Traim niste vremuri pe care le simtim putin cam dure. Experiente grele, momente stresante si crize propovaduite peste tot nu fac decât sa ne înraiasca. E o scuza ce încerc sa o formulez în minte când ma gândesc la faptul ca am uitat “sa multumim”. Nu am omis sa facem gestul, rostim cuvântul sau schitam zâmbetul ci chiar am uitat cum se multumeste. Putin prea rai si prea egocentristi luam tot ceea ce primim prea repede si prea fortat. Cu gândul poate ca ni se cuvine. Si chiar de ni s-ar cuveni, un multumesc rostit într-o secunda e pretul cel mai mic pentru o stare buna. Si-apoi mai cred ca multumescul a disparut si de rusine. O rusine atât de ciudata si inversa gândirii sincere, un fel bizar de a fi cool ce pare a fi ciuntit de orice forma de manifestare a bunului simt.
Daca ne-am propune într-o zi sa numaram câti de multumesc auzim în situatiile privite de la distanta, ca spectatori ne-am întrista. La magazin, omul servit a înlocuit multumescul rostit în timp ce-si ia produsul cumparat cu bombaneala despre pret si restul prea marunt, despre sacosa prea scumpa si pâinea prea mica. Dintr-un taxi daca ajungi la destinatie si vrei sa coborî ti-e frica sa rostesti un multumesc mult prea devreme pentru ca o regula nescrisa spune ca asa renunti la rest si multi renunta doar la multumesc. Câti spun un multumesc frumos atunci când iesa din restaurant sau bar? Când li se tine usa la lift sau li se face loc sa treaca împingând carutul de cumparaturi în supermarketul aglomerat? Putini, din ce în ce mai putini si mi-e teama ca vom uita de tot.  (more…)