Toamna asta este foarte complicată. Încerc din răsputeri să o ignor, să găsesc resursele necesare . Le-am găsit întodeauna, de ce să nu le găsesc și acum?
Când ești înconjurat de probleme, realizezi că ești puternic și depui tot efortul posibil, însă nimic nu compensează sentimentul singurătății, momentele alea în care realizezi că oamenii din jurul tău sunt diferiți de cum îți imaginai, că oamenii ăia cu care ai petrecut clipe frumoase, sunt mult prea preocupați ca să te sprijine măcar cu un telefon prin care să te întrebe dacă ești bine. Și nu realizezi asta decât în momentele în care simți că ceva lipsește. Îți lipsește tot ce credeai că ai mai frumos în viață.
Nu m-am ascuns niciodată de voi. Ne-am citit ani de zile, am discutat prin comentarii, ne-am înțeles. Nu vă ascund nici acum faptul că nu știu să gestionez corect perioadele de criză, că sunt o persoană foarte slabă. Nu m-am plâns aproape de loc in cei peste 30 de ani de viață, dar perioada asta nu mai sunt impresionat de nimic. Oare trec spre un alt prag? Ăla al maturității? A venit vremea?
Sunt setat să nu primesc sfaturile nimănui. Pur și simplu acționez după ceea ce simt, nu mă poate influnța nimic. Poate că aici am greșit întodeauna. Că principiile mele peste care nu am putut să trec, nu au fost chiar cele mai corecte sau benefice pentru mine.
Sunt momente în viață în care zâmbim atât de fals, încât ne doare. Bucuria lucrurilor mărunte o pierdem cu timpul.





Chiar discutam seara trecuta cu Anca despre tine. Ne-ai ajutat pe toti in tot acest timp și din pacate nu putem face nimic pentru tine. Eu sunt ingrozita ca tu suferi atat de mult pentru lucruri la care nu trebuie sa te concentrezi acum. E perioada in care trebuie sa ramai sprijin pentru cei dragi, acum cand au nevoie mare de tine. Te rog să îți revi Daniel. Sa gasesti resursele necesare sa faci fata la probleme, sa nu lasi nimic sa distruga omul care a facut atat bine in viata lui. Nu pot sa fac nimic altceva decat sa sper alaturi de tine.
Mulțumesc Oana. Vezi tu… Nu sunt eu atât de jos precum par. Însă din păcate mai trecem și prin astfel de stări și experimentăm o grămadă de sentimente de care nu credeam că există. După cum spuneam în articol, cred că totul este strâns legat de gestionarea situațiilor. Momentan sunt obosit. Foarte obosit. Nu contest că mâine am să mă trezesc cu o altă stare. Dumnezeu știe.
Vin momente dinastea inevitabil. Eu am descoperit că cel mai bun remediu este să strângi 5-10-15 prieteni și să fugi undeva un weekend la munte. Iar când te întorci, parcă problemele au dispărut.
Tot ce pot să fac, e să promit că nu îți las timpi morți când vii în Oradea ca să te gândești la probleme…
Mulțumesc Bogdan. Oradea vindecă întodeauna.
stiu despre ce vorbesti si nu pot spune decat ca vor veni si alte vremuri. doar nu-ti pierde speranta. stiu ca niciun cuvant e fara de folos acum, doar voiam sa stii te citesc, te respect, te admir si daca pot sa fiu alaturi de tine cumva, da-mi un semn
Dani lasa tampeniile! Tu nu esti asa. Tu nu esti slab!
@Rasvan mulțumesc mult.
@Cornel. Pai poate aici este si problema. Că foarte mulți nu înțeleg că sunt totuși un om normal, cu bune și rele.
Important este sa stii cat de puternic esti si in momentele in care esti dispus sa uiti de aceste lucruri. Chiar daca nu vezi multi te sprijina si iti vor binele, astfel trebuie sa le arati ca poti sa invingi obstacolele si ca esti puternic. Nu trebuie sa te gandesti la persoanele care nu te sprijina sau nu iti vor binele. In primul rand trebuie sa traiesti pentru tine si dupa pentru cei care te sprijina. Uita de celelalte persoane, deoarece nici nu merita sa le oferi atentie.