„A fi actor nu este o etichetă, o diplomă pe care ţi-o lipeşti undeva la vedere…”

În orele de lucru Teatrul Arad miroase puternic de fard.  Nu contează că afară ploua sau soarele torid se etasează,  răcoarea dulceagă a sălilor şi scenelor te îndeamnă să consumi din dramele sau comediile amare.

Dimineaţa saloanele par somnambule.  Oamenii vorbesc în şoaptă exact ca într-o operaţie pe cord.  Şi dintr-o dată,  dincolo de cortină răbufnesc replici cunoscute,  luminile reflectoarelor încinse şi oamenii…

Cu Ştefan Statnic ne-am întâlnit în holul teatrului…  Absolvent al Facultăţii de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii ,,Babeş Bólyai” Cluj-Napoca, secţia actorie română, clasa profesorului Bács Miklós, preparator Camelia Curuţiu, Stefan Statnic demonstrează că pasiunea nu are limite mai ales când este vorba de teatru.

Cum este Stefan Statnic, omul din spatele scenei?

Cred că sunt înainte de toate o persoană decentă şi mă străduiesc să rămân aşa. Mă simt încă tânăr şi cu poftă de joacă şi sper să rămân în această stare de gratzie cât mai mult cu putinţă. Îmi venerez prietenii şi mulţumesc providenţei pentru fiecare dintre ei. Detest răutatea în toate formele ei.

La ce vârstă ţi-ai dat seama că poţi să fii actor?

Cred că primele senzaţii legate de scena le-am avut pe la 8-9 ani la serbările şcolare la care recitam versuri. Atunci am cunoscut triunghiul magic format din 3 elemente esenţiale: public, actor şi imaginaţia ca mediu liant între primele 2. Oricât ar fi de greu de crezut, am intales sau mai bine zis am simţit acesta formula încă de atunci şi ca urmare am constatat că-mi place să fiu actor. Când mi-am dat seama că pot fi actor? Nu a existat un moment exact în care să mă fi convins irevocabil de faptul că pot fi actor şi sper că nu v-a exista niciodată. O anume doza de nesiguranţă, te ţine în priză şi pe vârfuri, te face mai vigilent şi mai aprig şi te fereşte de arogantă şi autosuficienţa. A fi actor nu este o etichetă, o diplomă pe care ţi-o lipeşti undeva la vedere şi apoi rămâne acolo spre veşnica ta fala şi mândrie. Sunt cu adevărat actor în momentele bune de pe scenă sau din faţa camerei de filmat şi doar atunci. În rest sunt doar un “călător” cu o destinaţie  pe care nu o cunosc dar de existenţa căreia sunt absolut convins.

În ce an şi în ce piesă ai debutat?

Consider că am debutat ca actor în 1992 într-un spectacol de teatru după piesa Cruciada copiilor de Lucian Blaga. Eram membru al unei trupe de teatru de amatori şi jucam umilul rol al unui străjer. Îmi amintesc şi acum cu emoţie de cât eram de fascinat şi cât de dedicat eram spectacolului şi trupei. Entuziasmul pe care l-am cunoscut atunci pentru “scena”, a rămas un standard pe care încerc să îl ating cu fiecare nouă ocazie de joc.

Cum  percepi potenţialul artistic şi care sunt rolurile care te reprezintă în totalitate?

Potenţialul artistic este probabil totalitatea însuşirilor pe care un artist le deţine şi care îi servesc la naşterea şi mediatizarea actului artistic.  Şansele ca un rol să mă reprezinte în totalitate sunt nule deoarece fiecare personaj este unicat la fel cum şi eu sunt unic.  Pe de altă parte cred că există puntzi între mine şi orice personaj, oricât ar fi de mari diferentzele dintre noi.

Teatrul este upgrade-ul literaturii?

Nicidecum! Literatura este o formă de expresie artistică de sine stătătoare şi este în multe privintze superioară teatrului. Asta în ideea în care nu există o artă supremă şi, ca urmare, fiecare modalitate artistică de expresie are anumite avantaje şi anumite lipsuri fatza de oricare alta. Şi e bine aşa, e frumos! Pe cine ar interesa o lume în care arta ar fi de un singur fel? Arta presupune libertate de exprimare; este poate singurul “teritoriu” în care suntem cu adevărat liberi.

Cât de mult au influenţat regizorii cariera ta de actor?

Destul de puţin. Sunt actor profesionist doar de 2 ani, aşa că nu am apucat să lucrez cu foarte mulţi regizori.

În ce moment profesional te afli? Gândeşti în perspectivă?

