Se spune că doar rugându-te poţi fii ferit de toate forţele negative. Dar cum românului îi place să audă că peste o săptămână, o lună, un an sau mai ştiu eu cât, îi va merge mai bine, nici parlamentarii nu cred că vor avea ce face, deoarece omul care s-a obişnuit să-şi cheltuie banii la cele care pretind că le ghicesc viitorul tot va merge, iar ele la rândul lor (că în general femeile pretind că au asemenea puteri) vor face acest lucru în continuare, deoarece la altceva nu se pricep. Şi dacă va fi dată o lege va fi greu să se verifice, care dintre ele înşală şi care nu, sau dacă plătesc impozite şi taxe.
Sunt vrăjitoare, dacă putem să le numim aşa, care au învăţat această practică din moşi-strămoşi şi care în mod sigur o vor transmite mai departe urmaşelor. Practică, care le-a umplut de salbe de aur şi de mai ştiu eu ce.
Unele de atâtea ori au spus acelaşi lucru, încât şi ele ajung să creadă ceea ce citesc în ceaşcă , cafea, cărţi, glob de cristal, etc. Nu are rost, însă să lungim vorba. Nu am nimic cu aceste ,,tămâduitoare”, însă părerea mea este că românul ar trebui să meargă mai mult la biserică şi mai puţin la aceste doamne. Nu de alta, dar la biserică niciodată nu li se vor cere sute şi chiar mii de euro pentru nu ştiu ce dezlegare, sau pardon există şi în rândul preoţiilor, unii care deschid pravila, însă acesta este cu totul alt subiect.

Credeam că urările şi cadourile se oferă din suflet nu din obligaţie. Mă văd nevoit să îmi exprim nemulţumirea totală faţă de astfel de indivizi, snobi şi care vor doar să atragă atenţia asupra lor. Ai ceva de spus, ridică-te în picioare şi spune. Sunt sigur că fiecare are cel puţin o femeie în viaţa sa (fie ea mamă, soră, iubită/soţie). Putem încerca să ne gândim la acea femeie când scriem o urare. Într-adevăr, fiecare femeie pe care o cunoaştem ocupă o anumită poziţie faţă de noi şi nu le putem compara.

Diplome, care din păcate le vor pune în ramă, căci altceva nu au ce face cu ele. Va fi încă un an în care vor predomina absolvenţii şomeri, încă un an în care tinerii vor bate neîncetat pe la porţile instituţiilor sau ale firmelor private pentru a se angaja. Încă un an în care la bursele locurilor de muncă organizate pentru absolvenţi nu vor găsi nimic convenabil. Studenţii care sunt astăzi de zece vor fi mâine cei care vor trăi din ajutorul de şomaj, apoi dacă reuşesc să se angajeze, dintr-un salariu de mizerie. Nimeni nu mai apreciază valorile la noi în ţară. Nu mai vorbim de faptul că în momentul în care absolvenţii îşi caută un loc de muncă, le este cerută experienţa, iar la mulţi dintre ei este zero, deoarece au considerat că este mai bine să termine o facultate, să meargă la cursuri şi abia apoi să intre în câmpul muncii.
Deşi mi-am încheiat studiile superioare în urmă cu câţiva ani nu pot să nu mă gândesc la cei care peste câteva luni vor ieşi de pe porţile facultăţii plini de ambiţii. Unii vor reuşi cu greu să se angajeze pe posturi asemănătoare specializării pe care au terminat-o, însă majoritatea vor fi nevoiţi să se angajeze pe un salar derizoriu şi într-un loc care nu îi reprezintă.

Uneori îmi vine să cred că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu din acest punct de vedere. Nu exista tânăr care după absolvirea studiilor să nu primească repartiţie, chiar dacă uneori era trimis în alt judeţ.
Ar fi multe de spus despre acest subiect, însă ca absolvenţii de studii superioare să nu mai întâmpine aceleaşi probleme an de an, cred că tinerii ar trebui să ia atitudine, să se implice mai mult în problemele comunităţii şi chiar să facă parte din structuri politice, însă să nu uite niciodată de ce au fost nevoiţi să se implice. Trebuie să ne gândim la viitor, să învăţăm să apreciem mai mult omul care a învăţat şi a terminat o şcoală, care s-a zbătut să participe la concursuri, simpozioane.
Trebuie să luptăm, să învingem sistemul pentru a nu mai exista absolvenţi şomeri.

Pe cei care se fac că ,,plouă”, care intră în casă şi în loc să spună ,,La mulţi ani iubita  mamă, soră bunică”, spun ,,am uitat, am avut atâta de lucru încât am uitat să îţi cumpăr un mărţişor sau un buchet de ghiocei”. Nici o femeie în aceste zile nu se aşteaptă să îi fie adusă luna de pe cer. Se aşteaptă la un  mic gest din partea bărbatului.

