Posts Tagged ‘opinii’

Ne ascundem în spatele unor poze… 18+

Saturday, November 26th, 2011

  De prea multe ori ne simţim singuri mai ales în mediul virtual. Cu toate că probabil el a fost creat pentru a nu ne simţi singuri, apelăm la tot felul de site-uri unde ne exprimăm matrmonialele. Ne arătăm sau nu la faţă. Ne ascundem în spatele unor poze care nu sunt tot timpul ale noastre.
Într-un secol al vitezei mizăm mult pe sex. Drept urmare, conform teoriei că sexul vinde au apărut site-urile de matrimoniale doar pe bază de sex. Lumea vine se prezintă, îşi spune sau nu fanteziile, caută ceva ce doreşte şi speră că va primi iubire eternă până când moartea ne va despărţi. (more…)

În pas cu tehnologia

Thursday, October 27th, 2011

Generaţia noastră are un avantaj enorm faţă de părinţii şi bunicii noştri. Pe vremea lor, tehnologia făcea primii paşi în cursa către viitor. Se făceau descoperiri extraordinare, iar limitele se îndepărtau cu fiecare invenţie. Acum, însă, acei paşi au devenit un sprint demn de Usain Bolt. Avantajul de care spuneam este faptul că, spre deosebire de epoca trecută, acum, invenţiile ne sunt disponibile nouă, ca public devorator de nou, aproape instantaneu.
Nu cred că mai miră pe nimeni avansul tehnologic orbitor. Sunt gata să pun pariu că tu, cititorule, ai schimbat în ultimii ani zeci de gadgeturi. Iniţial le vedeai drept ultimul telefon/calculator/laptop/player video de care vei avea nevoie vreodată. După câteva luni, în schimb, totul se schimbă. Ti minte cand aparea Steve Jobs la o conferinţă la câteva mii de kilometri depărtare, dezveleşte un nou şi inovator produs şi peste noapte apar zeci de altele care îl copiază în cel mai mic detaliu. Şi uite aşa ajungi să-ţi priveşti micul gadget cu alţi ochi, gândindu-te cât de demodat e.

Să  nu mă înţelegi greşit, e bine, chiar foarte bine că se întâmplă aşa. Dacă până acum tehnica avansa pe timp de război, mai mult de frica inamicului, să nu cumva să te întreacă, acum capitalismul a făcut din acest avans o luptă mai dreaptă.

Totuşi, e şi-o parte proastă, pe care o resimţi pe propriul buzunar –  dacă vrei să ţii pasul cu toate aceste modificări trebuie să te scuturi de ceva bani în fiecare lună. Puţin aici, un pic acolo şi ajungi să te implici financiar în jocul ăsta mai mult decât trebuie, cumpărând toate electronicele cu „i”  în faţă pe care le vezi. (more…)

FMI-ul si femeile

Sunday, May 15th, 2011

De ştiut o ştie toată lumea. În relaţia cu FMI conducătorii ţărilor înrobite sunt slugi, iar restul populaţiei este transformată-n sclavi ce vor trudi cu generaţiile pentru a plăti pactul cu diavolul făcut de aleşii boborului pentru a se menţine la putere.

Aşa că nu trebuie să ne mire că după ce-a siluit nivelul de trai al locuitorilor din toată lumea, directorul FMI s-a apucat de violat la propriu, agresând sexual o menajeră dintr-un reputat hotel new yorkez. Fire strângătoare, aidoma slugii ce vine la întâlnirea cu oficialităţile române purtând pantofi rupţi, Dominique Strauss-Kahn n-a vrut să meargă la curve aşa că s-a pus pe tăvălit responsabilele cu curăţenia. Este de apreciat curajul părţii vătămate, ce-a depus plângere la Poliţie, fără să-i pese de influenţa bătrânului satir ce-şi permite să facă harcea-parcea destinele a sute de milioane de oameni îndatoraţi fără voia lor de nişte lideri obedienţi şi lipsiţi de scrupule.

Tragedia economică a Argentinei şi a atâtor ţări ce-au muşcat din momeala otrăvită a FMI ar trebui să pună mari semne de întrebare celor ce se năpus­tesc să se împrumute de la ei pentru a că­păta o gură de aer ca înecatul. Pentru că odată prinsă în ghearele acestor tartori ai Marii Finanţe o ţară devine lipsită de ajutor, aidoma unui deţinut de la Guantanamo căruia i se bagă capu-n lighean şi i se dă aer cu porţia pentru a spune prin ce bârlog stă dosit explozivul răposatului ben Laden.