Luând în considerare situaţia artei în România de azi şi de asemenea drumul pe care eu l-am urmat până în prezent, cred că sunt într-un moment profesional destul de bun. Am jucat în câteva spectacole noi în această stagiune teatrală şi de curând am finalizat trei filme de scurt metraj în care am jucat trei personaje extrem de diferite. A fost un prilej bun de a experimenta actoria de film şi m-am cam îndrăgostit de Dânsa. Tot ca o activitate ce ţine de teatru, am lucrat cu o trupă de elevi de la liceul Vasile Goldis. Împreună  cu ei am pregătit un spectacol de teatru în limba engleză, spectacol cu care am participat la un festival internaţional de teatru în limba engleză în Belgia.  Perspectivele sunt insuficiente pentru un actor din arad aşa că mai mult muncesc în perspectiva decât gândesc în perspectivă. Adică muncesc cât de bine pot iar dacă merit, perspectivele vor deveni realitate, vor deveni oportunităţi. Iar dacă mai am şi un pic de noroc…

Dacă ai avea ocazia să dai timpul înapoi,  sunt lucruri  pe care ai vrea să le faci din nou  sau care ai vrea să nu se fi întâmplat deloc?

Da, uneori îmi doresc să retrăiesc anumite momente trecute, momentele luminoase. Atât.

Investeşti foarte mult în roluri, în proiectele în care eşti implicat. Care este satisfacţia ta cea mai mare?

Satisfacţia cea mai mare este jocul în sine – senzaţiile ce mă bântuie atunci când repet cu spor sau când simt că joc bine.

Te dedici în totalitate rolurilor?

Mă dedic cât pot de mult dar se poate întotdeauna mai mult şi mai bine.

Care este cea mai importantă lecţie pe care ai învăţat-o, din punct de vedere profesional?

“Nimic nu e pe vorbitelea, totul e pe facutelea!”

Exista un rol pe care doreşti să îl interpretezi în mod deosebit?

Nu. Îmi doresc orice rol, mi le doresc pe toate!

Cum vezi viitorul teatrului Românesc?

Nu mă prea pricep la pronosticuri dar vor exista întotdeauna oameni care să vrea teatru, fie că vor să-l facă sau că vor să-l privească. Asta e suficient. Teatrul s-a născut odată cu partea noastră umană şi cu mult înaintea cuvintelor şi a banilor, şi nu poate fi dizolvat de niciun om şi de nicio criză. Există un Arlechino mic în fiecare dintre noi iar când Dansul e pus pe joacă, cei din jur îşi vor întoarce fetzele spre noi, vor privi şi vor reacţiona cu un zâmbet sau altceva.  La asta se reduce teatrul, asta e teatrul.

În ce spectacole te putem vedea?

Metamorfoza, Cântecul lebedei, Cenuşăreasa, Gunoierul, Turandot, Slugă la doi stăpâni.

Mulțumesc  pentru interviu!

(Daniel M.)

-Buna Tomata.  Bun venit in Padure. Esti oarecum celebra pe internet datorita blogului tau, articolele cu tenta culturala sau recenzii la cartile pe care le-ai citit. Si totusi cine este Andreea Ursu?

Andreea Ursu e alter ego-ul Tomatei. Sau stai ca era invers. :)) Hm… pe scurt Andreea Ursu este: fiica, iubita, prietena, bloggerita si web content editor. Mi-ar fi placut sa fiu si sora (a cuiva) si mai ales imi doresc sa fiu mama (da’ pana acolo mai e ceva vreme), asa ca o sa ma rezum doar la aceste 5 statusuri care ma caracterizeaza pe moment.

- De ce iti place bloggingul? Este blogul una din “iubirile” tale?

Imi place bloggingul din mai multe motive. As putea spune ca alaturi de limba franceza, literatura si muzica, e una dintre hranele mele spirituale, deci da, una dintre iubiri. Imi place pentru ca functioneaza pe post de jurnal in care gasesc totul cu “search” si ctrl+f, imi place ca ma ajuta sa imi structurez gandirea si felul de a vorbi, imi faciliteaza intalnirea cu niste oameni extraordinari, ma ajuta cand nu mai am cui sa cer ajutorul… cum sa nu-l iubesc?

- Cum a aparut Tomata cu Scufita?

Pfuu… am povestit istoria numelui de prea multe ori. Ma tenteaza sa iti dau un link, da’ fie, mai povestesc o data. deci numele Tomata cu scufita exista datorita faptului ca am multe haine rosii (nu am multe haine rosii pentru ca mi-am ales numele asta). Intr-o zi, la lucru, imbracata fiind aproape complet in rosu, o colega mi-a spus ca arat ca o rosie, eu i-am zis ca arat ca Scufita Rosie. De aici pana la sintagma… un singur gand. Iar blogul a aparut pentru ca, la fel ca multi altii, mi-am dorit sa scriu. Ta daaa

- Cum trebuie sa arata un blog calitativ in viziunea Tomatei?

