Pe mine mă duc aceste cuvinte undeva prin anii ’98, când doamna învăţătoare era şi profesoară de sport (pentru că aşa era pe atunci şi poate aşa va fi şi de acum înainte) şi eu eram atât de mică încât mă pierdeam printre colegii mei care se luptau să ajungă primii la finele terenului de sport care avea mai puţin de 50 de metri.

Copil fiind, nu am iubit sportul pentru că pe atunci nu erau inventate lentilele de contact şi ochelarii mei îmi erau adesea lipiţi de faţă de mingea aruncată de colega de două ori mai mare ca şi mine. Şi pe drept vorbind, nici nu mă pricep la sporturile în echipă. Un alt motiv pentru care nu vedeam în sport nimic intereseant este acela că pe atunci nu ştiam ce îţi poate oferi acesta şi mai ales nu ştiam că sportul nu e neapărat de echipă, ci mai ales o parte din noi.

În fine, am descoperit în ultimii doi ani că sportul înseamnă mult mai mult decât fotbal, handbal şi altele…După ce la BAC am avut nişte emoţii zdravene la săritul caprei şi aruncarea mingei la poarta de handal, am decis că este momentul să renunţ la ideea că sportul e groaznic şi terifiant şi am început să alerg (bineînţeles…împinsă mult de la spate).

Vara alerg, iarna nu prea dar sunt foarte mulţumită că am ajuns să alerg câţiva kilometri buni…Probabil vă întrebaţi ce m-a determinat să-mi schimb părerea despre sport. Mda…Păi în primul rând trebuie să ţin pasul „sentimental“ cu un maratonist care şi-a dat sufletul la nu mai puţin de cinci maratoane până acum, printre care cel din Paris, Budapesta, Amsterdam, Viena, Roma şi alte câteva pe lângă. Sincer, m-am simţit prost văzând că muşchii mei mai mult dorm, dar nu acesta este motivul pentru care m-am îndrăgostit de jogging.

Ideea este că am participat şi eu pasiv la două maratoane (cel de la Paris şi cel de la Roma) şi am tras concluzia că nu există sentiment mai profund decât mulţumirea şi fericirea pe care o simţi când te vezi la Finish după 42 de kilometri de luptă cu propriile puteri. Mii, zeci de mii de oameni simt deodată, în acelaşi loc, aceleaşi sentimente. Acest lucru mi se pare uimitor, dovedeşte că putem fi mai mult decât credem, mai puternici decât sperăm.

Totuşi, nu sunt ale mele aceste sentimente ci ale altora însă am văzut emoţia şi entuziasmul din privirile maratoniştilor la Start şi fericirea şi epuizarea din sufletul lor la Finish. Ca să fiu sinceră, eu cred că aceste competiţii sunt adevărate eliberări fizice dar mai ales psihice ale alergătorilor şi unele din puţinele evenimente din lume care adună zeci de mii de oameni cu aceleaşi plăceri şi aşteptări.

MINUNAT…aş spune.

Oricum, eu am început să alerg (doar doi kilometri azi) şi am început să visez iar la maratoane şi mă gândeam că poate…cândva…undeva…peste multă facultate şi masterate voi simţi şi eu entuzismul de la Start şi împlinirea de la Finish.

Mă întreb, oare câţi dintre noi detestăm sportul din cauză că purtăm ochelari şi am primit mingi în faţă în copilărie sau pur şi simpul pentru că nu ştim ce înseamnă şi ne sperie cuvântul „kilometri“?

Lucrări, care şi după spusele muncitorilor în mod sigur nu vor dura foarte mult. Aşa că şoferilor nu le rămâne decât să se consoleze cu ideea că aşa sunt toate drumurile noastre şi să spere că peste ani vor arăta şi ele la fel ca în celelalte ţări europene. Cred că mai avem mult până acolo.

Mai este cale lungă până nu vom mai auzi că din cauza unei gropi din şosea s-au distrus maşinile sau mai rău s-au întâmplat accidente. Trist, dar adevărat. Sunt drumurile nostre toate şi oricât de mult am comenta cu privire la starea lor, tot nu se va rezolva nimic. Nu spun că autorităţile nu îşi dau interesul pentru a plomba aceste gropi, doar că „cârpeala” făcută nu durează mai mult de un sezon. Aşa că indiferent de anotimp tot ajungem să dăm cu maşinile în toate gropile pentru care mai plătim şi taxe. Traiul din România ne ocupa tot timpul şi mai adaug ceva ,,ne goleşte buzunarele de bani pentru repararea craterelor din şosea, care apar imediat la loc ca şi ciupercile după ploaie.

Imaginea personala este unul dintre puntele cheie care ne ajuta in relatiile de zi cu zi. Incepand cu cei din jurul nostru si pana la relatiile de serviciu.

Parca totul este important. Varsta, sexul si infatisarea fizica.
Percepem diferit aspectul fizic in functie de persoana. Eu sunt genul de om care daca privesc cateva secunde o persoana imi dau seama daca vreau sa am o legatura cu ea. De orice fel.

