Despre reduceri am mai discutat noi, însă nu văd de ce nu putem să revenim asupra subiectului, mai ales că sezonul estival este aproape gata și magazinele se vor întrece în reduceri pentru marfa dedicată sezonului estival. Parcă nimic nu este mai plăcut decât să cumperi un tricou cu 70% reducere și spun asta pentru că port tricouri tot timpul anului, deci avantaj eu!
Reduceri, reduceri, reduceri! Bărbații tind să afirme că femeile sunt cele mai mari devoratoare ale prețurilor mici. Dacă ne uităm mai atenți, doamnele mai cumpără și chestii pentru soți sau iubiți, așa că nu prea avem dreptate și trebuie să le lăsăm să defileze prin magazine.
Noi românii suntem cunoscuți pentru pofta noastră de cumpărături și mai ales că suntem în stare să ne călcăm în pricioare prin magazine pentru o sticlă de ulei aflată în ofertă. Chiar dacă aceste reduceri sunt aproape nesemnificative, preferăm să achiziționăm cât mai mult. Ce Dumnezeu faci cu căruciorul ăla plin de ulei?
Nu pot spune că nu încerc să profit de oferte pe care le consider avantajoase. Dacă văd un produs interesant în magazin, prefer să caut ofertele pe internet, de multe ori prețurile la achizițiile online sunt mult mai mici decât în magazinul clasic. Și desigur că nu toată lumea are internet acasă, la fel cum nu toate magazinele fac reduceri cu adevărat. De cele mai multe ori oferta nu are nici o legătură cu prețul scăzut. Sunt doar găselnițe ale comerciantului.
Și dacă tot vorbim de perioada asta “nocivă” pentru buzunar, tot mai mulți oameni aleg străinătatea și îmbină utilul cu plăcutul. Vacanțe mai ieftine și outlet-uri în care pot da buzna. Noi ăștia din vestul țării suntem obișnuiți cu Ungaria, dar am constatat că în ultimii ani prețurile nu mai sunt chiar așa de atractive și sunt aproximativ egale cu ale noastre. Poate doar la nivel psihic observăm schimbări, că la buzunar nu prea.
Țin minte că m-am dus cu Denisa la cumpărături în Ungaria și tare dezamăgit m-am întors. Mi-am cumpărat strict produse alimentare, alea tradiționale, scumpe la noi. (Și câteva beri care lipsesc cu desăvârșire din gama existentă pe piața din Romnânia) Am momente în care “răsfoiesc” paginile de internet și magazinele online care oferă clienților produse la preț redus. Tot anul! Siteurile de reduceri cum le zice mama, fac parte din plăcerile mele vinovate. Zilele trecute mi-am achiziționat un set de cuțite mișto, la 39 de ron, în condițiile în care prin magazine prețul sare de 150 ron, deci o reducere de 74%!
De reduceri ai parte dacă ești norocos. Că în rest nu prea am încredere în ofertele extraordinare, decât alea care vin însoțite de motivații.
Sunt curios cum procedezi, cum faci față reducerilor(zâmbesc trist, foarte puțini oameni pot spune că își mai permit luxul să colinde magazinele în vânătoarea pentru prețurile mici) și mai ales dacă ai încredere în ce zice comerciantul.
Hai să dezbatem împreună acest subiect, poate vom învăța împreună că de cele mai multe ori, perioada reducerilor în magazine nu este decât un fâs!





Cred ca este ceva psihic. Eu ador sa rascolesc cosurile cu haine prin magazine. De foarte multe ori plec cu mana goala pentru ca nu gasesc nimic interesant. Preturile sunt reduse la obiecte care nu ma intereseaza. Recunosc ca am mai prins reduceri foarte misto la incaltaminte si am fost mai mult decat incantata.
Dani multumesc ca ti cu noi! :)) Barbatii au impresia ca doar pentru noi facem cumparaturi. Sincera sa fiu, chiar sunt adepta reducerilor si vanez magazinele in momentele cand se fac lichidari de stoc. Imi dau seama repede cand un produs este cu adevarat redus, sau o campanie facuta de comerciant. Ca doar nu sunt proasta! :))))) Seara frumoasa!
Sunt si eu destul de atent si incerc sa profit de ofertele bune.