Mi-am găsit doza perfectă…

October 4th, 2013 scris de Daniel M.

tumblr_mu3if8cUlb1rc6t3fo1_400Răceală, stări confuze și sunete ciudate din interior. Mă acopăr cu o pătură moale și sper să găsesc căldura vindecătoare. Mi-am găsit doza perfectă. Ceai cu scorțișoară, bureți moi de Haribo și șervețele aruncate peste tot. Îmi trăiesc boala într-un haos complet. Urăsc să-ți amintesc mereu ce îmi face bine, tu urăști să mă găsești vulnerabil în astfel de momente.

Mă uitam la oamenii de pe stradă. Oare când vor învăța să zâmbească așa ca noi? E atât de simplu să trăiești simplu, să iubești simplu, să dăruiești exact ce primești. Nici măcar gândul că într-o zi am să te pierd nu mă îngrozește. E firesc, e uman să-ți las aripile întregi. Azi mă iubești atât de mult încât ne doare pe amândoi și delirul ăsta nu îl provoacă boala caracteristică anotimpului, e dependența de tine, de momentele în care noi suntem un întreg doar împreună.

M-am obișnuit în momentele mele de sinceritate să accept defectele tuturor. Omit să mai caut cauze, privesc doar lucrurile care întradevăr îmi fac bine cu adevărat. Am înjurat mereu adio-urile și de fiecare dată când oamenii plecă din viața mea, realizez că ești mereu acolo. Stâlp până la capăt, indiferent de ce fac și ce zic. De o mie de ori, într-o mie de feluri. Așa dragoste primesc de la tine. Nerostită, trăită și consumată până la epuizare zi de zi, azi mai mult decât mâine, mâine întodeauna diferit.

Mă pot baza întodeauna pe fericire. A mea. O trăiesc mai mult decât trebuie lumea din jur să știe. Mă pot baza întodeauna pe două brațe calde și un capăt de pătură moale și roșie, biscuiți găuriți și căni mari, cu lapte, primite cadou la aniversări stupide. Ți-am spus că nu mi-am numărat niciodată anii?

Privesc prin albume prăfuite. Caut momente care să-mi aducă melancolii dulci. De dor. Alea pe care le trăiești doar o singură dată în viață, apoi faci eforturi disperate să le păstrezi intacte.

Mă încolăcesc de durere impusă,tuse nebună și insistentă, bucăți mari de ciocolată pe noptieră și pastile mici, roși, amare. Multe.

M-a luat prin surprindere viața. De prea multe ori. Oamenii care vin să mă țină în brațe câteva secunde sunt cei care au avut nevoie de mine. Eu de ei și tot așa. Cei care nu m-au uitat fac tot posibilul să-mi amintească asta, de peste mări și tări, aici aproape. Irelevantă distanța asta. Îmi amestec prea mult gândurile așa cum sunt și personajele, amestecate.

Un comentariu la “Mi-am găsit doza perfectă…”

  1. Mala says:

    Daca melancolia e invelita bine si-n scortisoara si miere atunci iese ceva de bine intr-un final. Ca muzica dinlauntru cu greu se aude afara…

Scrie un raspuns