Azi vorbim cu Roxana Farca, autor pe Lumea Mare, un blog in care poti citi impresii de calatorie, pareri personale despre locurile vizitate si foarte multe informatii utile. Nu dau mai multe detalii pentru ca doresc sa vizitezi acest blog minunat.

-Cine este Roxana si cum a aparut Lumea Mare?

La prima parte a intrebarii e cel mai greu de raspuns. Nu imi place sa vorbesc despre mine, mai ales ca nu am senzatia ca sunt “cineva” si ca ar trebui sa ma dau de exemplu. Cu LumeaMare e alta poveste si as putea vorbi ore in sir despre asta. Dupa 14 ani de advertising, din care 7 de antreprenoriat, conjunctura si renumita criza m-au convins ca e cel mai bun moment pentru a schimba macazul si a-mi urma pasiunile… pana nu e prea tarziu. Calatoriile – care sunt undeva in varful piramidei nevoilor mele, in combinatie cu placerea de ma exprima in scris, au dus la aparitia acestui blog. Asa cum ai punctat si tu, LumeaMare este un loc in care scriem impresii. Ne ferim de descrieri reci, golite de personalitatea celui care povesteste.
Am considerat mereru ca o calatorie este valoroasa prin ceea ce iti ofera tie ca individ. Nu suntem agentie de turism si nu vindem destinatii, incercam doar sa impartasim cu cititorii ceea ce poti simti si invata din incursiunile in LumeaMare. Fie ca sunt plimbari in Bucuresti, fie ca ajungem in Asia.

-Stiu ca ai lansat si un JURNAL DE CĂLĂTOR PE MOTOR, de unde pasiunea pentru motoare? Cu ce motor “te lauzi”?

Asta e inca unul dintre visele alea prafuite, pe care le ai din copilarie dar tot amani punerea loc in practica. Pana cand te trezesti pe la 34 de ani si ii lasi pe toti cu gura cascata si cu aceeasi intrebare: de unde pana unde? Il banuiesc pe tatal meu vinovat de doua gene importante: motorul si calatoriile. Nu cred ca aveam 6 ani cand ma lasa sa stau in fata si sa ghidonez Mobra lui. Bineinteles ca el a renuntat la motor la varsta la care eu m-am apucat si ca acum imi reproseaza ca am inebunit “la batranete”. In schimb, dorul de duca e la noi in familie boala acceptata, cand vine vorba de plecat pe undeva nu mai putem judeca rational si suntem in stare sa facem oricate sacrificii.

Am un Suzuki GS500F, un motor cumintel si destul de ok pentru o fata. Nu urmaresc sa impresionez pe nimeni cu asta, tot ce imi doresc e sa ma sui in saua lui si sa merg cat mai mult, cat mai departe.

- Calatoresti foarte mult cu sotul tau, Alex. Stiu ca esti o perfectionista si iti planifici din timp si ordonat concediile sau iesirile in aer liber. Care sunt sfaturile tale pentru un concediu reusit.

Asa este, ne place mult sa calatorim in trei, cu tot cu fetita noastra. Am norocul sa am un sot minunat care imi intelege si imi sustine pasiunile. Ne-am autointitulat “calatori pe 6 roti” – doua la mine, 4 la Alex.

Nu sunt o perfectionista, de unde ti-a venit ideea? Rareori mi-am planificat din timp si ordonat iesirile. Imi plac la nebunie iesirile spontane! Singurul lucru la care tin, dar care nu imi iese mereu, este sa nu ma trezesc ca vaca la poarta noua in fata unor manifestari culturale ale lumii. Iubesc arta, pictura, sculptura, civilizatiile vechi si incerc sa citesc cat mai mult inainte de a pleca undeva. Cred ca un concediu reusit se defineste prin felul fiecarui om de a vedea lumea, imi e greu sa gasesc ceva valabil pentru toti. Mai mult de atat, concediul reusit nu exista din punctul meu de vedere, asta pentru ca trebuie sa iti limitezi timpul in functie de cate zile ai libere si asa mai departe. Intotdeauna va fi prea putin. Eu imi doresc sa pot sta intr-un loc pana ma simt de-a casei. Sa apuc sa lenevesc dar si sa vizitez muzee. Sa vorbesc cu oameni dar si sa citesc pe o banca, intr-un parc. Sa pot lasa loc deciziilor spontane si sa am timp de miscari neplanificate. Tare ma tem ca va trebui sa astept pana la pensie ca sa reusesc asta!

