M-am gandit foarte mult pe ce pozitie ocupa blogul in viata mea si oamenii care ma citesc. In ultima perioada sunt organizate foarte multe evenimente – Blog Trip, conferinte, suete 2.0, etc. Sunt invitati foarte multi bloggeri care au ceva de spus… din pacate nu si de invatat.

 Zic asta pentru ca in spatele a "20 de minute" de vorbarie stau ani de munca, de socializare, de online. Nu poti invata nimic daca participi la eveniment doar pentru ca speri ca 50% dintre participanti spera sa-ti de-a un link, sa-ti faci o poza cu  B. Voicu sau alergand cu aparatul foto dupa Zoso. Am observat ca "blogosfera aia minunata" sta ascunsa.

-Nu am o viaţă perfectă. Nici pe departe. Nu am prieteni perfecţi. Nici atât. Oricând mă pot trăda cum unii au făcut-o. Oricând mă pot răni şi s-a văzut. Oricând mă pot dezamăgi şi nu am nici o îndoială. Dar nu am să trăiesc cu gândul că mă paşte o nenorocire, nu am să trăiesc cu gândul la defectele mele sau ale lor, nu am să analizez răutatea şi atacurile înconjurătoare şi nici nu am să las neîncrederea nefondata în gândurile mele. Am să mă bucur de zâmbetele lor şi-am să cred fiecare idee, declaraţie şi compliment. Am să îi cred ideali până la proba contrarie pe care nu o caut. O vor arăta singuri dacă e cazul. – zice Oana intr-un post.

-Eu am vrut să mă fac când o să fiu mare (în ordinea asta): librar, vânzător de panglici si mărgele, rabin, profesor de sport și pianist. Nu mă nemulțumește că n-am devenit nici una, nici alta, m-ar nemulțumi etern în schimb să uit să-mi pun întrebarea asta sau să n-am nici un răspuns cu zâmbetul pe buze când o aud. – scria Octavian acum cateva zile.

Sunt abonat la o gramada de bloguri care nu sunt foarte cunoscute. In fiecare zi descopar cava nou, persoane care scriu foarte frumos, persoane care iti inspira ceva. Cum iti dai seama ca un om este minunat? Citind. "Anonimii" au un mod frumos de prezentare. Cu fiecare articol postat descoperi ceva despre autor.

 Cu timpul aceste persoane devin mai mult decat "anonimii aia"… devin intr-o oarecare masura prietenii tai imaginari intr-o lume a blogului in care principala rugaminte a fiecaruia este schimbul de link. Si poat Imi este dor de lucruri noi, de oameni noi, de posturi anonime.

 Nu vreau intalniri reusite, nu vreau conferinte despre $$$$ din blogareala, nu vreau aplicatii XXY si nici popularitate.  Acum vreau doar o cafea, o tigare si pofta de carte. :) 

Da… Astazi este ziua mea. Cer permisiunea de a lasa balta blogul putin timp.

Ne-am apucat de gatit. Adica Ene cu Remus. Eu butonam telefonul si faceam poze. Dupa tura de noapte sunt prea obosit …

20.44 – Astept musafirii… Nu am dormit deloc… Ene prepara niste banane prajite… la desert. Mie nu imi plac. Nu voi manca.:)  

Dupa cum ziceam cu ceva timp in urma, de astazi blogul ruleaza cu o noua tema. Multumiri (multe) lui Gabi!

Va place noua tema? Mai am de modificat unele chestii, trebuie gasit si un logo adecvat si blogului!

Maya foloseste Fav20! Poza este facuta cu asta.

… Vin clientii. Se aseaza la o masa si asteapta cuminti ca unul dintre ospatari sa ajunga la ei.  Vine o tipa. Frumoasa foc, cu sani mari, partiali dezveliti si tot tacamul.
Restaurantul este unul dintre cele mai renumite restaurante de lux din Arad, undeva la etajul 5, intr-o cladire de sticla. Aradenii isi vor da seama und este. ( Nu este Astoria )

Si revin la tipa respectiva! In timp ce ofera meniurile celor 4 personaje, intreaba daca aduce ceva de baut, conversatie in romaneste. Francezii se uita unii la altii, borborosesc ceva si spun domnisoarei, in engleza, ca nu au inteles ce a zis.  Domnisoara se prinde ca nu au inteles si incepe sa le faca semn cu degetul, da, ca atunci cand intrebi pe muteste daca vrei sa bei ceva. Parizienii au inteles si au inceput sa rada in hohote.
Cand au inceput comanda pentru mancare am bufnit in ras si am incercat sa nu par foarte penibil. Eram la doua mese distanta de ei si auzeam perfect conversatiile dintre ei si domnisoara…
Discutia a fost foarte lunga. Desigur, fata nu a zis nici un cuvant in limba engleza ( nu cer franceza…) si ei desigur ca nu au inteles nimic.

