Avem nevoie de:

bacon, o capa rosie, patrunje verde, sare, boia dulce

Initial preparam galustele exact ca pentru supa si dupa ce acestea sunt fierte, arunci zeama.
In paralel tai baconul cubulete si il pui la calit alaturi de ceapa rosie. Dupa ce totul este bine calit, adaugi o lingurita de boia, sare dupa gust si adaugam galustile. Amestecam totul si presaram cu patrujnel tocat foarte marunt si de preferinta proaspat.  Radem cascaval peste toata  compozitia si suntem gata de masa!

Eu mananc cu paine prajita aceasta specialitate si nu ma satur niciodata de acest preparat. Pofta mare!

Povestea este una simpla. Ivan Vasilievici Lomov ii cere mana domnisoarei Natalia Stepanovna intr-un mod amuzant si original, piesa reuseste sa-ti aduca zambetul pe buze inca din primele minute!

Spectacolul „Cerere în căsătorie”, după A. P. Cehov nu trebuie sa-l ratezi daca ai ocazia sa-l vezi!

Maia mea face parte din “Familia Mopsilor” si este cu succes cel mai frumos exemplat pe care l-am vazut. Orice cioara isi lauda puiul!

In trecut aceasta rasa era crescuta de imparatii chinezi. Mopsii sunt urmasii lui “Pai” si slava domnului ca si ei au urmasi!

Germanii au numit aceasta rasa Mops, englezii Pugg… Astfel astazi numele rasei este Mops-Pugg-Carlin!

In Italia nu stie nimeni de Mops! Acolo “Carlino” este numele asociat acestei rase. Numele de “Carlin” i-a fost dat de Carlino, un artist de la “Comedia dell Arte” care interpreta rolul lui Arlequino!

Cu toate ca are figura urata in comparatie cu alte rase, cutele mari si adanci de pe frunte confera figura inconfundabila a rasei.

Respira greu si zgomotos,ca un astmatic. Daca il scoti la plimbare risti ca majoritatea persoanelor de pe strada sa-ti atraga atentia ca acest caine este chinuit, ca are nevoie de apa. Pana sa cresc aceasta rasa si eu credeam la fel.

Avantaje? Nu stiu daca este termenul potrivit. Pot spune insa ca sunt un om mai responsabil dupa 8 ani de crescut mopsi. Pe Maia, mama ei… Am parte de atata dragoste, mult mai multa decat ofer eu. Te iubesc neconditionat animalele, simti asta din comportamentul lor.

Ei bine… spuneam ca animalele de companie te fac mai responsabil! Nu un caine se adapteaza dupa cerintele stapanului, stapanul se adapteaza dupa caine. Vorbesc pur si simplu de cainele pe care il cresti de drag, care iti ofera in fiecare zi portii de fericire prin simpla lui prezenta.

Maia mea are nevoie de atentie speciala. Nu suporta sa nu fie bagata in seama si este suparacioasa. Nu musca, nu face “crize” dar devine trista daca nu este in centrul atentiei. O mai motivez din cand in cand. Daca mie imi plac capsunile la nebunie… ea adora sa doarma cu mine. Cu toate ca nu are voie in pat, din cand in cand (atunci cand jumatatea nu este acasa) se tolaneste sub patura alaturi de mine. Este atat de fericita si fac pe neinteresatul. Sunt la fel de fericit si eu!  Iasa in plimbari scurte de cateva ori pe zi. Alearga ca o disperata si are atata energie incat daca nu esti obisnuit cu ea… te dispera. O pofta de viata nebuna, intr-un corp paros de 8 kg.

Parul? Naparleste! Casa imi este plina mereu de par. Necesita periaj aproape zilnic si daca iubesti aspiratorul este perfect.

Mananca ca o disperata. Niciodata nu se satura si m-ar trada pentru o feliuta de salam. E drept, pret de cateva secunde. Primeste mancare “la gramaj” si evitam astfel obezitatea.

In concluzie… cainele a trecut de mult pragul de animal de companie, cel putin in cazul meu. O iubesc din tot sufletul si primeste doza de atentie de care are nevoie.

Responsabilitatea este foarte importanta si am devenit sensibil la cazurile in care animalele sunt maltratate. Totul este diferit in momentul in care ai langa tine patru picioare!

Tu ce “animal” ai?

V-am mai zis ca ma las de fumat? Da. Dar nu am reusit. Probabil intr-un univers paralel am sa reusesc. Sunt convins de asta.

Nu imi plac oamenii care renunta prea usor la visul lor pentru ca… Eu stiu, este atat de simplu sa traiesti cu incredere in tine.  Imi spunea cineva ca sunt un singuratic si in momentele in care chiar sunt singur, stiu ca asa este. Dar multumesc ca imi este bine si zi de zi ma inspir din experientele celor din jurul meu.
Tu? Cat de mult risti sau mai bine zis… experimentezi?