-Care sunt cele mai frumoase locatii turistice din Romania, vazute prin ochii echipei Lumea Mare? Si care sunt locatiile din Romania unde nu ai reusit sa ajungi?

Nu am apucat sa scriem foarte mult despre Romania, nu pe cat am fi dorit. Imi doresc sa fac la un moment dat un tur de tara pe motor si sa scriu despre asta. Sper sa ajung anul acesta si pe Transfagarasan, recunosc cu rusine ca am ratat an de an iesirea aceasta. Mai vreau sa revad Delta sau Maramuresul, sa descopar Cheile Nerei si multe multe alte zone frumoase, in care natura compenseaza neajunsurile acestei tari.

-Cum impaci pasiunea pentru calatorit cu serviciul, familia si fetita ta Petra?

Momentan nu sunt in competitie. Nu am un serviciu fix si sper ca, in timp, munca mea sa fie exclusiv legata de travel. Familia, inclusiv Petra, are aceeasi placere de a calatori. E intr-adevar putin mai complicat pentru ca Alex depinde totusi de zilele de concediu si toti trei depindem de niste bani pe care ii avem sau nu. Dar s-a intamplat sa o iau pe Petra si sa plecam amandoua prin tara, atunci cand Alex nu a mai putut, asa ca suntem flexibili.

-Te feresti de calatoriile din extrasezon?

Nu fac mare diferenta intre sezon si extrasezon. Bineinteles ca avem pe lista o iesire anuala la mare, pentru Petra, pe care nu o vom face niciodata in afara zilelor de vara. Nu imi place iarna pentru ca atunci nu pot merge pe motor dar nu as refuza cateva saptamani in Austria, la zapada. Nu stiu sa schiez dar m-as apuca fara ezitare daca as avea ocazia!

Am citit de curand un articol semnat de tine, “Cairo pentru fraieri”, amuzant si util in acelasi timp. Experientele neplacute nu te descurajeaza?

Nu, exact cum ai spus si tu, depasesc destul de usor experientele neplacute. Imi place sa ma amuz si sa fac si pe altii sa rada de pataniile mele. Le povestesc fara prejudecati pentru ca stiu ca acestea vor ajuta pe altii sa fie mai pregatiti. Simtul umorului te poate scapa din orice situatie neplacuta, pe ideea ca daca nu poti sa schimbi ceva, macar nu lasa acea problema sa te afecteze! Am citit si eu la randul meu sfaturi legate de tari precum Egiptul si am fost pregatita psihic. Noi oamenii suntem foarte rezistenti si ne adaptam foarte usor si la bine si la rau, doar ca uneori mai uitam asta.

- Revenind la motoare, stiu ca ai o legatura speciala cu Croatia, intr-o oarecare masura un vis frumos pentru orice motociclist. De ce este atat de speciala?

Cea mai puternica legatura o am cu Austria iar visul adevarat e sa bat Alpii in lung si in lat. Mi-a placut mult si Croatia, bineinteles, pentru soselele sale si pentru peisajele care sunt atat de frumoase incat aproape ca te pot scoate de pe drum. Pentru ca sunt animal de apa si iubesc plajele cu pietre mici, bine slefuite. Pentru ca atunci cand te saturi de mare poti sa cutreieri muntii. Pentru ca e accesibila si atat de organizata in a satisface orice fel de turist si pentru ca a ajuns acolo unde este intr-un timp atat de scurt. Regret ca nu am descoperit Croatia inainte sa devina o destinatie atat de populara, cred ca mi-ar fi palcut si mai mult.

