Ei bine de azi onorez orice orice spectacol la care sunt invitat.  Nebunii de la PrinArad m-au filmat aseara la Karaoke!  (more…)

Foto: Alex Ayaan

In viata fiecaruia dintre noi vin momente cand trebuie sa facem alegeri. Bune sau mai putin inspirate.

Dupa anumita varsta faci compromisuri doar pentru a demonstra familiei ca nu esti un ratat, ca neamurile alea barfitoare nu au foarte multe motive de discutie, ca plozii lui X sunt realizati, la casa lor si castiga o caruta de bani lunar.

In familia mea se poarta astfel de barfe. Nu mi-a pasat niciodata ce crede x si y. Asta este unul dintre motivele pentru care aproape am ignorat relatiile familiare. Nici chiar decesul unei persoane apropiate, la care funeralii particip zilele astea, nu m-au facut sa-mi schimb parerea despre familiile false, oameni superficiali si prezenta intrebare: “Ce zice lumea?”

Daca incerc cativa pasi, sunt foarte aproape de 30 de ani si imi dau seama ca in toti acesti ani am fost foarte singur si frustrat. M-am inecat in tot felul de relatii care mi-au adus sau nu satisfactia, am fugit de oameni, de  societate sau de multe ori… de mine.

M-am refugiat in dragostea pentru animale, in actiuni de caritate, in actele constitutionale ale unor asociatii unde imi fac veacul, in ziarele cu care colaborez si mai nou, aplicatiile Andoid.

Daca nu fugeam de acasa acum multi ani, in acest moment eram un ratat si m-am gandit ani de zile inainte de a face afirmatia asta.

Traiesc intr-o lume in care principiile nu mai sunt la moda. Acceptam tot ce ne este mai comod, chiar daca de multe ori trecem peste principii, indoieli si chiar vise.

Am invatat ca persoanele din jurul meu merita toate atentia mea. Persoanele care indiferent de actiuni, raman fidele si asteapta. Am invatat ca  daca accepti defectele unei persoane atunci poti spune ca o placi cu adevarat. Si nu e nimic mai frumos decat oameni care te iubesc. Care iti arata asta cu fiecare ocazie ivita si nu prin cuvinte sau fapt. Este o chimie pe care trebuie sa o simti. Altfel nu o sa-ti dai seama niciodata.

Noptile incep intodeauna cu o cana de lapte. Dulce, cu miere sau putina sare. Depinde de moment. Adorm spre dimineata cu televizorul aprins. Asa am siguranta ca nu sunt singur cu toate ca mereu este cineva langa.

Ma afund in cartile pe care le citesc. Ma identific cu personajul, cu senzatia.

Viata imi ofera o rezerva constanta de miracole amestecate cu jumatati de masura. Oricat de mult caut sau gasesc, niciodata nu este intreg si lipsurile astea sunt epuizante.
Sunt puternic influentat de cei din jurul meu. Imi plac oamenii, imi plac oamenii buni, calzi. Imparatia mea e mare. Si loc destul!

Nu stiu de ce am impresia ca sunt inconjurat de oameni inteligenti, de frunti descretite si persoane care-mi inteleg fiecare cuvant. Vorbesc in soapta si totusi simt ca sunt inteles.

Cand este prea devreme sau cand este prea tarziu? Cand poti fi cu adevarat sincer si poti spune clar si raspicat ce-ti doresti de la viata? Exista o perioada buna pentru acest lucru? Un moment al zilei, al lunii, al anotimpului? Si vreau cititorule sa-mi zici sincer daca viata ta este aia pe care o visai in copilarie. Care sunt faptele momorabile de pana acum si ce iti face viata frumoasa. E o tema de casa. Gandeste-te bine la raspunsuri!

Moartea Madalinei Manole ne-a bulversat pe toti. Chiar zilele trecute la postul de radio unde prestez ocazional am vorbit despre ea am ascultat cateva piese ce o reprezentau cel mai bine.

Realizez brusc cat de fragili suntem si imi aduc aminte cu amaraciune persoane dragi care au trecut in eternitate in fata mea si realizez ca singurele chestii ce ne tin tari in momente dificile este optimismul. Nu speranta!

Tu ce parere ai? Ce ne tine moralul ridicat  in momente critice? Speranta sau optimismul?