Aveti cunostinte cu chipul copilaros? Eu da. Am o amica care este atat de dulce cand o privesti si nu ai acuza-o pentru nimic in lume de ceva rau. Dar ea injura, vorbeste vulgar, este invidioasa uneori. Multi raman socati ca dulceata asta de femeie spulbera orice ideal cand deschide gura. Si nu vorbesc de prostie aici.  Nu o vad niciodata intr-o pozitie de conducere pentru ca nu este foarte credibila cu fata asta.

Observ ca sunt la moda scandalurile in blogosfera. “Daca nu esti injurat nu existi” zic unii. Parerea mea este alta. In momentul in care notorietatea vine datorita unui scandal, probabilitatea ca tu sa-ti pastrezi o imagine oarecum buna este aproape nula. De-a lungul timpului puteam sa ma implic in diferite chestii doar ca sa-mi atrag vizite. Dar de ce? Pentru o mana de oameni care vin si pleaca?

Gazduiesc aproximativ 30 de bloguri cunoscute si de multe ori oamenii aveau tendinta de a spune ca eu sunt in spatele lor. Cu timpul o parte din acesti oameni au devenit “faimosi”, apreciati si lumea a inteles ca eu sunt doar personajul bun care ofera gazduire nevoiasilor.

Am cunoscut o gramada de oameni de la care prinzi mereu cate ceva si am invatat ca un scandal nu aduce niciodata nimic bun. In anii astia de blogging mi-am vazut de gradina mea, am injurat in gand cand a fost cazul si mi-am facut linistit treburile.

Anul trecut mi-am vandut blogul pe cateva mii de euro (mi-am achitat un credit bancar) si nu am facut mare tam-tam. Mai scriu aici pentru ca este o strategie a noului proprietar, pentru ca sunt platit sa fac asta si pentru ca in tot acest timp m-am atasat de cititorii mei. Imbin oarecum utilul cu placutul.

Cum poti sa-ti dai seama ca esti un blogger oarecum okay? Aduni toate fazele importante petrecute pe blogul tau, treci pe hartie fiecare cunostinta facuta aici, calculezi fiecare banut adunat, fiecare cafea bauta cu bloggeri, fiecare intalnire de amploare la care ai participat. Daca dupa bilantul asta tu te simti bine, realizezi ca nu ti-a bagat nimeni pumnul in gura, nici macar in scris, atunci cu siguranta ca esti un blogger reusit.

Au fost momente cand am scris posturi mult prea persoanle, in care sunt convins ca nu multi impartaseau parerea mea, insa mi-a placut ca oamenii de calitate stiu ce inseamna respectul si macar s-au abtinut de la comentariile urate.

Sunt curios in ce categorie de bloggeri esti tu… sau dupa caz “cititor de bloguri”".

(CM) “Primul popas a fost oraşul nostru, respectiv platoul din faţa Primăriei, acolo unde peste 1000 de arădeni s-au înghesuit să „smulgă” o amintire cu cea mai râvnită cupă a fotbalului european. Din partea oficialităţilor locale, gazdă a fost Nicolae Ioţcu, preşedintele CJ Arad, evenimentul fiind onorat şi multe din fostele glorii ale fotbalului arădean. Helmuth Duckadam şi Emerich Jenei s-au reîntâlnit şi ei cu preţiosul trofeu, pe care l-au câştigat în 1986 cu Steaua, în urma finalei cu FC Barcelona. Caravana UniCredit va parcurge următorul traseu în ţara noastră:

Timişoara – Parcarea Iulius Mall, 29 septembrie, ora 11:00
Sibiu – Piaţa Mare – 29 septembrie, ora 21:00
Braşov – Piaţa Sfatului – 30 septembrie, ora 14:30
Piteşti – Piaţa Primăriei – 1 octombrie, ora 11:00
Bucureşti – Piaţa Constituţiei – 3-4 octombrie”

Trophy Tour Arad

Eu stiu asa :

Seba

Maddy

Bebe

Adrian 1

Adrian 2

Tomckat

Ăia de la Stiri mondene si cu iertare sa-mi fie daca uit pe cineva!

In trecut am mai cumparat de la ei si am fost tare multumit. Stiu ca si Denisa si-a luat cate ceva de acolo.
Au o noua interfata, mai prietenoasa zic.

Bun… Am plasat comanda si in 20 de minute a sunat o tipa.  Am confirmat comanda si maine deja ajunge coletul la destinatie.

Mi-am dat seama ca economisesc o gramada de timp comandand online. Pe caldura asta si la serviciu imi este lene sa merg…

Deci iama’ pe cadouri, de la mine au o bila alba!

In rest… caldura mare la Arad. Ne apropiem de 40 de grade.

Update – Se alatura noua un grup de peste 20 de liceeni din Arad. Multumesc tuturor! Mai oameni buni. Nu stiam ca am asa cititori marinimosi. Multumesc inca o data tuturor.
 Cristi Vaduva, alaturi de alti oameni de suflet vor incerca sa faca o bucurie acestor oameni, oferind un televizor color.
  Astazi sper ca voi putea publica o lista cu toti oamenii care ne ajuta la acest mic proiect, dar de suflet.  
 

l-au simțit și câinii mei… Oare de ce nu vuiește media????