Un personaj tot de ei inventat şi scos de pe piaţă aidoma unui serial de care s-a plictisit lumea. Cu toate că am mari rezerve în pri­vinţa deznodământului în cazul boşoro­gului ce-n loc să-şi ia măsura la pamperşi distru­ge economie după eco­nomie cu voluptatea unui căpcăun, iar în timpul liber siluieşte menajere, sper ca Justi­ţia să-şi facă treaba. (more…)

Medicii români îşi iau tălpă­şiţa…

Monday, April 11th, 2011

Foto: John Santos

Lăsând în urmă un sistem colapsat, unul câte unul, medicii români îşi iau tălpă­şiţa, plecând peste hotare în căutarea unui trai decent.

Pentru un medic ce-şi doreşte doar să-şi facă meseria, aici nu se mai poate. Secţiile spitalelor sunt conduse de hodorogi de care până şi moartea a uitat, ce refuză să iasă la pensie ca să-şi vândă locul, iar unde nu avem de-a face cu mumii sunt tinerei infatuaţi numiţi politic, cu ni­velul de pregătire undeva la genunchiul broaştei. Corupţia este în floare, iar dacă nu ai bani de şpagă pentru o operaţie, te trezeşti direct la morgă. Despre catastrofa desfiinţării spitalelor n-are loc să mai vorbim. După cum am mai scris, sinistrul Sănă­tăţii a bătut palma cu antreprenorii de pompe funebre, aşa că le face jocul după cum crede el mai bine. Astfel, în viziunea sa de-a dreptul morbidă a început curăţenia de primăvară tăind subvenţiile pentru cei cu boli incurabile şi închizând spitale pe bandă rulantă. De parcă ar avea drept lo­zincă ,,lui Kuki cât mai multe cadavre”, a trecut la faza a doua de exterminare a oropsiţilor pacienţi români. Nu contează că în unele centre de sănătate s-au investit milioane de euro. Se pune lacăt, iar bolnavii sunt expediaţi în cele rămase deocamdată deschise, creând un haos fără precedent. Banii pentru analize lipsesc cu desă­vârşire, iar medicii rămaşi ridică nepu­tincioşi din umeri atunci când ascultă poveştile horror ale pacienţilor plimbaţi de nesfârşitele drumuri ale birocraţiei în căutarea sănătăţii. (more…)

Martiri de mucava

Thursday, February 3rd, 2011

În România hoţul neprins este politician cinstit, iar dacă îl loveşte năpasta şi se pune procuratura pe cap, devine un onorabil deţinut politic. Aşa zişii deţinuţi politici de la noi nu au nimic de a face cu martirii ce-au înfundat temniţele comuniste. Sunt îndeobşte domni bine, pe care îi vedem purtaţi cu duba şi având brăţări strălucitoare la mâinile cu manichiură dichisită şi ceasuri scumpe.
După tămbălăul revoluţionar, primul care şi-a asumat cu aroganţă titlul de deţinut politic a fost tătucul Caritasului, onorabilul domn Stoica. Acesta dădea interviuri sforăitoare din spatele gratiilor, în care îşi vărsa năduful pe autorităţile ce-l băgaseră la mititica de ciudă că încer­case să facă bine românilor. Cât bine le-a făcut, toată lumea ştie. Un alt puşcăriabil pe criterii politice s-a considerat Luceafărul Huilei, Miron Cosma. Când l-au închis să-i ostoiască febra musculară cauzată de efortul susţinut de-a da capete-n gură şi bâte pe cocoaşa studenţilor ori a jandarmeriei, s-a erijat într- o victimă a guvernării de atunci şi a început o campanie fără precedent în istoria postrevoluţionară a României. Din celula dotată cu aparatură electronică de ultimă generaţie pe care o împărţea frăţeşte cu un cap al lumii interlope, trimitea scrisorele de amor unei pseudovedete gângave cu aspect de raţă şi vorbe dulci, de ameninţare, autorităţilor vremii.
Cu Bivolaru, cel care a devalizat o bancă a fost şi mai mare show, dar nu cred că-l mai ţine cineva minte pe Bombonel and Company formând un lanţ uman de necaz că unul din principalii sponsori de partid a ajuns în pârnaie la Mărgineni, alături de Şişu din trupa La Familia.
Chiar dacă vă vine greu să credeţi, puşcăria are şi părţile ei bune. A fost rampa de lansare care l-a făcut pe Becali europarlamentar ori pe căţelul lui Vântu martir al dictaturii ce iată, în viziunea unora, ne închide pe bandă rulantă la Mititica oamenii cinstiţi.
La nebunia ce domneşte-n mass media, până şi Uţu Rohozveanu ar fi fost tratat cu respect dacă îl ducea mintea să se înscrie într-un partid de opoziţie. Ar fi fost transformat urgent în mucenic de către hienele ce nu ştiu altceva decât să arate cu degetul şi să dea cu presupusul pentru a tâmpi o societate şi aşa îndobitocită de greutăţile vieţii de zi cu zi iar acum ne-ar fi dat cu tifla pe la tembeliziuni.
Eu unul m-am plictisit de bogătani plimbaţi trei zile cu duba iar apoi lăsaţi să zburde-n libertate şi să latre-n voie la emisiunile unde sunt invitaţi de onoare. Dar voi?!