Hm… cum sa arate? din punct de vedere al aspectului si al formei: sa nu fie prea incarcat de AdSense si de tot felul de bannere cu sustin nu stiu ce, chestii lucitoare, glittery, chicioase… din punct de vedere al continutului, (ma omori), cred ca fiecare blogger tre’ sa aiba respect si pentru alti bloggeri si pentru cititorii lui, sa n-aiba impresia ca el le stie pe toate (ca face pe desteptul din cand in cand, e ok, da’ daca se intampla asta zilnic… e cam nasol).

- Comentezi pe alte bloguri?

Da, comentez. Mai rar ca inainte, dar incerc sa comentez cel putin pe 10 bloguri zilnic. Sunt abonata la o tona de feeduri si de multe ori dau mark all as read cand sunt prea multe. Dar sar din blog in blog si comentez. Pentru ca si mie imi place sa primesc comentarii si stiu cat de bine te fac sa te simti.

- Exista o influenta a blogurilor asupra culturii?

Da, un foarte mare DA. Evident vorbesc despre influenta pe care le-au avut blogurile asupra culturii mele. In 3 ani de cand am blogul, pe langa faptul ca am aflat de nenumarati autori si carti bune, mi-am doborat o foarte mare parte din prejudecati. Cititorii mei, cititori de literatura si ei, m-au facut chiar sa citesc si in engleza, unul dintre lucrurile pe care nu le incercasem inainte de a scrie un post pe blog. Plus ca am vazut multe filme cu bloggerii si datorita lor, am ascultat muzica noua si am fost la concerte, la evenimente culturale. Deci da, au o influenta blogurile.

- Ce personaj din cartile citite pana acum se potrivesc cu personalitatea ta?  Stiu ca iti place mult Mattia. (Singur pe lume)

Oh, daaa, Mattia e un dulce si imi dau lacrimile si acuma cand ma gandesc la el. Dar nu m-as putea identifica cu el. E prea bun si eu nu sunt ca el, nu am altruismul ala, devotamentul si loialitatea lui. As spune ca Jo March din Micutele doamne are o personalitate putin asemanatoare cu a mea, desi, chiar daca sunt si am fost la fel de baietoasa ca ea, totusi mie imi face mai multa placere sa fiu placuta, admirata si dorita. Ei nu prea. Apoi cred ca am si niste trasaturi asemanatoare cu ale mamei Copilului divin (Pascal Bruckner), avandin vedere ca si eu as vrea sa-mi fac copilul o mica enciclopedie ambulanta… Nu cred ca exista un persoanaj cu care sa ma confund, si tare rau imi pare ca nu prea mai imi aduc aminte de Simina din Marele Singuratic pentru ca la momentul respectiv m-am regasit in ea.

- Iti plac calatoriile si desigur literatura. Le combini? Ai ajuns intr-un anumit loc datorita cartilor citite?

Cu siguranta calatoriile si literatura sunt cele doua mari iubiri ale mele. Pana acuma n-am avut ocazia sa merg in locurile despre care am citit. Imi doresc mult sa vizitez Parisul pentru ca literatura franceza imi e destul de cunoscuta si majoritatea cartilor pe care le-am citit se petrec in Paris. Apoi Londra… datorita literaturii englezesti. Am fost la Venetia si l-am cautat pe Casanova, dar spre dezamagirea mea… nu l-am gasit pe nicaieri. Trebuie sa citesc Moarte la Venetia de Thomas Mann sa vad daca filmul din capul meu va arata altfel.

- Iubesti foarte mult limba franceza… De ce?

Hehe, nici n-am stiut ca urmeaza intrebarea asta si chiar iti ziceam mai sus ca e o alta iubire. Nu cred ca am un raspuns la intrebarea asta. Pur si simplu imi place, e atat de frumoasa si atat de expresiva, iar in melodii e atat de senzuala si de patrunzatoare… Cand merg in alte tari si trec pe langa turisti francezi, trag cu urechea. Ascult cu nerusinare despre ce vorbesc si daca n-ar parea ciudat m-as zgai la ei non-stop. :))

- Iti place fotografia?

