mare dreptate. Dar sunt convins ca este nevoie acuta de cursuri intensive pentru cei care lucreaza pe litoral. Să învețe să folosească tonul adecvat, să zâmbească, să asculte. Adică nu vreau să-mi imaginez cum este să plătești milioane pe un sejur și să ai parte de un astfel de tratament. Clientul este cel care îți plătește salariul și nu îl interesează că ești obosită și nu ai chef de muncă. Întodeauna poți să-ți schimbi meseria! Mulți chiar trebuie să o facă.
    @Oana discutăm în privat. Sunt curios unde ai fost cazată.

  4. adrian says:

    buna tuturor. suntem in luna de miere cu sotia. am fost 4 zile la Busteni. am gasit in ultima zi la un restaurant ceva ce nu o sa uit toata viata. langa masa era un caine care dormea, iar la rugamintea de a ne scapa de el au spus ca este al lui costica, cineva de la restaurant si au plecat de acolo. bauturile au venit calde, cand am intrebat de ce berea este calda au spus ca doar ce a venit, iar ca tacamul sa fie complet in mancare am gasit o bucata de ciob. apoi am plecat pe litoral. am ramas surprins cat de mizerabile sunt plajele. am fost la costinesti si constanta, iar in mamaia pe strazi vezi doar mizerie. a fost primul si ultimul concediu facut in tara. avem o tara superba, dar ne batem joc de aceste frumuseti.

  5. Andreea says:

    Eu am fost vara trecuta in Eforie Nord si am vazut o parte din cele relatate de tine dar am ales locurile in care oamenii aveau grija sa te faca sa te simti intradevar in vacanta. Plaja era curata,in restaurantul in care am ales sa mancam servea o ospatara amabila careia i-am fost clienti fideli o saptamana, cazarea ieftina, camera curata. Eu m-am simtit foarte bine si am trecut voluntar in fundal turistii, din observatiile mele, sudisti, care erau galagiosi si needucati.

  6. Cristina says:

    Eu va pot recomanda o vila in Moneasa si doua locuri unde sa mancati. Mancare buna si ieftina, dar se misca cam lent cei de colo. In rest, numai de bine. Dar , sincer 2 zile sunt absolut suficiente in Ro in concediu

  7. dojo says:

    Nu mai mai vazut litoralul nostru de 7 ani. Am fost de 3 ori in Croatia, o data in Spania, in ultimii 3 ani ne-am mai bronzat pe malul Atlanticului (partea cealalta de Europa). Conditii excelente, bun simt, preturi OK. Nu vad de ce as inghiti rahat in tara mea, cand pe banii pentru care muncesc ma pot simti OK altundeva :)

  8. Adrian says:

    Cine v-a pus sa va petreceti vacanta in Romania?
    Eu cu banii care i-as fi cheltuit intr-o saptamana pe litoral (cca 450 euro) am petrecut anul acesta un minunat city break de 4 zile in Brussel. Si nu pot descrie cat de frumos a fost.

  9. dojo says:

    @Adrian, corect. Si ai cu adevarat ce sa vezi.

Scrie un raspuns