Despre jobul perfect sau cum ţi-ai dori să îţi câştigi existenţa.

Tuesday, July 13th, 2010

După ce trec peste noi ceva ani vechime în câmpul muncii, câteva locuri de muncă schimbate, câteva runde de interviuri date şi perioade de probă sau preaviz suportate, putem sau ar trebui să putem spune cum ar arăta jobul perfect, ideal pentru noi.

Ne cântărim experienţa în muncă, ne contorizam punctele slabe scoase în evidenţă de diversele joburi şi ne exagerăm orgolios şi doar puţin punctele forte. Toate astea apoi le filtrăm prin preferinţe sau le împărţim la dorinţa sau visul ăla de când eram copii şi care răspundea la: “ce te faci când ai să fii mare?” Binenteles, cu singura condiţie, să nu fie anulat din start, gen cosmonaut sau pilot de F1.

Eu mi-am dorit să fiu profesoară. Am fost. Aş putea trăi fiind profesoară sau educatoare. Era frumos şi drag mie jobul.

Un vis mai recent al meu e să am o florărie. Îmi doresc enorm să am grijă de un butic plin de găleţi de flori. Aş putea trăi vânzând flori.

Sau aş munci cu drag într-un magazin de tricouri inscripţionate. Cum am şi făcut timp de doi ani. Încă mai văd tricourile mele plimbându-se prin oraş.

Sigur şi precis n-aş putea presta un job de care ar depinde vieţile oamenilor. N-aş putea fi doctor sau asistentă. Nu. Clar nu.
Ceva uşor, creativ, liber şi vesel. Raportul direct proporţional între stres şi remuneraţie, între responsabilitate şi bani îl ştiu şi nu îl susţin. Îmi prefer nervii întregi şi cât mai puţine lucruri care să-mi fie imputate. Eu sunt probabil un caz aparte. Nu îmi doresc o carieră clasică sau un job bănos.

Cât de des ne întrebăm unde suntem şi unde ne doream să fim când eram copii? Chiar şi în cazurile în care dă cu plus.

Cât de mult contează viaţa liniştită, cariera corporatistă şi bănoasă sau talentele negate sau accentuate?

Cineva mi-a spus o glumă anul trecut. Probabil circulă pe internet. E mai mult o povaţă şi mi-a plăcut enorm. În ea e vorba de un om foarte bogat şi destul de în vârstă care se plimbă cu iahtul sau luxos pe Amazon căutând un loc pe mal să pescuiască. Întâlnind un pescar pe un mal îl întreabă cine e şi ce face. Acesta îi răspunde că e un om simplu care trăieşte acolo. Toată ziua pescuieşte, copiii se joacă prin păduri,  seara se întoarce la colibă, soţia găteşte peştele, stau în jurul focului, cântă la chitară, privesc luna şi-apoi se retrag, se iubesc şi se odihnesc. (more…)

Omul sărac sau românul sărac

Wednesday, July 7th, 2010

La noi nici sărăcia nu e la fel ca la alţii. Sărăcia înseamnă o viaţă lipsită de şansele de a  trăi  în cadrul unui anumit standard minim de nivel de trăi. O definiţie atât de relativă dă dreptul unui om care la noi ar fi bogat, în altă ţară şi alt mediu să se numească sărac. Tot oamenii care se ocupă cu definiţiile ne dau o definiţie mai bună puţin pentru români: insuficienţa venitului pentru acoperirea cheltuielilor necesare unei alimentări regulate, sau a necesarului pentru îmbrăcăminte, încălzire şi alte necesităţi indispensabile traiului. Câţi se recunosc?  Lăsăm capul în jos, oftăm şi concluzionăm: suntem o ţară de oameni săraci.