-Cateva ganduri de final din Lumea Mare…

Fiecare calator are povestea lui. Nu va temeti sa calatoriti asa cum va doriti si nu faceti dintr-un concediu o lista ambitioasa de bifat obiective turistice. Lumea este mare si nu are sens sa va propuneti sa o vedeti pe toata intr-o viata. Ca sa nu mai spun ca a vedea nu inseamna neaparat si a cunoaste. Sfantul Augustin spunea ca lumea este o carte si ca cei care nu calatoresc nu citesc decat prima pagina. Cred ca este important insa sa intelegem fiecare pagina pe care o parcurgem, sa ne bucuram de ea, sa invatam ceva din ea. Vom uita numele unei strazi sau denumirea unei cladiri. Nu vom uita insa adierea placuta de pe malul unui rau, emotia ce ne-a cuprins la vederea unei opere de arta, rasetele de copii de pe o plaja sau mirosul de scortisoara dint-un oras cuprins de magia Craciunului.

(Foto- Alex F.)

-Ti s-a intamplat vreodata sa dai gres? Sa alegi sa lucrezi intr-un loc si rezultatul sa fie sub asteptari?
Am avut trei locuri de munca pe durate foarte mari (minim 5 ani): Radio 21, Europa FM si Tabu. Insa acum 5 ani, m-am dus pentru citeva luni la firma unui prieten, crezind ca mi se potriveste consultanta politica. Dupa 4-5 luni am plecat. Nu era pentru mine. Si regret ca l-am incurcat.

Am dat insa gres si cu nenumarate alte chestiuni profesionale: cu idei de campanii, cu oameni pe care i-am angajat si nu au confirmat increderea si efortul meu. Cu alegeri de coperte care n-au vindut cum m-am asteptat. Sper insa ca am invatat ceva din greseli. Conteaza asta ca sa pot sa merg mai departe.

- Care publicatie ti-a adus cele mai mari satisfactii si te-a implinit din punct de vedere jurnalistic?

Am scris pentru Cosmo si Beaumonde cind lucram la radio, dar si pentru Jurnalul National multi ani, in paralel cu munca de la radio sau de la Tabu. Disciplina pentru scris mi-am format-o insa cu o rubrica saptaminala pe liternet.ro prin 2002-2003, Jurnal de cinefil, cind ma presa deadline-ul si faptul ca trebuia sa scriu mereu ceva diferit, intr-o structura fixa.

Dar jurnalism adevarat am facut la Tabu. Pentru ca am putut crea multe lucruri, am deschis niste drumuri in „scrisul la revista glossy in Romania”. Si-am capatat o mare detasare cind lumea zimbeste ironic pentru ca scriu la o revista de femei si, in acelasi timp, am pretentii de jurnalist. Stiu ca atunci cind oamenii astia ajung sa citeasca Tabu, inteleg de ce mi-e asa de draga revista si n-am nicio ezitare sa spun ca fac jurnalism.

- De-a lungul carierei tale ai ajutat foarte multi jurnalisti freelanceri care au talent si vointa. Exista neajunsuri in aceasta meserie?

Am ajutat pentru ca si eu am fost ajutata la rindul meu. Si cred in continuitate si in a construi ceva in meseria ta.
Sunt multe neajunsuri pentru jurnalisti, dar depinde de fiecare ce si cit accepta. Pentru freelanceri e si mai greu pentru ca nu avem agentii specializate pentru ei, breasla noastra din Romania nu are resursele administrative care exista afara.

Care este cel mai mare neajuns al meseriei de jurnalist freelancer?
Propria dezorganizare. Cele mai mari razboaie sunt in mintea noastra, nu in afara ei. Asta e valabil pentru orice si oricine, dar un jurnalist care nu stie sa-si vinda bine subiectul, care nu e organizat, care nu are o rigurozitate creativa si care nu e tot timpul la curent cu ce fac altii, n-are nicio sansa de a face bani ca freelancer.

-Jurnalismul online are o valoare mai mare decat celelalte forme de mass-media (presa scrisă,tv, etc)?

N-are inca valoarea pe care o merita. Cred ca in acest moment jurnalismul on line e la nivelul de incest media. Adica luam de la altii si prelucram putin (ne dam cu parerea cel mai ades, ca e cel mai ieftin) si generam mutanti invirtindu-ne intre aceleasi informatii.