Imi place. Am o obsesie cu pozele (pentru ca ceea ce fac eu nu se poate numi fotografie) si cand calatoresc eu sunt intotdeauna cea care are cele mai multe poze la sfarsitul zilei. Pozez caini, pisici, ferestre, flori, oameni, copii, lucruri care mie imi spun o poveste (desi poate altcineva n-o vede), pomi – imi place foarte mult sa pozez pomii, nu stiu de ce, lucruri neobisnuite, amuzante, curioase, mancaruri… as vrea sa imortalizez totul si sa pot sa ma intorc mereu in momentul in care am facut poza.

- Ce carti recomanzi cititorilor nostrii?

Realizezi ca asta e o intrebare la care cu greu o sa ma rezum sa iti raspund cu 3 variante: Fahrenheit 451 – pentru ca citind-o intelegi de ce sunt cartile asa de importante, de ce conteaza atat de mult sa iti modelezi personalitatea si gandirea cu ajutorul cartilor, Toti oamenii sunt muritori – pentru a realiza ca nemurirea e un blestem, Zorba Grecul – pentru a trai fiecare clipa asa cum iti vine sa o traiesti.

- Ce ai fost intr-o viata anterioara?

Taica-miu zice ca sarpe :-s pentru ca sunt foarte rece la maini. :)) Nu stiu ce am fost, oricum cred ca am fost un animal, ca prea mult simpatizez cu ele, prea aproape sunt de sufletul meu. Era o vreme in care credeam ca am fost o curtezana – inca ma fascineaza subiectul.

- Te consideri o femeie frumoasa?

Frumoasa as in to die for, nu. Lasand la o parte ca am momente in care debordez de narcisism (doar cand sunt singura acasa), ma consider draguta si n-am complexe. Daca as considera ca am nasul prea mare, dintii strambi, urechile clapauge sau alte chestii care sa ma deranjeze si care sa ma complexeze as face ceva sa schimb situatia. Deocamdata ma deranjeaza cateva kilograme in plus, da’ inca nu ma mobilizez sa fac ceva. O veni si vremea asta…

- Joburi de vis… Visezi la un job anume?

Am avut la un moment dat un post in care enumeram vreo 5 joburi ideale, pe care nu mi le permit din cauza ca n-as castiga bani din ele. Jobul ideal cred ca este cel al unui tip de pe TVR 2 care calatoreste prin intreaga lume si face emisiuni. Ala e the dream job pentru mine. Nu visez insa la el, pentru ca stiu ca n-o sa se intampla, sunt destul de realista. Pot sa zic ca pentru moment sunt foarte multumita de jobul meu, sper sa nu se schimbe prea curand.

Iti multumesc pentru interviu.

( Mai multe despre Andreea Ursu, aici)

Azi vorbim cu Roxana Farca, autor pe Lumea Mare, un blog in care poti citi impresii de calatorie, pareri personale despre locurile vizitate si foarte multe informatii utile. Nu dau mai multe detalii pentru ca doresc sa vizitezi acest blog minunat.

-Cine este Roxana si cum a aparut Lumea Mare?

La prima parte a intrebarii e cel mai greu de raspuns. Nu imi place sa vorbesc despre mine, mai ales ca nu am senzatia ca sunt “cineva” si ca ar trebui sa ma dau de exemplu. Cu LumeaMare e alta poveste si as putea vorbi ore in sir despre asta. Dupa 14 ani de advertising, din care 7 de antreprenoriat, conjunctura si renumita criza m-au convins ca e cel mai bun moment pentru a schimba macazul si a-mi urma pasiunile… pana nu e prea tarziu. Calatoriile – care sunt undeva in varful piramidei nevoilor mele, in combinatie cu placerea de ma exprima in scris, au dus la aparitia acestui blog. Asa cum ai punctat si tu, LumeaMare este un loc in care scriem impresii. Ne ferim de descrieri reci, golite de personalitatea celui care povesteste.
Am considerat mereru ca o calatorie este valoroasa prin ceea ce iti ofera tie ca individ. Nu suntem agentie de turism si nu vindem destinatii, incercam doar sa impartasim cu cititorii ceea ce poti simti si invata din incursiunile in LumeaMare. Fie ca sunt plimbari in Bucuresti, fie ca ajungem in Asia.

-Stiu ca ai lansat si un JURNAL DE CĂLĂTOR PE MOTOR, de unde pasiunea pentru motoare? Cu ce motor “te lauzi”?

Asta e inca unul dintre visele alea prafuite, pe care le ai din copilarie dar tot amani punerea loc in practica. Pana cand te trezesti pe la 34 de ani si ii lasi pe toti cu gura cascata si cu aceeasi intrebare: de unde pana unde? Il banuiesc pe tatal meu vinovat de doua gene importante: motorul si calatoriile. Nu cred ca aveam 6 ani cand ma lasa sa stau in fata si sa ghidonez Mobra lui. Bineinteles ca el a renuntat la motor la varsta la care eu m-am apucat si ca acum imi reproseaza ca am inebunit “la batranete”. In schimb, dorul de duca e la noi in familie boala acceptata, cand vine vorba de plecat pe undeva nu mai putem judeca rational si suntem in stare sa facem oricate sacrificii.