Un gest care înseamnă mai mult decât ar crede un bărbat. Mai mult de atât sunt femei, care nu au văzut o floare de la partenerul de viaţă niciodată.  Oare s-au întrebat bărbaţii ce este în sufletul acelei femei, când îşi vede prietenele că primesc mărţişoare şi flori, iar EA nu a mai avut parte de aceste mici cadoruri de ani de zile?  Că  la EA demult nu a mai fost 8 Martie. Scriu aceste rânduri pentru a sensibiliza bărbaţii din România, care au uitat că femeia este cel mai gingaş lucru de pe pământ şi că trebuie mereu ocrotită şi respectată. Din păcate în multe familii se întâmplă ca în loc de mărţişor şi respect, femeile să fie tratate cu înjurături şi chiar pumni. Ruşine să le fie bărbaţilor, care fac acest lucru şi care nu se gândesc că femeia este cea care aduce viaţa pe pământ şi că meriă tot respectul lor.

Aşa că domnilor bărbaţi, care nu i-aţi dus femeii din viaţa dumneavoastră un mărţişor de 1 Martie să ştiţi că nu este timpul pierdut, încă vă mai puteţi duce la taraba din colţ pentru a cumpăra un simbol al primăverii pe care să îl dăruiţi. Şi nu oricum, ci cu toată inima, deoarece cea la care îl dăruiţi este femeia care zi de zi se îngrijeşte să vă fie bine. Aşa că nu vă rămâne decât să vă respectaţi soţia sau prietena şi să îi oferiţi cele mai frumoase flori şi cel mai frumos cadou de 8 Martie.
Celor care aţi făcut acest gest nu pot decât să vă spun că vă felicit şi că sunteţi adevăraţi domni. Eu personal am primit de 1 Martie foarte multe mărţişoare, dar cel mai mult m-a bucurat cel primit de la persoană dragă mie, aşa cred că se bucură fiecare femeie. Şi încă ceva. Să nu vă fie teamă că o să sărăciţi dacă cumpăraţi de 8 Martie un buchet de flori, deoarece comercianţii au anul acesta preţuri pentru toate buzunarele. Am scris aceste rânduri, deoarece când m-am întors acasă de la serviciu, m-am întânit cu cel puţin zece femei care mi-au spus că partenerii lor de viaţă nu  le-au oferit nici măcar un buchet de ghiocei. Erau triste, dar încercau să ascundă acest lucru.

Păcat, e luna femeilor, e luna lui Mărţişor şi haideţi domilor să păstrăm tradiţia, că nu e greu…

Părerea mea este că  în acest moment, copiii şi tinerii care bat băncile şolilor şi facultăţilor româneşti, au parte de o adevărată misiune imposibilă – nimic nu este cum ar trebui să fie. Şcolile reprezintă doar o obligaţie faţă de părinţi, iar facultăţile doar o metodă de a face o sumedenie de bani, nu pentru studenţi, desigur.

Paragina educaţională  este vizibilă peste tot, iar noua generaţie este învinovăţită pentru această situaţie – o mare greşeală. În fond, marea vină este a celor care fac regulile şi care nu dau nici un semnal de mai bine.

Profesorii, fie ei de şcoală sau facultate, aruncă  vina în traista elevilor/studenţilor, argumentând cu cea mai dezolantă replică: „nu ne putem înţelege cu ei“.

Aşadar, avem pretenţia la învăţământ de calitate, avem necesitatea de a fi respectaţi  şi mai presus de toate, apreciaţi. Ne-am săturat să cerşim burse sau să ni se pune beţe-n roate când aplicăm pentru un anume proiect.

Dincolo de cuvintele politicienilor şi ale profesorilor, este realitatea noastră, viaţa noastră. Vrem să studiem lucruri de calitate, într-o ţară de calitate. Cu toate că  avem potenţial, nu ne putem exprima pentru că sistemul ţării noastre nu îşi dă voie să fii motivat şi optimist, ci ţine să-ţi prezinte realitatea în adevărata ei spendoare.

Indiferent cât de optimist şi de motivat eşti, uiţi de aspiraţiile tale în momentul în care te trezeşti dimineaţa să  mergi la muncă, după ce noaptea ai studiat din greu pentru examenele care nici gând să fie flexibile, ci cât se poate de complexe. Nici gândul la plata chiriei nu te motivează mai mult. Când vine vorba despre burse, mai ales în străinătate, toată facultatea se trezeşte din adâncul ei somn nepăsător şi dă din coate…să nu reuşeşti.

Renunţând la aerul tragic, voi scrie şi câteva rânduri optimiste şi de încurajare – am găsit reţeta pentru a fi un tânăr de succes în ţărişoara noastră sau în alta, după caz. Prima regulă este să studiezi pentru tine, iar următoarele spun să profiţi de fiecare mic avantaj pe care îl poţi capta prin intermediul şcolilor sau al facultăţilor. Cereţi burse – pentru că nu pot să fie refuzate dacă le meriţi, insistaţi şi fiţi curajoşi şi cel mai important – nu vă temeţi de profesori.