E prea putin content nou, exclusiv on line. Content realizat prin mijloacele clasice ale jurnalismului: interviu, mers pe teren, ancheta, reportaj etc. Dar incestul asta pe content s-a petrecut si in presa scrisa la inceputul anilor 90 cind revistele romanesti decupau fotografii din publicatiile straine, le scanau si, cu un text adaptat usor, aparea un articol „nou nout”. Cu timpul au iesit din presa scrisa si copii frumosi, nu doar mutanti. Prietenii mei mai destepti in ale netului mi-au explicat ca e inca o chestiune de costuri; isi permit prea putini sa investeasca in content. Cei care o fac cel mai bine acum sunt cei care sunt publisheri si in mediul clasic (tv/radio sau print) pentru ca au deja resursele financiare si jurnalistice.

-Presa online din romania contribuie la o (mai) buna informare a cetatenilor?

Cred ca, in acest moment, contribuie doar la o mai rapida informare. Mai e de munca pina la o mai buna informare. Pentru ca sursele mari de informare on line nu sunt 100% on line, sunt cele care preiau content pe care l-au produs si pentru print. (Hotnews e una dintre exceptii)

Cum te intelegi cu retelele de socializare, Twitter, Facebook, etc?

Sunt ok cu ele. Adica am avut cont si pe twitter si pe facebook cu mult inainte de a fi populare. Dar pentru mine amindoua platformele sunt modalitati de promovare a revistei/comunicare cu cititorii. Sunt „business”. Spun extrem de putine lucruri personale acolo, atit cit sa ma simta omul si sa stie ca sunt eu nu vreun coleg care trebuie sa faca asta ca job la revista. Blogul e, insa, ceva mai personal.

-Gustul pentru cultura trebuie cultivat. Urmaream la un moment dat titlurile pe care le citesti. Nu am reusit sa tin pasul. Care este autorul preferat?

E greu de ales unul. Primul care imi vine in minte, probabil asta conteaza cel mai mult, e Raymond Carver. Tatal prozei scurte americane. Il iubesc pentru forta lui de a spune extrem de multe lucruri intr-o forma minimalista si pentru cum creeaza tensiune din „nimic”. E genial. I-am citit nu doar cartile si biografia, ci am mers (mai merg inca) pe urmele cursurilor de scriere pe care le-a urmat. Desigur, nu se lipeste de mine aceeasi tehnica, dar macar simt si inteleg unele lucruri.
Imi mai place foarte  tare o doamna care se cheama Joan Didion, care e jurnalista si a scris nonfiction.

- Cum este Cristina Bazavan in viata de zi cu zi? Te stiu energica si implicata in foarte multe proiecte.

In zilele din timpul saptaminii sunt riguroasa si mereu in viteza sa rezolv multe chestiuni pentru Tabu (administrative sau jurnalistice)
In week end sunt lenesa ca o pisica. De multe ori zac si ma alint.

-Esti genul sensibil, plangi la filme siropoase?

Pling la orice e emotionant. Am un grad mare de empatie care ma ajuta in meserie, dar ma incurca cind trebuie sa par „stinca”. Intr-o vreme ma rusinam de asta, acum am invatat ca asta sunt si ma accept ca atare.

-Ai fost vreodata in ipostaze in care nu ti-ai gasit cuvintele?

Ooooo daaaaaa. Nici nu mai stiu de cite ori. Cel mai greu imi e cind trebuie sa vorbesc in public. Desi imi pregatesc ce am de vorbit, cind ajung in fata oamenilor parca imi intra mintea in triunghiul bermudelor. E un hau virtual acolo de care ma lovesc mereu si mi se pare f f greu sa ma lupt cu el. Uneori cistiga el, alteori eu.

-Exista momente in care iubesti oamenii mai mult ca de obicei? Dar momente in care ii urasti?

Ma fascineaza si iubesc oamenii foarte destepti. Oamenii care reusesc sa-mi capteze atentia cu mintea si pasiunea lor pentru ceea ce muncesc/traiesc. E important pentru mine sa fiu in preajma oamenilor care ma provoaca intelectual. Dar ii iubesc neconditionat pe cei care fac fapte bune, fara sa fie show off, fara sa atraga atentia asupra gesturilor lor bune. In momente in care aud de fapte bune, ii iubesc pe oameni mai mult decit de obicei.