Am un Suzuki GS500F, un motor cumintel si destul de ok pentru o fata. Nu urmaresc sa impresionez pe nimeni cu asta, tot ce imi doresc e sa ma sui in saua lui si sa merg cat mai mult, cat mai departe.

- Calatoresti foarte mult cu sotul tau, Alex. Stiu ca esti o perfectionista si iti planifici din timp si ordonat concediile sau iesirile in aer liber. Care sunt sfaturile tale pentru un concediu reusit.

Asa este, ne place mult sa calatorim in trei, cu tot cu fetita noastra. Am norocul sa am un sot minunat care imi intelege si imi sustine pasiunile. Ne-am autointitulat “calatori pe 6 roti” – doua la mine, 4 la Alex.

Nu sunt o perfectionista, de unde ti-a venit ideea? Rareori mi-am planificat din timp si ordonat iesirile. Imi plac la nebunie iesirile spontane! Singurul lucru la care tin, dar care nu imi iese mereu, este sa nu ma trezesc ca vaca la poarta noua in fata unor manifestari culturale ale lumii. Iubesc arta, pictura, sculptura, civilizatiile vechi si incerc sa citesc cat mai mult inainte de a pleca undeva. Cred ca un concediu reusit se defineste prin felul fiecarui om de a vedea lumea, imi e greu sa gasesc ceva valabil pentru toti. Mai mult de atat, concediul reusit nu exista din punctul meu de vedere, asta pentru ca trebuie sa iti limitezi timpul in functie de cate zile ai libere si asa mai departe. Intotdeauna va fi prea putin. Eu imi doresc sa pot sta intr-un loc pana ma simt de-a casei. Sa apuc sa lenevesc dar si sa vizitez muzee. Sa vorbesc cu oameni dar si sa citesc pe o banca, intr-un parc. Sa pot lasa loc deciziilor spontane si sa am timp de miscari neplanificate. Tare ma tem ca va trebui sa astept pana la pensie ca sa reusesc asta!

-Care sunt cele mai frumoase locatii turistice din Romania, vazute prin ochii echipei Lumea Mare? Si care sunt locatiile din Romania unde nu ai reusit sa ajungi?

Nu am apucat sa scriem foarte mult despre Romania, nu pe cat am fi dorit. Imi doresc sa fac la un moment dat un tur de tara pe motor si sa scriu despre asta. Sper sa ajung anul acesta si pe Transfagarasan, recunosc cu rusine ca am ratat an de an iesirea aceasta. Mai vreau sa revad Delta sau Maramuresul, sa descopar Cheile Nerei si multe multe alte zone frumoase, in care natura compenseaza neajunsurile acestei tari.

-Cum impaci pasiunea pentru calatorit cu serviciul, familia si fetita ta Petra?

Momentan nu sunt in competitie. Nu am un serviciu fix si sper ca, in timp, munca mea sa fie exclusiv legata de travel. Familia, inclusiv Petra, are aceeasi placere de a calatori. E intr-adevar putin mai complicat pentru ca Alex depinde totusi de zilele de concediu si toti trei depindem de niste bani pe care ii avem sau nu. Dar s-a intamplat sa o iau pe Petra si sa plecam amandoua prin tara, atunci cand Alex nu a mai putut, asa ca suntem flexibili.

-Te feresti de calatoriile din extrasezon?

Nu fac mare diferenta intre sezon si extrasezon. Bineinteles ca avem pe lista o iesire anuala la mare, pentru Petra, pe care nu o vom face niciodata in afara zilelor de vara. Nu imi place iarna pentru ca atunci nu pot merge pe motor dar nu as refuza cateva saptamani in Austria, la zapada. Nu stiu sa schiez dar m-as apuca fara ezitare daca as avea ocazia!

Am citit de curand un articol semnat de tine, “Cairo pentru fraieri”, amuzant si util in acelasi timp. Experientele neplacute nu te descurajeaza?

Nu, exact cum ai spus si tu, depasesc destul de usor experientele neplacute. Imi place sa ma amuz si sa fac si pe altii sa rada de pataniile mele. Le povestesc fara prejudecati pentru ca stiu ca acestea vor ajuta pe altii sa fie mai pregatiti. Simtul umorului te poate scapa din orice situatie neplacuta, pe ideea ca daca nu poti sa schimbi ceva, macar nu lasa acea problema sa te afecteze! Am citit si eu la randul meu sfaturi legate de tari precum Egiptul si am fost pregatita psihic. Noi oamenii suntem foarte rezistenti si ne adaptam foarte usor si la bine si la rau, doar ca uneori mai uitam asta.

