In primul rand urasc pretenii/amicii falsi, asta am mai zis si o voi mai zice de o mie de ori. Decat cu o ceata de prieteni fara valoare, mai bine cu amicii mei de messenger/twetter cu care ma simt mai bine ca si cu “X” pe care-l stiu de la 10 ani.
Intodeauna am fost fraierul tuturor, am gustat gogosile tuturor, le-am acceptat, am trecut peste. Dar mi-am zis ca sa incep sa-mi conduc eu viata. Nu altii.
Sunt artagos pentru ca in momentul in care sunt inconjurat de oameni fara valoare, nu voi putea niciodata sa trec de nivelul asta, in ritmul asta. Imi dau seama ca ma atasez de persoane cu care nu am nimic in comun, tocmai pentru ca cei care trebuie sa-mi fie alaturi nu sunt asa cum vreau eu. Am incercat varianta acceptarii, dar asta nu face decat sa inrautateasca lucrurile. Am ajuns sa urasc ca anumite persone sa-mi calce pragul casei, iar mie imi este prea jena sa le spun face to face asta.
Am inceput sa fiu un frustrat in fata prietenilor pentru ca pur si simplu uneori imi este mila. Le spun prieteni pentru ca in anumite momente m-au ajutat sau i-am ajutat.

In rest nu cred ca ma leaga prea multe chestii de cineva. Nimeni nu-mi trezeste un interes anume, la fel cum nimeni nu ma scoate din plictisela cand sunt nevoit sa ascult anumite povesti de la ei.

de ce fumez 2 pachete de tigari pe zi?

de ce mi-am cumparat plasturi cu nicicotina si nu-i folosesc?

de ce beau 2-5 cafele pe zi ?

de ce imi fug ochii si la altceva… cand am acasa?

de ce frigiderul imi face numai apa prin toata casa?

de vreau sa imi iau alt telefon?

de ce trebuie sa platesc rata la credit?

de ce imi e lene sa schimb scrumiera?

de ce nu-mi spal niciodata farfuria in care mananc?

De ce?