Cartea “La solitudine dei numeri primi” o aveam deja in lista de carti citite in limba romana, insa nimic nu se compara atunci daca o citesti in limba in care a fost scrisa initia, limba italiana.

Paulo Giordano  un tanar fizician,  reuseste in scurt timp sa devina foarte popular prin aceasta lucrare si cartea lui a fost tradusa in mai multe limbi, oferind autorului succesul meritat!

Si daca autorul este fizician, cartea nu are foarte multa legatura cu aceasta materie. Poate doar “matematica si fizica vietii” de care fiecare ne lovim la un moment dat, sunt singurele aspecte ce amintesc de studiile lui.

Dupa primele pagini simti ca esti prins de vraja. Expusa in cuvinte asa cum trebuie, relatia dintre parinte si copil la modul general, te va face sa-ti pui foarte multe intrebari.

Protagonistii cartii sunt de fapt victimele unui comportament invaziv. Alice sufera de anorexie, care isi are cauza undeva in adolescenta, boala care din pacate a prins un contur negativ asupra ei. Nu face nimic pentru a se vindeca, ci mai degraba da semne autodistructive.

Mattia, un alt tanar cu probleme, foloseste fiecare ocazie ivita pentru revolte cu propria persoana. Se taie, se inteapa… parca sangele reuseste sa-i curme din chin.

Agonia lor provine din traumele suferite in copilarie si paradoxal, distantarea fata de lume si afectiunile de care amandoi sufera, le confera o pofta nebuna de viata pe care o intelegi doar daca te dedici cartii si involunar traiesti alaturi de personajele romanului.

Este o carte emotionanta, care iti va demonstra inca o data puterea vietii, exemplul clar al dorintei de supravietuire si totusi nu este o carte trista! Am gasit atata putere in aceasta carte, incat chiar daca pare imposibil, nu are cum sa nu iti ofere raspunsuri la care poate niciodata nu te-ai gandit.

Am ales aceasta carte pentru ca Adriana  a facut zilele trecute un “plan beletristic de vacanta” si uite ca vin si eu cu o recomandare, chiar daca am scris despre cartea asta si luna trecuta!   Mai citeste cineva in  ziua de azi? Daca da… ce titluri ai pregatit pentru vara asta?

Si totusi sambata sunt in Timisoara.  A lor desigur… o sa fie cu siguranta o lectie frumoasa in care voi invata ca dincolo de aparente avem nevoie de povesti, de oameni, de tot ce este viu si mai ales in jurul nostru.

“Sambata dimineata m-am trezit cu niste emotii cat casa, insa m-am linistit cand i-am vazut pe toti entuziasmati de plimbarea pe care urma sa o facem prin Timisoara. Insa nimic nu m-a pregatit pentru avalansa de presa prezenta la eveniment. M-au luat ca din oala, sa le dau interviuri, sa le povestesc de ce facem adunarea asta de oameni (pe mine si pe altii, bineinteles, ca era plin de vedete internaute). Oameni care au fost multi, multi de tot (la una dintre numaratori ajunsesem la 52 de oameni care il urmau, entuziasti, pe Dan, ghidul nostru).” spunea anul trecut intr-un articol femeia de dincolo de galaxie. De data asta experimentez si eu senzatiile.

“Timișoara este un oraș al premierelor: prima fabrică de bere din România, primul canal navigabil din țară, primul oraș al monarhiei cu străzile laminate cu lămpi și mai apoi cu gaz, prima rețea de telefonie din țară, primul oraș din Europa cu străzile iluminate electric, primul tramvai electric din România, primul oraș românesc cu trei teatre de stat și multe altele. Un oraș cu o istorie stufoasă care merită descoperită în primul rând de români.

”Prin Timișoara Noastră dorim să atragem atenția asupra obiectivelor turistice cunoscute și mai puțin cunoscute ale orașului, implicând în procesul de promovare comunitatea locală de bloggeri (peste 70 persoane) și marii bloggeri din țară. Timișoara Noastră are ca scop redescoperirea potențialului turistic al orașului Timișoara.” detaliază Cristina Puțan, unul dintre organizatori.”

Sambata 30.07.2011  suntem in Timisoara.  Descoperim orasul asta impreuna? Da-mi un semn daca poti ajunge!

“Din Italia“  a lansat un concurs pentru devoratorii de interneti’  si daca nu iti strica 150 de ron in buzunar, poti participa la concursul organizat de ei.

Deci sunt o gramada de produse pe care le doresc de acolo. Primul pe lista este renumitul parmezan.  Parca nu are gust. Irina poate sa confirme. Este o devoratoare fidela!