- Revenind la motoare, stiu ca ai o legatura speciala cu Croatia, intr-o oarecare masura un vis frumos pentru orice motociclist. De ce este atat de speciala?

Cea mai puternica legatura o am cu Austria iar visul adevarat e sa bat Alpii in lung si in lat. Mi-a placut mult si Croatia, bineinteles, pentru soselele sale si pentru peisajele care sunt atat de frumoase incat aproape ca te pot scoate de pe drum. Pentru ca sunt animal de apa si iubesc plajele cu pietre mici, bine slefuite. Pentru ca atunci cand te saturi de mare poti sa cutreieri muntii. Pentru ca e accesibila si atat de organizata in a satisface orice fel de turist si pentru ca a ajuns acolo unde este intr-un timp atat de scurt. Regret ca nu am descoperit Croatia inainte sa devina o destinatie atat de populara, cred ca mi-ar fi palcut si mai mult.

-Cateva ganduri de final din Lumea Mare…

Fiecare calator are povestea lui. Nu va temeti sa calatoriti asa cum va doriti si nu faceti dintr-un concediu o lista ambitioasa de bifat obiective turistice. Lumea este mare si nu are sens sa va propuneti sa o vedeti pe toata intr-o viata. Ca sa nu mai spun ca a vedea nu inseamna neaparat si a cunoaste. Sfantul Augustin spunea ca lumea este o carte si ca cei care nu calatoresc nu citesc decat prima pagina. Cred ca este important insa sa intelegem fiecare pagina pe care o parcurgem, sa ne bucuram de ea, sa invatam ceva din ea. Vom uita numele unei strazi sau denumirea unei cladiri. Nu vom uita insa adierea placuta de pe malul unui rau, emotia ce ne-a cuprins la vederea unei opere de arta, rasetele de copii de pe o plaja sau mirosul de scortisoara dint-un oras cuprins de magia Craciunului.

(Foto- Alex F.)

-Ti s-a intamplat vreodata sa dai gres? Sa alegi sa lucrezi intr-un loc si rezultatul sa fie sub asteptari?
Am avut trei locuri de munca pe durate foarte mari (minim 5 ani): Radio 21, Europa FM si Tabu. Insa acum 5 ani, m-am dus pentru citeva luni la firma unui prieten, crezind ca mi se potriveste consultanta politica. Dupa 4-5 luni am plecat. Nu era pentru mine. Si regret ca l-am incurcat.

Am dat insa gres si cu nenumarate alte chestiuni profesionale: cu idei de campanii, cu oameni pe care i-am angajat si nu au confirmat increderea si efortul meu. Cu alegeri de coperte care n-au vindut cum m-am asteptat. Sper insa ca am invatat ceva din greseli. Conteaza asta ca sa pot sa merg mai departe.

- Care publicatie ti-a adus cele mai mari satisfactii si te-a implinit din punct de vedere jurnalistic?

Am scris pentru Cosmo si Beaumonde cind lucram la radio, dar si pentru Jurnalul National multi ani, in paralel cu munca de la radio sau de la Tabu. Disciplina pentru scris mi-am format-o insa cu o rubrica saptaminala pe liternet.ro prin 2002-2003, Jurnal de cinefil, cind ma presa deadline-ul si faptul ca trebuia sa scriu mereu ceva diferit, intr-o structura fixa.

Dar jurnalism adevarat am facut la Tabu. Pentru ca am putut crea multe lucruri, am deschis niste drumuri in „scrisul la revista glossy in Romania”. Si-am capatat o mare detasare cind lumea zimbeste ironic pentru ca scriu la o revista de femei si, in acelasi timp, am pretentii de jurnalist. Stiu ca atunci cind oamenii astia ajung sa citeasca Tabu, inteleg de ce mi-e asa de draga revista si n-am nicio ezitare sa spun ca fac jurnalism.

- De-a lungul carierei tale ai ajutat foarte multi jurnalisti freelanceri care au talent si vointa. Exista neajunsuri in aceasta meserie?

Am ajutat pentru ca si eu am fost ajutata la rindul meu. Si cred in continuitate si in a construi ceva in meseria ta.
Sunt multe neajunsuri pentru jurnalisti, dar depinde de fiecare ce si cit accepta. Pentru freelanceri e si mai greu pentru ca nu avem agentii specializate pentru ei, breasla noastra din Romania nu are resursele administrative care exista afara.

