Îmi amintesc cu drag de primul copac pe care l-am plantat când eram mic. Nu prea înțelegeam foarte multe, totul era plăcut că eram alături de colegii de școală sau satisfacția că nu făceam ore.
Zilele trecute, absolut întâmplător, am revăzut copacul pe care l-am plantat în urmă cu vreo 20 de ani. Și parcă toți anii ăștia i-am retrăit în câteva clipe, multe momente de care încă mă bucur, dar și momente de care nu doream să-mi aduc aminte.
M-am născut cu speranță și oricât de încercat sunt, nu îmi permit să o pierd. Mă agăț de fiecare indiciu, trăiesc fiecare clipă și încerc de fiecare dată să-mi demonstrez că sunt un om bun, că sunt mai puternic decât orice suferință, că cei din jurul meu trebuie să vadă în ochii mei bucurie. Mai am multe de învățat, dar nu am să reușesc niciodată fără cei de lângă mine!