Tu ce iti doresti din Italia?

Si daca tot este duminica, ce este mai placut decat rasfoirea unei carti?

Grădina uitată, cel de-al doilea roman al lui Kate Morton, egalează succesul internaţional al cărţii sale de debut, Casa de la Riverton, devenind, în 2008, mai întâi bestseller în Australia, apoi bestseller Sunday Times în Marea Britanie şi bestseller New York Times în SUA. În anul 2009 a fost recompensat cu General Fiction Book of the Year, în cadrul Australian Book Industry Awards (ABIA). Romanele lui Kate Morton sunt publicate în peste treizeci şi cinci de ţări.

În ajunul Primului Război Mondial o fetiţă este găsită la bordul unui vas cu destinaţia Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlineşte douăzeci şi unu de ani, Nell O’Connor află un secret care îi va marca destinul.

Peste câteva zeci de ani, ea porneşte în căutarea adevăratei sale identităţi, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet.

La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moşteniri neaşteptate. Conacul Blackhurst şi grădina sa uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătura dintre cele trei femei, aparţinând unor generaţii diferite, ale căror destine excepţionale se continuă unul pe celălalt.

Gasesti cartea asta in toate librariile, este editata de editura HUMANITAS FICTION. Lectura placuta.

Oare caldura asta deprimanta te face sa-ti acorzi mai mult timp? Suntem plini de altruism de cele mai multe ori si uitam ca avem nevoie de dragoste, cei din jurul nostru uita ca (si noi) avem nevoie de dragoste, de acel te iubesc care cu toate ca este doar un cuvant, avem nevoie de el de cele mai multe ori.

De fiecare data cand a plecat cineva din viata mea, am pastrat partile bune! Astazi usor spre 30 de ani pot spune ca oamenii din viata mea sunt cei mai minunati, aia ce au fost si cei de acum, fiecare cu gramul lui de atentie, fiecare iubit in felul lui.

Este frumos sa-ti cureti o portocala si sa te joci cu amintirile, sa faci pact cu aerul conditionat si sa-i juri ca pret de cateva ore este doar al tau.

Barbatii spun mai greu te iubesc, la fel cum femeile spun ca marimea nu conteaza, cu toate ca subiectele sunt diferite.

Paradoxal… barbatul ofera mai multa afectiune decat o femeie atunci cand iubeste, pentru ca nu crede in iubire decat in momentul in care o intalneste si ce pacat ca prea putini recunosc ca “futurii din stomac” chiar exista… la fel ca si iubirea.

Nu am o statistica, dar cred ca cele mai triste cantece din lume sunt interpretate de femei. Nu voi intelege niciodata ce este in mintea uneia nici daca una dintre ele o sa-mi povesteasca si cele mai ascunse note de care tine cu sfintenie, cuvant cu cuvant, pana la capat.

Sunt in contradictie cu toata lumea pentru ca eu vad iubirea diferit, iubesc diferit, de o mie de ori in o mie de feluri si in viziunea mea nu exista durere/suferinta/chin. Daca o sa iubesti vreodata la fel cum o fac eu, zambeste si aminteste-ti de mine. Abia atunci poate vei intelege ca iubirea nu provoaca suferinta, ci oamenii.

Daca-mi vei spune ca urasti pe cineva si ca iubirea este de vina, am sa rad chiar daca nu iti voi arata asta. In cazul asta nu iubire ai gasit, dar nici nu stiu sa-ti explic ce!

Oamenii din jurul meu sunt minunati, spun iar asta si o voi face de atatea ori in viata asta si sunt sigur ca de fiecare data voi avea aceasta convingere.

Daca iti zice cineva ca niciodata nu o sa gasesti pe cineva ca ea/el trebuie sa crezi si sa nu incerci sa faci comparatii. Suntem unici.

E invaziv până la ubicuitate, pisălog până la nevroză şi vociferant până la delir. Îl vezi unde nu te aştepţi, îl auzi peste tot, îl adulmeci la fiecare colţ de stradă şi pe fiecare culoar de vagon. Însă nici măcar el nu deţine toate pârghiile meşteşugului. E imperfect şi are nevoie de îndrumări.

Exact asta face Ghidul nesimţitului – furnizează reglajele necesare celor ispitiţi de performanţa în domeniu. Sigur, miza lui formativă şi informativă e o glumă. Ghidul nesimţitului vrea în primul rând să amuze. Numai că în spatele tonului ironic al cărţii răsar fapte, întâmplări şi buclucuri de care foarte mulţi dintre noi au avut parte. Şi peste care n-au putut trece doar cu un duş, o casetă cu muzică de relaxare sau o înjurătură bine ţintită. Alte recomandari: Intreaba-ma orice , Jurnalul unui pusti 3,