Care este cel mai mare neajuns al meseriei de jurnalist freelancer?
Propria dezorganizare. Cele mai mari razboaie sunt in mintea noastra, nu in afara ei. Asta e valabil pentru orice si oricine, dar un jurnalist care nu stie sa-si vinda bine subiectul, care nu e organizat, care nu are o rigurozitate creativa si care nu e tot timpul la curent cu ce fac altii, n-are nicio sansa de a face bani ca freelancer.

-Jurnalismul online are o valoare mai mare decat celelalte forme de mass-media (presa scrisă,tv, etc)?

N-are inca valoarea pe care o merita. Cred ca in acest moment jurnalismul on line e la nivelul de incest media. Adica luam de la altii si prelucram putin (ne dam cu parerea cel mai ades, ca e cel mai ieftin) si generam mutanti invirtindu-ne intre aceleasi informatii.

E prea putin content nou, exclusiv on line. Content realizat prin mijloacele clasice ale jurnalismului: interviu, mers pe teren, ancheta, reportaj etc. Dar incestul asta pe content s-a petrecut si in presa scrisa la inceputul anilor 90 cind revistele romanesti decupau fotografii din publicatiile straine, le scanau si, cu un text adaptat usor, aparea un articol „nou nout”. Cu timpul au iesit din presa scrisa si copii frumosi, nu doar mutanti. Prietenii mei mai destepti in ale netului mi-au explicat ca e inca o chestiune de costuri; isi permit prea putini sa investeasca in content. Cei care o fac cel mai bine acum sunt cei care sunt publisheri si in mediul clasic (tv/radio sau print) pentru ca au deja resursele financiare si jurnalistice.

-Presa online din romania contribuie la o (mai) buna informare a cetatenilor?

Cred ca, in acest moment, contribuie doar la o mai rapida informare. Mai e de munca pina la o mai buna informare. Pentru ca sursele mari de informare on line nu sunt 100% on line, sunt cele care preiau content pe care l-au produs si pentru print. (Hotnews e una dintre exceptii)

Cum te intelegi cu retelele de socializare, Twitter, Facebook, etc?

Sunt ok cu ele. Adica am avut cont si pe twitter si pe facebook cu mult inainte de a fi populare. Dar pentru mine amindoua platformele sunt modalitati de promovare a revistei/comunicare cu cititorii. Sunt „business”. Spun extrem de putine lucruri personale acolo, atit cit sa ma simta omul si sa stie ca sunt eu nu vreun coleg care trebuie sa faca asta ca job la revista. Blogul e, insa, ceva mai personal.

-Gustul pentru cultura trebuie cultivat. Urmaream la un moment dat titlurile pe care le citesti. Nu am reusit sa tin pasul. Care este autorul preferat?

E greu de ales unul. Primul care imi vine in minte, probabil asta conteaza cel mai mult, e Raymond Carver. Tatal prozei scurte americane. Il iubesc pentru forta lui de a spune extrem de multe lucruri intr-o forma minimalista si pentru cum creeaza tensiune din „nimic”. E genial. I-am citit nu doar cartile si biografia, ci am mers (mai merg inca) pe urmele cursurilor de scriere pe care le-a urmat. Desigur, nu se lipeste de mine aceeasi tehnica, dar macar simt si inteleg unele lucruri.
Imi mai place foarte  tare o doamna care se cheama Joan Didion, care e jurnalista si a scris nonfiction.

- Cum este Cristina Bazavan in viata de zi cu zi? Te stiu energica si implicata in foarte multe proiecte.

In zilele din timpul saptaminii sunt riguroasa si mereu in viteza sa rezolv multe chestiuni pentru Tabu (administrative sau jurnalistice)
In week end sunt lenesa ca o pisica. De multe ori zac si ma alint.

-Esti genul sensibil, plangi la filme siropoase?

Pling la orice e emotionant. Am un grad mare de empatie care ma ajuta in meserie, dar ma incurca cind trebuie sa par „stinca”. Intr-o vreme ma rusinam de asta, acum am invatat ca asta sunt si ma accept ca atare.

-Ai fost vreodata in ipostaze in care nu ti-ai gasit cuvintele?

Ooooo daaaaaa. Nici nu mai stiu de cite ori. Cel mai greu imi e cind trebuie sa vorbesc in public. Desi imi pregatesc ce am de vorbit, cind ajung in fata oamenilor parca imi intra mintea in triunghiul bermudelor. E un hau virtual acolo de care ma lovesc mereu si mi se pare f f greu sa ma lupt cu el. Uneori cistiga el, alteori eu.