Ne-am obişnuit să trăim săraci, să nu ne ajungă banii nici pentru mâncare şi întreţinere şi ne declarăm sărăcia după cum ne convine. Sunt dăţi când o strigăm agresiv în mitinguri, sunt dăţi când o negăm dând maxim mp3-ul din maşină decapotabilă deşi suntem la fel de săraci de la un capăt la altul. Spre fericirea noastră, avem o genă specială numită “hazul de necaz”. Specific românului, din vremuri de demult, hazul de necaz l-a ajutat să treacă peste sărăcie şi boală. Am râs de noi şi-a noastră sărăcie, am inventat bancuri cu Bulă şi cu Ştrulă, am întârziat cu plata întreţinerii trei luni dar am reuşit să ieşim la un grătar cu un mic şi-o bere să uităm  de rate şi de datorii.

Suntem o naţie săracă dar în acelaşi timp suntem o naţie obişnuită să trăiască săracă. Generaţie de sacrificiu după generaţie de sacrificiu. Ne debranşăm de la căldură dar ne plătim anticipat abonamentul la cablu pe un an.
Dârdâim iarnă de iarnă privind  în televizor oameni în haine scumpe şi reţete din alimente ce costă mai mult decât tot ce-avem  pe numele nostru. Ne autoconvingem când ajungem la limita disperării, la limita de jos a sărăciei că există oameni mai săraci decât noi. Facem o glumă clasică cu somalezi şi mai supravieţuim o zi. Şi asta doar pentru că la un anumit capitol suntem cea mai  bogaţi.  La orgoliu.

Cu ce ne ajută dacă ne găsim vinovaţii. Cu ce ne ajută dacă îi dăm jos, îi împuşcam sau scuipam? Devenim mai bogaţi sau doar arătăm că am ales calea asta de a spune că ne-am săturat de sărăcie?
Ce-ar fi să fim bogaţi altfel. În noi. “Este inima, care face un om bogat. El este bogat sau sărac în funcţie de ceea ce el este, nu în funcţie de ceea ce are. (Henry Ward Beecher)”  Eu zic ca mai apoi celelalte bogatii vin singure.

“ …sunt un suflet și am un corp”

Monday, May 31st, 2010

Viața fiecărui om este diferită  de a altora…unii spun că sunt stăpânii vieții lor iar alții sunt convinși că sunt victime ale destinului, în totalitate. Indiferent de care parte ne aflăm, cu greu ne vom aminti de crezurile noastre atunci când un oarecare medic ne anunță că niște banale analize medicale au scos la iveală anumite neregularități, care se dovedesc a fi, mai târziu, motivul pentru care ai pierdut controlul asupra propriei existențe.

Vestea vine ca un fulger, de la o persoană cu un chip care nu schițează nici un gest, nici o frântură de compasiune. Mesajul îți trezește sentimente care nu se aseamănă cu nimic din ce ai trăit înainte – deodată, câteva cuvinte rostite de un străin, îți ruinează lumea. Trei litere fără sens semnifică începutul unei alte vieți, una care cu siguranță te va aduce la limite reale, fizice și psihice. “Am descoperit că ești infectat cu HIV” – acesta este discursul medicului antrenat să ruineze vieți, robotului care cel mai bine se pricepe să dea verdicte. Alte trei cuvinte urmează imediat – “Îmi pare rău”

În acest moment se produce catastrofa care îți îneacă toate visele și speranțele – mintea nu pricepe ce spunea medicul, ochii nu mai văd să citească care e rezultatul analizelor, scris pe fișa gălbuie, inima-ți stă să iasă din piept și nimic nu mai are sens. Pentru câteva minute…apoi faci conexiunea cu realitatea, îți amintești ce înseamnă HIV și te năpădesc lacrimile și disperarea. Urmează întrebarea “De ce eu?”, care nu va primi niciodată răspuns.

