Ma cuprinde, asa o lene primavaratica… Un “vifor” se cuibareste in mine si nu fac altceva decat sa scuip. “A scuipa” e sanatos uneori. Desigur, ma refer la scuipatul metaforic, la oameni de cacat ce ne inconjoara, la cei valorosi pe care vrem nu vrem la un moment dat … scuipam si pe aia. La un astfel de scuipat ma refer. Stiu, nu se schimba nici pe naiba daca eu ma agit, dar nici nu ma agit. Vorbesc cu voce tare, iar vocea-mi e plina de sictir. De o buna vreme am inceput sa evit cateva persoane care nu ma “hraneau” spiritual. Sint satul sa suport toti cacatii doar pentru a face conversatie sau doar pentru a iesi in oras, pe undeva, candva. La multi le-am zis-o, la uni inca am dubii, astfel am inceput sa-i evit (repet) doar pentru a nu-mi pune intrebari absurde.(eu cu mine, eu pe mine sa ma intreb…) Departe de mine gandul sa ma consider eu cel mai tare din parcare, cel mai cult si cel mai putin cacat decat altii. Doar ca sictirul asta vine din faptul ca aceleasi povesti le ascult mereu, aceiasi oameni care nu au bani sa-si plateasca un cola desii invita lumea in oras. Nu, nu e vorba de rautate, sunt chiar mai altruist decat vreau ( zambesc acum, am motivele mele) dar pur si simplu nu mai vreauuuuuuuu. Asadar, imi iau inca o bliza bluza pe mine… viforul asta primavaratic e dat dracului.

Ps: Contradictiile din acest post sunt intentionate!