Casa mea

December 10th, 2014 scris de Daniel M.

V-am mai spus în articolele trecute că în această vară m-am ocupat mai mult de locuință și am încercat să-i pun o amprentă personală mult mai puternică și mai aproape de personalitatea mea. Sunt de părere că locuința este spațiul nostru intim și este mult mai mult decât o duzină de pereți, drept pentru care trebuie să
încercăm să creeem atmosfera potrivită pentru ca locuința să ne reprezinte în totalitate. Și întodeauna acest lucru nu este foarte ușor. Primul lucru pe care trebuie să îl avem în vedere este spațiul de care dispunem, mobilierul pe care urmează să îl alegem trebuie să se potrivească cu spațiul pe care îl avem la dispoziție. Mobila expansivă nu se potrivește cu spațiile înguste și este mai mult decât indicat să alegem o temă pe care să o aplicăm în fiecare cameră pe care dorim să o mobilăm. Living-ul este de regulă zona în care îți petreci cel mai mult timp cu familia, drept urmare trebuie să alegi mobila în funcție de preferințe și destinația respectivei camere. Am încercat să fac în așa fel încât totul să fie într-o oarecare concordanță și mai ales să ne ofere o stare anume, starea aceea pe care o ai când ajungi acasă după o zi de muncă! Pe www.mobcenter.ro  am găsit câteva modele deosebite. Și sper ca alegerile mele să fie exact ceea ce este nevoie pentru personalizarea locuinței mele.

Ceea ce este mai important, nu trebuie să uităm de tendințe! Și dacă ținem cont de ele, nu înseamnă că renunțăm la stilul personal. Eu de exemplu am încercat să fac din bucătărie un open space, o bucătărie deschisă care să comunice într-o oarecare măsură cu celelalte camere din jur. Zonele multifuncționale sunt în general mult mai aerisite decât anumiți pereți.

Cei care locuiesc la casă au avantajul că se pot bucura mai mult de lumina naturală, o mică zonă de boudoir conferă locuinței eleganță și se poate realiza chiar și cu un buget restrâns. Personal ador finisajele din lemn brut, sunt ideale pentru stilul rustic.
În ultimii ani am observat că se poartă foarte mult alb și negru. Este totuși o combinație îndrăzneață în amenajările interioare. Dacă schema cromatica se rezuma la alb-negru, poți apela cu succes la modele geometrice sau chiar imprimeuri. Cu toate astea trebuie să ținem cont de o dozare echilibrată a celor două nonculori, asta pentru că negrul conduce la o ambianță rece și de cele mai multe ori foarte obositoare. Prea mult alb denotă lipsă de personalitate. Cu toate acestea, contrastul alb-negru este elegant și elaborat. Avem nevoie doar de puțină imaginație! Vă doresc și vouă multă răbdare în aventura numită amenajare interioară, să nu uităm că vorbim de locul pe care îl numim acasă, asa că trebuie să facem tot posibilul să îl personalizăm în așa fel încât să confere aspecte ale personalității noastre. Sunt convins că rezultatele sunt spectaculoase și dacă nu deținem cunoștințele necesare să facem singuri acest lucru, putem apela la specialiști. Mult succes vă doresc!

Scrie un raspuns