Înnebunit de situație, rătăcești prin lume și aștepți să te trezești din coșmar, să primești înapoi viața pe care o iubeai enorm, chiar dacă nu o savurai înainte. Îndepărtezi tot ce se apropie de tine, tânjești ca un nou-născut după căldura mediului sigur și nedisturbat, gândești cu sufletul despre trup și îi ceri înapoi sacritatea.

Încetul cu încetul afli ce înseamnă (more…)

Pisiceala intr-o relatie

Wednesday, May 19th, 2010

Și daca tot este vremea asta căcăcioasă în jurul nostru, soba funcționează la capacitate maximă, zic să facem o șezătoare că parcă mi-a venit dor!

Sunt interesat de părerea voastră. Într-o familie cum se împart treburile administrative. Muierea duce gunoiul și spală pe vase, soțul plătește curentul și întreținerea la bloc? La voi e diferit?

Îmi vine în cap primele momente ale unei relații. El si Ea sau după caz. Când văd atâta lapte și miere zău că-mi vine rău. Chestiunile astea nu sunt definite. Adică din dragostea mare nu prea mai ți cont de reguli. El spală vase, ea plătește curentul. Sau merg amândoi la risipit bănuții.

Dincolo de sensibilitatea mea de mascul, nu am dat niciodată doi bani pe romantismele casnice. Privesc cu atâta nonsalanța lucrurile încât și cei mai apropiați oameni din jurul meu spun că m-am transformat într-un căpcăun.

La mine este clar. Nu am chestii că aia o faci tu sau aia o fac eu. Nu-mi place aspitatorul și sunetul lui. Când sunt singur acasă folosesc doar mătura.

Nu cred că sunt un insensibil și lipsit de romantism, însă pisiceala specifica hormonilor încinși o detest.” Soricel duci tu gunoiul, timp în care eu mă pregătesc să facem dragoste?” sau alte replici, am o vagă lene de a exprima, în scris, mai multe.

Că dragostea este ciudată am învățat. Că la un moment dat dispare și ajungi într-o serie de compromisuri, milă sau de multe ori obișnuință, am experimentat.

Ce nu îmi explic. Chestiile astea rezistă într-o relație? Chiar există oameni pisiciți care toată viața privesc lucrurile într-un roz scârbos? Vine vremea când zici: “Ho în pana mea, m-am săturat!”  Vine ori ba?

La mulţi ani… Femeie!

Monday, March 1st, 2010

Mărţişoare, mărţişoare şi iar mărţişoare. A venit din nou luna martie, luna care se spune că este a femeilor (cel puţin începutul), deoarece sunt răsfăţate de către bărbaţii din viaţa lor, prima oară cu mărţioare, iar pe opt martie cu flori şi cadouri mai consistente. Cel puţin aşa ar trebui să fie, chiar, dacă ştim că există şi bărbaţi, care nu doresc să îşi aducă aminte de aceste zile. Nu suport bărbaţii şi cred că nici o femeie nu îi poate suferi pe cei care uită de 1 şi 8 Martie.

Pe cei care se fac că ,,plouă”, care intră în casă şi în loc să spună ,,La mulţi ani iubita  mamă, soră bunică”, spun ,,am uitat, am avut atâta de lucru încât am uitat să îţi cumpăr un mărţişor sau un buchet de ghiocei”. Nici o femeie în aceste zile nu se aşteaptă să îi fie adusă luna de pe cer. Se aşteaptă la un  mic gest din partea bărbatului.

Un gest care înseamnă mai mult decât ar crede un bărbat. Mai mult de atât sunt femei, care nu au văzut o floare de la partenerul de viaţă niciodată.  Oare s-au întrebat bărbaţii ce este în sufletul acelei femei, când îşi vede prietenele că primesc mărţişoare şi flori, iar EA nu a mai avut parte de aceste mici cadoruri de ani de zile?  Că  la EA demult nu a mai fost 8 Martie. Scriu aceste rânduri pentru a sensibiliza bărbaţii din România, care au uitat că femeia este cel mai gingaş lucru de pe pământ şi că trebuie mereu ocrotită şi respectată. Din păcate în multe familii se întâmplă ca în loc de mărţişor şi respect, femeile să fie tratate cu înjurături şi chiar pumni. Ruşine să le fie bărbaţilor, care fac acest lucru şi care nu se gândesc că femeia este cea care aduce viaţa pe pământ şi că meriă tot respectul lor.

