Gifted Children – Educație pentru Arad

February 23rd, 2013 scris de Daniel M.

elevi

Pe Monica Schillinger am cunoscut-o acum câțiva ani și în urma unor colaborări am ajuns să o cunosc mult mai bine și mai ales să lucrăm împreună la diferite proiecte implementate de organizațiile noastre.

Astăzi am reușit în sfârșit să-i “smulg” câteva răspunsuri la întrebările pe care le aveam în gând și sper să vă placă dialogul cu ea.

Ne-am cunoscut oarecum prin intermediul Asociației Gifted Children. Poți să-mi spui cu ce se ocupă organizația în care activezi?

Asociația are ca scop general crearea unui climat educațional și de asistență socială favorabil dezvoltării capacitaților generale și speciale ale copiilor și tinerilor dotați, superior dotați și supradotați. Copiii și tinerii cu aptitudini înalte au atât daruri cât si trebuințe specifice ceea ce le determină nevoia de programe educationale și de asistență socială diferențiate față de cele oferite prin programele obișnuite.

Deci mai exact vă ocupați de identificarea tinerilor si adulților capabili de performante în orice arie de activitate utilă societății?

În linii mari da. Capacitățile înalte constau în interacțiunea dintre inteligența generală supramedie, nivele înalte de angajare în sarcina și de creativitate care funcționează într-un sistem al influențelor corelate dintre lumea internă și cea externa, în cadrul cărora se disting câte trei arii importante: imaginea de sine, dezvoltarea afectivă, vectorii atitudinali și respectiv, școala, familia și grupurile sociale de contact.
Asociația pledează pentru promovarea unei concepții integrative asupra asistenței educaționale și sociale: filosofia promovării talentelor, teoria psihopedagogică asupra genezei și procesualitații dotării aptitudinale supramedii, sistemul de politică a educației talentelor, strategia de asistență psihopedagogică, de consiliere și de intervenție educatională și socială.

Sunt curios cum sunt identificați acești tineri capabili de performante înalte…

Nu este foarte ușor și în același timp nici foarte greu. Sunt cadru didactic și identific cu ușurință tinerii care se deosebesc prin inteligența lor. Implementăm mereu diverse programe prin care implicăm tinerii, elevii, încercăm să punem în valoare talentul și inteligența lor, astfel să reușim să oferim o “pistă de lansare” tinerilor care au nevoie de ajutorul nostru.

Care sunt obiectivele generale ale organizației? Știu că aveți foarte multe proiecte și mai ales că există o colaborare strânsă cu alte organizații din Arad.

Lucrăm foarte mult pentru formarea și activarea prin politici publice a unor rețele de cooperare locală, națională și internațională pe linia afirmării, promovării sociale și consacrării talentelor, între instituții, organizații și asociații culturale, confesionale, profesionale, economice, turistice etc.
Identificarea unor modalități de a veni în sprijinul moral, profesional și material necesar copiilor și tinerilor cu capacități înalte și al specialistilor și educatorilor antrenați în promovarea talentelor.

Ce tipuri de activități sunt întâlnite în Asociația Gifted Childeren?

În ultimii ani ne-am implicat foarte mult în proiectele demarate, credem cu tărie în voluntariat și dorim să arătăm celor din jurul nostru că totul devine posibil atunci când printre oameni există solidaritate și mai ales voință. Implementăm diverse programe de asistență psihopedagogică și socială pentru categoriile dezavantajate material, social, cultural, etc. Încercăm mereu să avem un transfer de experiență educațională și de promovare a talentelor prin ONG-uri. Punem foarte multă pasiune în ceea ce facem și satisfacțiile ne ajută să fim uniți, solidari și mereu în căutare de soluții pentru rezolvarea anumitor probleme.

Am înțeles că în acest an există o colaborare strânsă cu ABA – Asociația Bicicliștilor Amatori din Arad. În ce constă mai exact această colaborare?

Salut inițiativa celor de la ABA. Îmi place foarte mult să merg pe bicicletă și era necesară o astfel de organizație care să adune la un loc oamenii care au în comun această pasiune. CicloMartisor îți spune ceva? Este un proiect implementat de ABA și mă bucur că putem și noi ajuta. Bicicliştii Arădeni vor împărţi 1000 mărtişoare confecţionate de copii de la Asociaţia Gifted Children cu ocazia primei zile de primăvară din 2013.

Surprize pentru 2013?

Surprize sunt… Implementăm și în acest an câteva proiecte frumoase, despre care am să-ți ofer toate informațiile necesare la momentul potrivit.

Cine poate activa ca membru/voluntar în Asociația Gifted Children?

Oricine. Toți cei care doresc să schimbe mentalități în societatea în care trăim. Ușa noastră este deschisă pentru toți cei care doresc să se implice în activitățile pe care le avem.

Tags: , ,

rss

3 Comentarii la “Gifted Children – Educație pentru Arad”

  1. Sabina Demian says:

    Foarte frumoase activitatile lor. Am lucrat cu doamna Monica la diferite proiecte si mi-a placut foarte mult colaborarea cu ea. Ma bucur ca exista oameni care au inteles ca este foarte mare nevoie de informatie si de sprijin pentru acele persoane care au nevoie de sprijin.

  2. Anca says:

    Nu am auzit de ABA pana acum. Ce fac ei mai exact?

  3. Daniel M. says:

    @Anca pregătesc un material și cu ei. Sunt oameni tare faini. :)

Scrie un raspuns