În cazul în care nu reuşiţi, faceţi-vă bagajul şi căutaţi în altă parte, pentru că merită orice sacrificiu. Cât despre patriotism, aş prefera să aştept de la cei cărora le plătesc taxe, să fie patrioţi. Situaţia este astfel – când pleci dai dovadă de trădare de naţiune, dar când pleci şi reuşeşti dai dovadă că eşti român.

Până  se trezesc personajele ilustre care dau legi în ţară, din somnul profund în care sunt, tinerii români vor deveni altceva şi altundeva. Cuvintele lor spun o poveste, însă ale noastre spun o realitate.

Aici aveti toate detaliile necesare.

Dragii noştri Înalţi Prelaţi morali şi mari susţinători ai legalităţii ce sunteţi, oare aceste valori sunt apărate în prezent când prostituţia se practică (aproape) fără jenă în toate colţurile ţării? S-a demonstrat de multe ori, în multe reportaje şi interviuri că persoanele prinse că practică prostituţia se aleg cu o călătorie gratuită la secţie, o amendă si întoarcerea la muncă (asta dacă nu cad la mica înţelegere cu cei din maşina inscripţionată cu siguranţă şi încredere). Iar cei care au „beneficiat” de serviciile acestora (tineri sau bătrâni, căsătoriţi sau nu) le vor căuta din nou (sau dacă nu chiar pe ele – pe cineva din breaslă). Unde este domnilor moralitatea în situaţia asta? Şi valoarea familiei pe care voi o protejaţi? Corect, nu este.

Mai nasol este că Biserica nu doar că se împotriveşte legalizării prostituţiei dar face (în zadar aş putea spune) toate demersurile pentru eradicarea acesteia. Totuşi prostituţia este una dintre cele mai vechi practici plătite din lume. Acest flagel o să fie prezent în continuare în societate, fie că vrem, fie că nu. Şi de ce să  îi privăm pe cei din domeniu de drepturile lor. Trebuie să ţinem cont că înainte de toate şi prostituatele sunt oameni. Au dreptul să primească asistenţă medicală (cu contribuţii la stat – dar despre asta în alt articol), să primească protecţie (faţă de peşti, de cei care le exploatează). Ca să nu mai aducem în discuţie şi contribuţiile la stat.

Zilele trecute, Ministrul Muncii, Mihai Seitan, a declarat ca se are in vedere taierea alocatiilor pentru copiii ai caror parinti au venituri mari.  O propunere destul de logica din punct de vedere financiar, dar destul de ipocrita din punct de vedere moral si cu siguranta nefasta pentru evolutia economica a tarii noastre.

O astfel de decizie ar putea avea efecte neasteptate asupra demografiei, care va influenta evident si alte aspecte socio-economice. Poate nu va fi afecatata natalitatea, care in ultimii doi ani a cunoscut intr-adevar o crestere usoara si nu vrem sa o descurajam, dar va fi afectata consistenta acesteia. Pentru ca nu e importanta doar cantitatea, ci si calitatea.

Vor fi incurajati sa faca copii toti cei “napastuiti” de soarta, somerii, cei cu diverse cazuri sociale, cei din mediu rural etc. Cu alte cuvinte, cei dependenti de acest ajutor social la care nu au prea contribuit ei cu nimic. Iar cei care pun intr-adevar osul la economia Romaniei vor prefera sa faca altceva decat copii. Oricum, deja prefera.  
Si nu e vorba de bani, pentru cei cu venituri mari isi permit intr-adevar sa isi creasca copii si fara aujutorul statului roman. Dar e vorba de gest, de atitudinea care “sanctioneaza” intr-un fel pe cei instariti si cu initiative de perpetuare a speciei. In plus, propunerea denota populismul Guvernului, care se foloseste de aceasta masura pentru a castiga imagine in fata electoratului sarac, cel afectat cu adevarat de criza.

Pe de alta parte, cei pe care statul vrea sa ii protejeze prin aceasta masura se vor simti intr-adevar protejati, chiar responsabili de cresterea natalitatii si vor continua sa contribuie generos la ingrosarea randurilor celor care nu muncesc si sunt dependenti de ajutorul statului. Iar sansele ca cei din categoriile sociale defavorizate sa educe copii in exact acelasi stil sunt destul de mari. In consecinta, numarul celor pe care statul va trebui sa ii ajute va creste, ajungandu-se pana in cazul extrem in care numarul celor care sustin economia sa fie insuficient pentru a acoperi gaura de la bugetul statului.

In concluzie, cei cu aceasta initiativa ar trebui sa se gandeasca nu doar cum sa protejeze categoriile defavorizate. Mai important este felul in care este stimulata populatia activa si productiva sa conceapa, sa nasca si sa creasca copii in acelasi spirit.