Aşa că domnilor bărbaţi, care nu i-aţi dus femeii din viaţa dumneavoastră un mărţişor de 1 Martie să ştiţi că nu este timpul pierdut, încă vă mai puteţi duce la taraba din colţ pentru a cumpăra un simbol al primăverii pe care să îl dăruiţi. Şi nu oricum, ci cu toată inima, deoarece cea la care îl dăruiţi este femeia care zi de zi se îngrijeşte să vă fie bine. Aşa că nu vă rămâne decât să vă respectaţi soţia sau prietena şi să îi oferiţi cele mai frumoase flori şi cel mai frumos cadou de 8 Martie.
Celor care aţi făcut acest gest nu pot decât să vă spun că vă felicit şi că sunteţi adevăraţi domni. Eu personal am primit de 1 Martie foarte multe mărţişoare, dar cel mai mult m-a bucurat cel primit de la persoană dragă mie, aşa cred că se bucură fiecare femeie. Şi încă ceva. Să nu vă fie teamă că o să sărăciţi dacă cumpăraţi de 8 Martie un buchet de flori, deoarece comercianţii au anul acesta preţuri pentru toate buzunarele. Am scris aceste rânduri, deoarece când m-am întors acasă de la serviciu, m-am întânit cu cel puţin zece femei care mi-au spus că partenerii lor de viaţă nu  le-au oferit nici măcar un buchet de ghiocei. Erau triste, dar încercau să ascundă acest lucru.

Păcat, e luna femeilor, e luna lui Mărţişor şi haideţi domilor să păstrăm tradiţia, că nu e greu…

Tehnlogia parte din corpul nostru sau parte din viata noastra?

Sunday, February 28th, 2010

Adrian Rotar

Cine s-a gandit vreodata ca tehnologia va face parte din noi? Din corpul nostru? Uitati-va pe strada la oameni. Casti in urechi, telefoane mobile in maini, radiouri in masini, in genti laptop-uri, telefoane si alte minuni ale tehnologiei.
Da, s-a ajuns sa nu mai putem trai fara tehnologie si da, tehnologia incepe sa puna stapanire pe noi, sa devina parte din noi. Cati din tinerii de azi nu sunt dependenti de Internet? Twitter, Facebook, blog, Hi5, etc. toate sunt legate strict de tehnologia ce ne inconjoara mereu.
In fiecare secunda ne trezim ca totul este diferit, ca tehnologia parca zboara spre noi orizonturi, totul este in viteza, nu mai avem timp sa ne odihnim, daca s-ar putea multi nu ar mai dormi. Va ajunge omul sa devia doar o unealta in mana tehnologiei? Sau vom continua sa folosim tehnologia ca si unealta? Totul depinde de cat de mult ne lasam in bratele tehnologiei. (more…)

Omul Cristian Diaconescu

Wednesday, February 24th, 2010

Mai presus de statutul lui de politician sau de diplomat Cristian Diaconescu este om. Si poate aceasta conditie a lui explica aproape in totalitate gestul pe care l-a facut astazi, acela de a se retrage dintr-un partid in care a simtit gustul amar al infrangerii tocmai cand se afla pe o culme a recunoasterii.

Un proverb romanesc spune cam asa :”Să fii domn e o întâmplare, să fii om e-un lucru mare”, iar uneori chiar si noi uitam asta, dar li se poate intampla mai adesea politicienilor. S-au obisnuit cu automatismul, lupta pentru putere, ca au uitat sa mai fie oameni. Isi aduc aminte de asta cand intampina dificultati sau cand ajung in situatia in care o presupusa victorie se transforma intr-un esec trambitat.

In seara asta Cristian Diaconescu a declarat ca este profund dezamagit ca niciunul din colegii care i-au fost apropiati in urma cu putin timp nu l-au sunat sa il intrebe cum sta treaba, daca este adevarat ca a fost santajat sau sa ii spuna pur si simplu ca este inacceptabil ca intr-o tara democrata sa fi fost urmarit de serviciile secrete.

Amaraciunea i se simtea in glas, iar dezamagirea i se citea pe fata. Nu conteaza ce ai facut, cat de cunoscut sau celebru esti, atunci cand realizezi ca oamenii pe care ii credeai prieteni par total dezinteresati de soarta ta iti dai seama ca intr-un fel rostul existentei tale se destrama. Nu stiu cu exactitate daca in spatele acestei demisii se ascunde un interes, o oportunitate, dar daca judec din prisma sentimentelor umane nu pot decat sa spun ca il inteleg pe Cristian Diaconescu. (more…)