Generaţia noastră are un avantaj enorm faţă de părinţii şi bunicii noştri. Pe vremea lor, tehnologia făcea primii paşi în cursa către viitor. Se făceau descoperiri extraordinare, iar limitele se îndepărtau cu fiecare invenţie. Acum, însă, acei paşi au devenit un sprint demn de Usain Bolt. Avantajul de care spuneam este faptul că, spre deosebire de epoca trecută, acum, invenţiile ne sunt disponibile nouă, ca public devorator de nou, aproape instantaneu.
Nu cred că mai miră pe nimeni avansul tehnologic orbitor. Sunt gata să pun pariu că tu, cititorule, ai schimbat în ultimii ani zeci de gadgeturi. Iniţial le vedeai drept ultimul telefon/calculator/laptop/player video de care vei avea nevoie vreodată. După câteva luni, în schimb, totul se schimbă. Ti minte cand aparea Steve Jobs la o conferinţă la câteva mii de kilometri depărtare, dezveleşte un nou şi inovator produs şi peste noapte apar zeci de altele care îl copiază în cel mai mic detaliu. Şi uite aşa ajungi să-ţi priveşti micul gadget cu alţi ochi, gândindu-te cât de demodat e.
Să nu mă înţelegi greşit, e bine, chiar foarte bine că se întâmplă aşa. Dacă până acum tehnica avansa pe timp de război, mai mult de frica inamicului, să nu cumva să te întreacă, acum capitalismul a făcut din acest avans o luptă mai dreaptă.
Totuşi, e şi-o parte proastă, pe care o resimţi pe propriul buzunar – dacă vrei să ţii pasul cu toate aceste modificări trebuie să te scuturi de ceva bani în fiecare lună. Puţin aici, un pic acolo şi ajungi să te implici financiar în jocul ăsta mai mult decât trebuie, cumpărând toate electronicele cu „i” în faţă pe care le vezi. (more…)