Cu ura… Nu e vorba chiar de ura, dar mi-am perfectionat de-a lungul anilor un ritual al ignorarii. Oamenii care m-au dezamagit, ii inaltur din jurul meu. E suficient, ura e prea mult.

- Te vezi redactor sef glossy si la varsta a treia?*
Poate pentru o revista de virsta a treia:)).  Sincer, nu. O sa vina o vreme in care o sa ma mai linistesc. Ma vad facind caritate si scriind. Carti sau ebooksJ.

Eu: Cine este ‘Nebuloasa‘?
Ea: Grea intrebare. Cateodata nici ea nu stie sigur. E o femeie complicat de simpla, independenta si plina de energie.

Eu: Cum ai inceput sa scrii? Sau de ce “blog”?
Ea: Am inceput sa scriu de pe vremea indepartata a foii de caiet si a penitei de la stilou. Pe atunci scriam nuvele si poezii, deh, suflet de poet am fost intotdeauna.
Iar paginii mele nu i-as zice chiar “blog”, ci mai degraba un loc in care imi descarc sentimentele, fie ele bune sau rele.

Eu: Cum esti in viata reala?
Ea: Tot asa cum ma vedeti si pe blog: cu momente bune si rele. Vulcanica, pasionala, calma, vesela…

Eu: Ce apreciezi la un blogger?
Ea: Lipsa de falsitate. Eu sunt genul “ce-i in gusa si-n capusa” si asta apreciez la toti cei pe care ii citesc.

Eu: Poti recomanda cateva bloguri pe care le citesti?
Ea: Arhi, Visurat, Doipedoi, Dono si Curvette sunt, de departe, cei mai savurosi. Dar toti cei pe care ii am in blogroll-ul meu sunt cititi zilnic cu religiozitate.

Eu: Povestesti tot pe blog… sau doar amanunte?
Ea: Nu povestesc amanunte…sau cateodata ma pierd in amanunte. Am micile mele secrete, ca doar de aia ma numesc Nebuloasa

Eu: Femeia pune mai multa pasiune in blogging sau nu?
Ea: Femeia puna mai multa pasiune in orice, asta e firea noastra, sa semanam putin din sufletul nostru in tot ceea ce facem.

Mi-am zis ca sa incep o serie de interviuri cu artistii nostri, cei care sunt cu adevarat artisti.

Astazi, invitata mea este Nicola.

Doipedoi: Salut, in primul rand multumesc pentru ca ai acceptat "interogatoriul" meu. Ce mai face Nicola?
Nicola: Astept sa "scap" de perioada asta foarte aglomerata (mai), cu multe concerte prin tara, sa inregistrez piesa care va fi primul single de pe albumul viitor, sa filmez un videoclip si sa lansez oficial CD-ul, lansare care se va lega de un recital live Nicola.
Albumul va contine 12 sau 13 piese, inca nu stim cate vom selecta, piese frumoase, de dragoste, cu un sound deosebit, album care, probabil, se va numi "POVESTE".

Doipedoi: Stiu ca esti o cititoare de-a mea, asa ca trebuie sa-ti multumesc pentru fidelitate. Te-ai gandit sa-ti faci BLOG ?

Nicola: Cu placere :). Nu m-am gandit, nu stiu… nu prea am timp.

Doipedoi: Ai vreun pronostic pentru Eurovision?

Nicola: Am vazut ceva din prima semifinala. Doresc sa nu vorbesc nimic despre asta, dar astept cu nerabdare sa vedem ce se va intampla.

Doipedoi: Unde te putem vedea in viitorul apropiat?

Nicola: Pai sunt multe locatii. De exemplu maine sunt la Barlad, poimaine la Braila. Apoi in Constanta, duminica la Blaj…

Doipedoi: Intr-adevar, multe drumuri si multe concerte. Multumesc inca o data si acum te voi ruga sa lasi un mesaj cititorilor mei, dar si mamei mele, care te adora.

Nicola: Cititorilor tai le doresc sanatate in primul rand, asta ca sa te poate citi in continuare, iar mamei tale o imbratisare calda.