Că trăim într-o lume destul de aspră am învățat, mai avem de lucrat doar la partea în care trebuie să fim mai sensibili la persoanele din jurul nostru, la oamenii care au cu adevărat nevoie de sprijin și consider că nu este niciodtă prea târziu să ne arătăm solidaritatea, fie ea și prin gesturi mici. Să fim fericiți că avem ce pune pe masă, că suntem sănătoși și ne putem bucura de viață, alții sunt atât de necăjiți încât fiecare zi este o reală luptă pentru supraviețuire. O luptă care de multe ori este copleșitoare.
Misiunea Speranta pentru Romania este o Asociație non-guvernamentală, non profit, organizată pe baza de voluntariat și dedicată acțiunilor caritabile și sociale în sprijinul celor mai vulnerabile categorii sociale. M-am uitat pe site-ul lor și dincolo de tristețea fiecărui caz în parte, am reușit să găsesc puterea necesară de a mă bucura din tot sufletul pentru fiecare caz rezolvat. Și cum să nu menționezi într-un mic articol astfel de oameni? Și dacă te întrebi cum poți ajuta, există întodeauna metode. Direcționeaza 2% din impozitul pe venit, bani care intră în visteria statului dacă nu faci ceva cu ei. Procedura este extrem de simplă, ai de completat cererea 230, este disponibilă aici. Lucrând în sfera ong de câțiva ani, observ că foarte mulți oameni doneaza și poate sunt cel mai în măsură să vă spun că fiecare ajutor contează. Îmi aduc aminte cu drag de primele acțiuni ale noastre, o acțiune de suflet prin care am reușit să aducem un mic zâmbet pe fețele unor oameni necăjiți de la un centru de vârstnici din Arad. Momente ca astea le păstrezi foarte mult timp în suflet, te hrănesc și te fac să treci mai ușor peste toate problemele vieții. Când faci totul cu drag și necondiționat, nu prea sunt cuvinte care să redea exact satisfacțiile primite. Întreba cineva ce se întâmplă dacă donează 2% din impozitul pe venit unui ong? În primul rând ai satisfacția că banii ăia ajung acolo unde este nevoie de ei, că oricum statul îți retrage suma respectivă și este păcat să nu oferi posibilitatea ca cineva să beneficieze de sprijinul tău. Înțeleg că trăim vremuri grele și parcă nimic nu te impresionează, de aia este necesar să învățăm să ne folosim de resurse care indiferent ca nu facem noi nimic, sunt risipite pe căi necunoscute.
De cele mai multe ori și un măr pe care îl oferi unei bătrâne pe stradă spune totul despre tine. Dacă ai vreodată ocazia să ajuți pe cineva, fă-o cu tot dragul. Îți va face sufletul mai curat și vei învăța că indiferent de problemele tale, cineva pe lumea asta suferă mai mult decât tine.





parca am uitat sa scoatem din noi si gramul acela de bunatate,numai mizeri scoatem mai tot timpul…