-Exista momente in care iubesti oamenii mai mult ca de obicei? Dar momente in care ii urasti?

Ma fascineaza si iubesc oamenii foarte destepti. Oamenii care reusesc sa-mi capteze atentia cu mintea si pasiunea lor pentru ceea ce muncesc/traiesc. E important pentru mine sa fiu in preajma oamenilor care ma provoaca intelectual. Dar ii iubesc neconditionat pe cei care fac fapte bune, fara sa fie show off, fara sa atraga atentia asupra gesturilor lor bune. In momente in care aud de fapte bune, ii iubesc pe oameni mai mult decit de obicei.

Cu ura… Nu e vorba chiar de ura, dar mi-am perfectionat de-a lungul anilor un ritual al ignorarii. Oamenii care m-au dezamagit, ii inaltur din jurul meu. E suficient, ura e prea mult.

- Te vezi redactor sef glossy si la varsta a treia?*
Poate pentru o revista de virsta a treia:)).  Sincer, nu. O sa vina o vreme in care o sa ma mai linistesc. Ma vad facind caritate si scriind. Carti sau ebooksJ.

Eu: Cine este ‘Nebuloasa‘?
Ea: Grea intrebare. Cateodata nici ea nu stie sigur. E o femeie complicat de simpla, independenta si plina de energie.

Eu: Cum ai inceput sa scrii? Sau de ce “blog”?
Ea: Am inceput sa scriu de pe vremea indepartata a foii de caiet si a penitei de la stilou. Pe atunci scriam nuvele si poezii, deh, suflet de poet am fost intotdeauna.
Iar paginii mele nu i-as zice chiar “blog”, ci mai degraba un loc in care imi descarc sentimentele, fie ele bune sau rele.

Eu: Cum esti in viata reala?
Ea: Tot asa cum ma vedeti si pe blog: cu momente bune si rele. Vulcanica, pasionala, calma, vesela…

Eu: Ce apreciezi la un blogger?
Ea: Lipsa de falsitate. Eu sunt genul “ce-i in gusa si-n capusa” si asta apreciez la toti cei pe care ii citesc.

Eu: Poti recomanda cateva bloguri pe care le citesti?
Ea: Arhi, Visurat, Doipedoi, Dono si Curvette sunt, de departe, cei mai savurosi. Dar toti cei pe care ii am in blogroll-ul meu sunt cititi zilnic cu religiozitate.

Eu: Povestesti tot pe blog… sau doar amanunte?
Ea: Nu povestesc amanunte…sau cateodata ma pierd in amanunte. Am micile mele secrete, ca doar de aia ma numesc Nebuloasa

Eu: Femeia pune mai multa pasiune in blogging sau nu?
Ea: Femeia puna mai multa pasiune in orice, asta e firea noastra, sa semanam putin din sufletul nostru in tot ceea ce facem.

Mi-am zis ca sa incep o serie de interviuri cu artistii nostri, cei care sunt cu adevarat artisti.

Astazi, invitata mea este Nicola.

Doipedoi: Salut, in primul rand multumesc pentru ca ai acceptat "interogatoriul" meu. Ce mai face Nicola?
Nicola: Astept sa "scap" de perioada asta foarte aglomerata (mai), cu multe concerte prin tara, sa inregistrez piesa care va fi primul single de pe albumul viitor, sa filmez un videoclip si sa lansez oficial CD-ul, lansare care se va lega de un recital live Nicola.
Albumul va contine 12 sau 13 piese, inca nu stim cate vom selecta, piese frumoase, de dragoste, cu un sound deosebit, album care, probabil, se va numi "POVESTE".

Doipedoi: Stiu ca esti o cititoare de-a mea, asa ca trebuie sa-ti multumesc pentru fidelitate. Te-ai gandit sa-ti faci BLOG ?

Nicola: Cu placere :). Nu m-am gandit, nu stiu… nu prea am timp.

Doipedoi: Ai vreun pronostic pentru Eurovision?

Nicola: Am vazut ceva din prima semifinala. Doresc sa nu vorbesc nimic despre asta, dar astept cu nerabdare sa vedem ce se va intampla.

Doipedoi: Unde te putem vedea in viitorul apropiat?

Nicola: Pai sunt multe locatii. De exemplu maine sunt la Barlad, poimaine la Braila. Apoi in Constanta, duminica la Blaj…

Doipedoi: Intr-adevar, multe drumuri si multe concerte. Multumesc inca o data si acum te voi ruga sa lasi un mesaj cititorilor mei, dar si mamei mele, care te adora.

Nicola: Cititorilor tai le doresc sanatate in primul rand, asta ca sa te poate citi in continuare, iar mamei tale o imbratisare calda.