Mai presus de statutul lui de politician sau de diplomat Cristian Diaconescu este om. Si poate aceasta conditie a lui explica aproape in totalitate gestul pe care l-a facut astazi, acela de a se retrage dintr-un partid in care a simtit gustul amar al infrangerii tocmai cand se afla pe o culme a recunoasterii.

Un proverb romanesc spune cam asa :”Să fii domn e o întâmplare, să fii om e-un lucru mare”, iar uneori chiar si noi uitam asta, dar li se poate intampla mai adesea politicienilor. S-au obisnuit cu automatismul, lupta pentru putere, ca au uitat sa mai fie oameni. Isi aduc aminte de asta cand intampina dificultati sau cand ajung in situatia in care o presupusa victorie se transforma intr-un esec trambitat.

In seara asta Cristian Diaconescu a declarat ca este profund dezamagit ca niciunul din colegii care i-au fost apropiati in urma cu putin timp nu l-au sunat sa il intrebe cum sta treaba, daca este adevarat ca a fost santajat sau sa ii spuna pur si simplu ca este inacceptabil ca intr-o tara democrata sa fi fost urmarit de serviciile secrete.

Amaraciunea i se simtea in glas, iar dezamagirea i se citea pe fata. Nu conteaza ce ai facut, cat de cunoscut sau celebru esti, atunci cand realizezi ca oamenii pe care ii credeai prieteni par total dezinteresati de soarta ta iti dai seama ca intr-un fel rostul existentei tale se destrama. Nu stiu cu exactitate daca in spatele acestei demisii se ascunde un interes, o oportunitate, dar daca judec din prisma sentimentelor umane nu pot decat sa spun ca il inteleg pe Cristian Diaconescu. (more…)