Consider ca este mai mult decat jenant sa angajezi o persoana care sa se ocupe de clientii tai si nu stie nici macar un salut intr-o limba de circulatie internationala. Spun asta pentru ca majoritatea clientilor din localul respectiv sunt straini. Romanul de rand nu isi permite un astfel de restaurant.

Ce conteaza mai mult? O pizda super dotata, dar care nu vorbeste bine nici romaneste? Sau o fata mai stearsa, as insa la limbi’ si care sa se joace cu gusturile si banii celor care calca pragul localului?

Când ziceam şi eu că duc lipsă de vizite, hop şi vizitatorii!:))

În rest, la Arad este cald.  Ploaia aia de ieri a trecut.  Simt un iz de plictiseală pe aici.  Maya mi-a ros şireturile de la adidaşi…. Poate că este  bine să dorm puţin.

Tocmai m-am întors de la concertul lui Bănică Jr. Cu toate ca nu sunt foarte mare fan al lui, mi-a placut enorm spectacolul şi le-a placut şi arădenilor care aproape l-au călcat în picioare la finalul concertului.
Bănică a fost întors înapoi pe şcenă de către puzderia de oameni care au început să urle ca din gură de şarpe… şi au urlat până Juniorul a venit înapoi, de ruşine cred.
Nu l-am mai văzut cântând live pănă acum. Aduce publicul în delir moşulică ăsta! Am avut o grasă lângă mine care ba urma să leşine, ba urla ca disperata şi o serie de chestii de astea isterice. Dacă boxele din apropierea şcenei nu m+au surzit… soprana asta încă îmi provoacă fiori reci.
Nu mi-a plăcut tărănismul din jurul şcenii. Tarabe cu mici, halbe de bere si fomişti care se bateau pentru bucăţelele de carne aflate pe grătaru unsuros. Un fum gros, usturător… până şi Bănică a făcut aluzii la fumul ce-ti tăia respiraţia. Si cu toate astea, repet, mi-a placut.
După concert toată lumea a năvălit pe urmele lui Banică. Cei aproximativ 15 gardieni ce au avut misiunea sa-l excorteze pe Elvis la maşină, nu au fost suficienţi ca să ţină frău poporului, fetelor mari şi a doamnelor isterice, una din caracteristicile menopauzei.  În final l-au închis în WC!!! Altfel rămânea zâna fără soţ.

Şi Bănică să nu îţi pară rău că ţi-au sfăşiat cămaşa de pe tine… ai plecat acasă ca un star, dar şi cu câteva mii de euro în buzunar. Bravo!

(more…)

“Ai un obiect electric indispensabil ? Ce faci daca se strica?

Spune care este si poti castiga 150 RON.

Regulament:

Concursul se desfasoara de azi pana pe 30 Mai 2009 la ora 24.00.

Scrie un articol pe blogul tau despre un obiect electrocasnic care il consideri indispensabil. Pune link aici ca sa stim. Noi scriem un articol pentru fiecare link primit. Votam articolele si vedem cine castiga. Daca nu ai blog si nici nu vrei sa-ti faci, scrie un comentariu aici si il publicam noi cu detaliile de rigoare. A, o precizare, cine voteaza, scrie si un comentariu la articol ca sa ne nu dea cu virgula la sfarsit (Nume/ iP = un vot). Premiul il trimitem pe 1 iunie prin OP sau mandat postal.”

Mi-a placut intodeauna de oamneii astia ca au facut concursuri frumoase. Pur si simplu nu s-au gandit la linkuri si alte chestii.  Acum daca este sa raspund eu la intrebare…  celebrul bec electric imi pare indispensabil. Fara lumina…  ca si asa sunt chior. Voi ce parere aveti? Dupa ce obiect electric indispensabil ai suferii mult de tot?  Hai, ca sunt curios.

Participa la  concurs…  Stiu ca mai sunt cateva zile doar pana la final, dar merita.  Asa ca fuga, fuga pe concurs. Mi-am uitat diacriticile acasa. Sunt undeva la tara, la mama.

Azi am fost foarte nervos. Maya era să moară. Se pare că a mâncat ceva… ierbicid/insecticid, ceva de genul. A stat mai mult de o oră în perfuzii, este întepată peste tot de la ace!
Era să-mi moara in brate. Daca mai întarziam puţin nu se mai putea face nimic. Sunt disperat, dar a trecut.  Acum doarme pe picioare la mine. Sper să se facă bine şi să nu avem probleme în viitor datorită “experienţei” …
Pactic nu ştiu ce a paţit. Cu siguranţă a găsit ceva în curte şi a mâncat… mâine aşteptăm analizele, la noapte o să-i mai fac injecţii.

… ieri era vesela!