Tinand cont ca perioada asta sunt cu sanatatea in pioneze, am incercat sa-mi schimb total modul de viata si mai ales orele acordate calculatorului. In momentul de fata sunt intoxicat cu atatea medicamente incat am probleme cu stomacul si pe majoritatea dintre ele le vomit. Medicul de familie mi-a recomandat foarte mult fier si mai ales vitamine “in stare naturala” mai ales ca legume/fructe sunt in abundenta pe piata. M-am interesat putin ce este fierul asta de care toata lumea vorbeste. (more…)

De azi pana duminica sunt in Brasov. Daca ajung si la Bucuresti in perioada asta… inseamna ca sunt Superman si reusesc in doua zile ce nu am reusit toata viata!
Atatea chestii s-au intamplat zilele astea caci fac un roman si’l astern aci’ pe blog.

Intreba cineva pe Twitter daca eu dorm vreodata. O sa-i raspund aici.

- Draga prietene,
Imagineaza-ti ca eu sunt un robotel care nu doarme niciodata, nu mananca nimic, poate doar litere pentru ca scrie posturi de pe un HTC prafuit si mereu in spinarea unui tren.
Cu respect.-

Apoi presimt o ploaie de zile mari si nu apuc sa-mi bucur lentilele cu peisage’

Pana atunci… ne invata nenea Dem Radulescu cum sa agati o fata! (more…)

Dragilor cu toate ca sunt plecat si nu am acces la internet foarte mult, am dorit si azi sa fiu alaturi de voi prin cateva randuri. A mai trecut un an de zile si sunt mai batran, dar plin de viata.

Multumesc tuturor celor care m-au sunat astazi, cei care mi-au lasat un mesaj cu La multi ani! La ora cand apare acest post probabil ca-mi inec gatul cu ceva bautura! Sanatosi sa fim! Ne citim, ne auzim si revin cu impresii de la la Mamaia, cu nisip pentru fiecare si scoici pentru persoanele dragi!

Cand lucrezi de foarte mult timp intr-un anumit loc, incepi sa indragesti locatia cu pricina, calculatoarele obosite si colegii cu care razi/te certi/muncesti.
Dincolo de munca mecanica pe care o faci, realizez ca un loc de munca care iti aduce satisfactii (nu materiale, ca na… e criza) care te fac sa uiti de multe probleme, macar perioada in care esti la serviciu.

Dupa doi ani de uzat acelasi scaun imi dau seama ca majoritatea colegilor imi sunt dragi, ca nu suport persoanele pe care ei, astia dragi, nu le suporta, ca suntem oarecum o mica familie “de 8 ore” si suntem fericiti.

Cu sotia sefului am o relatie mai speciala. Pur si simplu imi place tipa asta si de-o buna bucata de vreme o consider prietena. Nu ai cum sa nu iubesti o asemenea persoana si tind sa cred ca sentimentul este reciproc. Amu’ sa nu va sara gandul la prostii. Sotia sefului nu este deloc genul meu. Are mereu toane si trebuie sa fi o persoana foarte calma ca sa ai astfel de sotie. Mda, se potrivesc ei.

De I. v-am mai povestit. Este colega pe care o cunosc ca pe propria palma. Rade mereu, imi povesteste noile cuceriri si (uneori) barfim nesuferitii.

C. este genul de colega care imi spune mereu cand se dau banii! Ma suna saraca de fiecare data!

C. (tot C. da!) este fana MJ. Ne dispera cu starul ei,ba chiar face pe desteapta cu photoshoapa’ si realizeaza diverse trucaje cu MJ.

N. este colegul “direct” cu care lucrez cel mai mult. Este seful de la tehnoredactare si el imi pune diverse fisiere  pe server si rezolvam impreuna problemele ivite. Tot el imi tine locul cand sunt plecat din oras, la fel cum va face la sfarsitul lunii cand plecam la mare. :))

Ca si concluzie, tare fain este sa ai colegi cu care te intelegi de minune! La voi cum este?

Ei bine dragilor stim deja ca viata e scurta, frumoasa si uneori nedreapta. Tocmai vin de la spital unde am internat pe un prieten suspect de leucemie. De fapt este mai mult decat un prieten, este fostul partener de viata cu care am convietuit cinci ani sub acelasi acoperis.

Sper din tot sufletul ca semnalul de alarma sa fie fals si la analize sa iasa totul (relativ) ok. Chestia dureroasa este ca si mama lui are probleme. Este diagnosticata cu cancer de gradul 3, are un rinichi blocat si saraca urineaza printr-un tub “infipt” in zona rinichiului.

Indiferent de cata tarie ai, astfel de chestii tot te doboara, te fac sa te simti neputincios indiferent de ce faci.

Cum te comporti in momente critice? Cum poti face ca ingrijorarea de pe fata ta sa fie mai putin vizibila?